B***** T****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu şi în consecinţă, În baza art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată prin Încheierea nr. 21/11.10.2022 a Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din data de 11.10.2022, dată în dosar 12229/296/2022 al Judecătoriei Satu Mare, faţă de inculpatul B***** T****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/2022 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în dosar nr. 12229/296/2022 al Judecătoriei Satu Mare. În baza art. 362 C.proc.pen. raportat la art. 208 C.proc.pen., coroborat cu art. 223 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul B***** T****, pentru următoarele 60 de zile. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei, 06.01.2023.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata2/2023 din 06.01.2023