I**** D******
InculpatD******* M**** G******
InculpatÎn baza art.362 al.2 C.pr.pen. cu referire la art.208 al.5 C.pr.pen., constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatele I**** D****** şi Drăgulin (fostă Ioniţă) Maria Gianina şi în consecinţă menţine această măsură preventivă cu toate obligaţiile impuse prin încheierea nr.192/19.09.2022 pronunţată în dosarul nr.1973/114/2022/a1.2, respectiv: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemate; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţelor; - să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea desemnat cu supravegherea inculpatei I**** D****** şi la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău desemnat cu supravegherea inculpatei D******* M**** G******, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori sunt chemate; - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu comunice, direct sau indirect, între ele, să nu se apropie de ceilalţi suspecţi sau inculpaţi, respectiv Ispas Samir Marian (cu excepţia inculpatei I**** D******), Constantinescu Nicolae Flavius, Apostol Ovidiu Gabriel, Stoian Georgel şi Bucur Constantin Cosmin, de martorii Arghir Valentin Alexandru, Ştefan Georgel Nicolae, Vasile Ionuţ Adrian ,Voicu Laurenţiu Iulian, Roşu Alexandru Gheorghe, Simion Cristian, Bălăceanu Marius Ionuţ , Vulpescu Ionuţ Alexandru, Moglan Răzvan Adrian , Constantin Marius, Nicolae Mihnea Rareş, Nicolae Mihnea Rareş, Ioniţă Alexandru, Dumitru Vlăduţ Mihai, Gîlmeanu Adrian Ionuţ, Ionaşcu Iulian Georgian, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; - să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 al.3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatelor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.215 al.5 C.pr.pen., prezenta încheiere se va comunica, de îndată inculpatelor, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea desemnat cu supravegherea inculpatei I**** D******, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău desemnat cu supravegherea inculpatei D******* M**** G******, Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Mun.Focşani, Poliţia mun. Rm. Sărat, Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art.215 al.6 C.pr.pen., Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea desemnat cu supravegherea inculpatei I**** D****** şi Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău desemnat cu supravegherea inculpatei D******* M**** G******, verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpate, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.01.2023.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 19.01.2023