I************ L**
ReclamantC******* D****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I************ L** în contradictoriu cu pârâtul C******* D****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: - 743,37 lei reprezentând debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate, - 47,23 lei reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, care a început să curgă de la data cesiunii de creanţă, 30.03.2022 şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge cererea având ca obiect suma de 192,01 lei reprezentând daune reziliere contract. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 13 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu46/2023 din 13.01.2023