R*** L*****
InculpatÎn temeiul art. 236 Cod procedură penală, raportat la art. 234, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ la data de 19.01.2023, având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive, luate faţă de inculpata R*** L*****, prin Încheierea nr. 105/U din data de 03.12.2022, pronunţată în dosarul nr. 4273/103/2022 al Tribunalului Neamţ, definitivă prin încheierea nr. 113/CDL/09.12.2022 a Curţii de Apel Bacău. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.02.2023 şi până la data de 02.03.2023, inclusiv, faţă de inculpata R*** L*****, cercetată în dosarul penal nr. 1348/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru săvârşirea infrac?iunii de omor, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 188 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, care rămâne în sarcina statului, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (în cuantum de 340 lei, pentru domnul avocat). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, pentru procuror şi inculpată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.01.2023.
Incheiere masuri preventive faza de UP 10/2023 din 25.01.2023