F**** A******* P****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani în dosar nr. 4914/P/2022. În temeiul dispozi?iilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 202 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2022 şi până la data de 03.01.2023, inclusiv, a inculpatului F**** A******* P**** - cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 art.43 alin.1 C.pen. În temeiul art. 230 alin. (1), (2), (3) şi (4) Cod procedură penală, dispune emiterea, de îndată, faţă de inculpat, a mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 05.12.2022 şi până la data de 03.01.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului privind luarea măsurii arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Hunedoara în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.12.2022, ora 18:30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 666/2022 din 05.12.2022