S****** N* M*******
InculpatPreschimba termenul la data de 25.01.2023.
În baza art. 362 alin.(2) Cod de procedură penală, raportat la art. 208 alin. (2) şi (5) şi art. 211 şi urm. Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa nr. 4417/P/2021 din data de 17.08.2022 cu privire la inculpata SĂRDARU MIRABELA. În temeiul art. 208 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpata SĂRDARU MIRABELA, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile (până la 25.03.2023 inclusiv). În temeiul art. 215 alin. (1) C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata SĂRDARU MIRABELA trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Prahova – SIC Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depă?ească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviin?area instanţei de judecată. În baza art. 215 alin. (3) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatei cu privire la faptul că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpata SĂRDARU MIRABELA a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de IPJ Prahova – S.I.C- Biroul Supravegheri Judiciare. Măsura dispusă se comunică inculpatului, I.P.J. Prahova - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată astăzi, 25.01.2023, în şedinţă publică.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 25.01.2023