T********* R****** S*****
InculpatÎn baza disp. art. 362 raportat la art. 208 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din data de 30.09.2022, definitivă prin necontestare la data de 02.10.2022, în dosarul nr. 22486/245/2022/a1.3 al Judecătoriei Iaşi, faţă de inculpatul Teodorescu Ronaldo-?tefan pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, c, d) ?i al. 2 lit. b din Codul penal, cu aplic. art. 113 alin. 3 Cod penal, pe care o menţine. În temeiul art. 215 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Teodorescu Ronaldo-?tefan trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească teritorială a judeţului Iaşi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu ia legătura şi să nu comunice, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse cu numitul Hadarag Luis-Marian (domiciliat în mun. Ia?i, Str. ?icăul de Jos nr. 58, jud. Ia?i) şi cu martorii Bahnea Ioana (domiciliat în sat Lunca Cetăţuii, str. Dreptăţii, nr. 4, bl. 6, et. 1, ap. 9, comuna Ciurea, jude?ul Ia?i) şi Coneac Ştefan Andrei (domiciliat în sat Valea Adâncă, str. Bazei, nr. 14A, comuna Miroslava, jude?ul Ia?i;), precum şi cu orice alte persoane ce pot/vor avea calitatea de martori în cauză. În temeiul art. 215 alin. (3) şi (7) Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Teodorescu Ronaldo-?tefan că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul existenţei unei suspiciuni rezonabile în sensul că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu. Supravegherea respectării de către inculpatul Teodorescu Ronaldo-?tefan a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de Poliţia mun. Iaşi, sub coordonarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul de Supravegheri Judiciare, care va verifica periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată instanţa de judecată. În temeiul art. 215 alin. (5) Cod de procedură penală, copii de pe prezenta încheiere se comunică inculpatului, Poliţiei mun. Iaşi, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Iaşi, Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, Poliţiei de Frontieră Române ?i Direcţiei Generale de Paşapoarte. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată astăzi, 11.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 11.01.2023