P***** V*****
Contestator InculpatÎn baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a rap. la art. 204 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de către inculpatul P***** V***** împotriva încheierii nr. 8 din data de 16.01.2023, pronunţată în dosarul nr. 1085/197/2023 al Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: În baza art. 227 al. 1 C.p.p. respinge propunerea de arestare preventivă. În baza art. 204 al. 11, art. 227 al. 2 raportat la art. 202 al. 4 lit. b, art. 211 Cod procedură penală dispune măsura preventivă a controlului judiciar în sarcina inculpatului P***** V***** pe o durată de 60 de zile, începând din 19.01.2023 şi până la 19.03.2023, inclusiv, şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 al. 1, 2 C.p.p. pe durata măsurii impune inculpatului P***** V***** următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Paşcani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; În temeiul art. 215 al. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi suportat din fondur ile Ministeruli Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.01.2023.
Incheiere masuri preventive faza de UP 5/2023 din 19.01.2023Termen preschimbat