J******* G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** S******
IntimatAdmite în parte cererea. Anulează decizia nr. R 34296/03.02.2022, emisă de pârâta CJP Suceava. Obligă pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. 1 lit. i, art. 56 alin. 1 lit. d, art. 56 alin. 3 lit. d, art. 56 ind. 2 din Legea 263/2010 modificată prin Legea 197/2021, respectiv prin valorificarea perioadei 04.06.1984 – 07.12.2015 ca stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale, prin determinarea punctajului mediu anual cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani şi prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani. Respinge în rest cererea, ca nefondată. Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I-a civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1262/2022 din 20.09.2022Amână pronunţarea pentru data de 20 septembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 6 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022Se va emite adresă către S.C. Termica S.A, de a comunica dacă în perioada de referinţă avută în vedere, respectiv 4 iunie 1984 – 7 decembrie 2015, societatea a avut obiectul de activitate prevăzut la art.30 lit.i din Legea nr.263/2010, astfel cum a fost introdus prin Legea 197/2021, adică dacă a avut activitate de producere de energiei electrice. În acest sens, să întocmească un istoric al obiectului de activitate pentru toată perioada în care contestatorul J******* G******* a lucrat la S.C. Termica S.A., inclusiv anexarea de dovezi
Incheiere de sedinta din 31.05.2022