T****** E***** E****
ReclamantAdmite cererea de ajutor public judiciar formulată de către petenta Timciuc Estera Elena. Dispune scutirea petentei de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1400 lei. Atenţionează petenta asupra faptului că, în cazul în care se constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va fi obligată, prin încheiere, la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 07.07.2022
Incheiere finala dezinvestire din 07.07.2022