A*********** S** P*** R*********** L****
ReclamantJ****** S****** P*** P*********** C******** J*******
PârâtC******** J******* S****** P*** P*********** C******** J*******
PârâtB**** C********* R*****
PârâtB**** D* E***** I***** A R******* E******* S*
PârâtIa act de renunţare la judecata cererii în contradictoriu cu pârâţii B.C.R şi banca de Export Import a României - Eximbank SA. Respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi excepţia lipsei de interes. În temeiul art.413 al.1 pct.1 Noul Cod de procedură civilă, suspendă judecata cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.1070/86/2022 al Tribunalului Botoşani. Cu apel odată cu fondul în ceea ce priveşte soluţiile date asupra cererii de renunţare şi asupra excepţiilor mai sus menţionate. Cu recurs, pe toată durata suspendării în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de suspendare a judecăţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 19.01.2023Admite, în parte, cererea. Dispune ca petenta să achite taxa de timbru în cuantum de 190.366,4 lei, în 12 rate lunare, fiecare rată fiind în cuantum de 15863,83 lei - începând cu data comunicării prezentei, termenul de plată pentru fiecare rată fiind de 30 ale lunii. Dispune a se face aplicarea dispoziţiilor art.44 al.3 din OUG 80/2013. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 20.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022În vederea soluţionării cererii de acordare a facilităţilor taxei jud. de timbru formulată de către reclamanată, va amâna judecata cauzei. Pune în vedere reprezentantei convenţionale a reclamantei ca pentru termenul următor să-şi exprime punctul de vedere faţă de excepţile invocate în cauză.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022Pentru soluţionarea cererii de reexaminare taxă timbru aferentă acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022