Dosar 980/115/2022/a1 din 28.04.2022

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 980/115/2022/a1
Data dosar:
28.04.2022
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2023 la ora 11:00

    Complet: C1 CP 2019 - PENAL
  • Soluţionare

    În temeiul art. 346 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 41 alin. 1 lit a Cod procedură penală admite excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Cara?-Severin, invocată din oficiu. În temeiul art. 346 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 50 Cod procedură penală, declină competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpatul N********* M***** (), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, faptă prevăzută de art.243, alin.1 Cod penal, „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, faptă prevăzută de art.250, alin.1 Cod penal ?i „accesul ilegal la un sistem informatic”, faptă prevăzută de art.360, alin.1, 3 Cod penal, constând în 73 de acte materiale, cu aplicarea prevederilor art.35, alin.1 Cod penal, toate faptele, cu aplicarea prevederilor art.38, alin.1, 2 Cod penal, în favoarea Tribunalului Timi?. Potrivit art. 50 alin. 3 Cod procedură penală probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza disp. art. 272 Cod procedură penală, suma de 627 lei, reprezentând onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în procedura de cameră preliminară (avocat ?ibrea Consuela, cu delegaţie pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 480 din data de 11.05.2022 depusă la fila 13 dosar fond) va fi achitată Baroului Cara?-Severin din fondurile speciale ale Ministerului Justi?iei, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului, conform dispozi?iilor art. 275 alin.6 Cod procedură penală. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, persoanei civile şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 17 ianuarie 2023.

    Incheierefinalacamerapreliminara5/2023 din 17.01.2023
  • Sedinta din data de 12.01.2023 la ora 11:00

    Complet: C1 CP 2019 - PENAL
  • Încheiere

    Potrivit dispoziţiilor art. 405 alin.1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se va face la data de 17 ianuarie 2023, prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor, a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?e. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 ianuarie 2023.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023
  • Sedinta din data de 10.11.2022 la ora 11:00

    Complet: C1 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12 ianuarie 2023, ora 11 faţă de lipsa de apărare a inculpatului, asistenţa juridică a acestuia fiind obligatorie, conform prevederilor art. 90 lit. c Cod procedură penală, pentru respectarea şi garantarea dreptului la apărare.

    Incheiere de sedinta din 10.11.2022
  • Sedinta din data de 27.10.2022 la ora 10:30

    Complet: C1 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2022, ora 11,00, în vederea asigurării respectării continuităţii completului de judecată

    Incheiere de sedinta din 27.10.2022
  • Sedinta din data de 13.10.2022 la ora 10:00

    Complet: C1 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Stabile?te termen la data de 27 octombrie 2022, ora 10,00, pentru solu?ionarea excep?iei necompeten?ei teritoriale invocate din oficiu, termen pentru care se va cita inculpatul N********* M***** la adresa din rechizitoriu, precum ?i partea civilă L**** D****** şi cu participarea procurorului ?i anun?area apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 13 octombrie 2022.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2022
  • Sedinta din data de 29.09.2022 la ora 11:00

    Complet: C3 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza, la data de 13 octombrie 2022, ora 10,00,pe completul C1 CP 2019 - Penal, conform Hotărârii nr. 12 din 13 septembrie 2022 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Caraş-Severin şi Procesului-verbal întocmit la data de 13.09.2022 privind dispoziţia de preluare prin repartizare ciclică a cauzelor repartizate completelor de judecată conduse de domnul judecător Lăzărescu Caius Valerian

    Incheiere de sedinta din 29.09.2022
  • Sedinta din data de 18.08.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 29 septembrie 2022 ora 11,00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată ?i în vederea respectării repartizării aleatorii a cauzelor.

    Incheiere de sedinta din 18.08.2022
  • Sedinta din data de 14.07.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 18 august 2022 ora 13,00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată ?i principiului separării func?iilor judiciare, fără citarea inculpatului , a păr?ii civile şi fără participarea procurorului, conform dispoziţiilor art. 346 alin. (1) Cod procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 14.07.2022
  • Sedinta din data de 16.06.2022 la ora 13:00

    Complet: C3 CP 2019 - PENAL
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 14 iulie 2022 ora 13,00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, fără participarea inculpatului, a păr?ii civile şi a procurorului, conform dispoziţiilor art. 346 alin. (1) Cod procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD