M*** V*****
ReclamantU******* A************ T********** C*******
PârâtS****** G******
PârâtS****** E****
PârâtConstatând existenţa situaţiei prevăzute de art. 43 Cod procedură civilă, a ambelor judecătoare (Păun Corina-Daniela şi Rogoveanu Monica) care îşi mai desfăşoară în prezent activitatea în cadrul instanţei, în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului nr. 2101/195/2022, precum şi pentru soluţionarea declaraţiilor de abţinere formulate de către ambele judecătoare; În temeiul dispoziţiilor art.50 alin 2 Cod procedură civilă, Dispun înaintarea declaraţiilor de abţinere formulate în dosarul nr. 2101/195/2022 către Tribunalul Hunedoara, pentru soluţionare (respectiv înaintarea acestuia cu număr de dosar asociat, având ca obiect „abţinerea întregii instanţe”)
Incheiere finala dezinvestire din 10.01.2023