Dosar 9759/288/2022 din 18.08.2022

reexaminarea sanctiunii contraventionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9759/288/2022
Data dosar:
18.08.2022
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
reexaminarea sanctiunii contraventionale
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2022 la ora 09:00

    Complet: Civ C6A
  • Civil

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA - DIRECŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ, în contradictoriu cu intimata G***** M**** M******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLY nr. 0004984 din data de 09.03.2017, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 32 ore, ce urmează a fi prestată conform art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 16 Noiembrie 2022, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 5552/2022 din 16.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD