P******** J******** G***
ReclamantI********* P********* M*********** T**** J**
PârâtP******** L****
PârâtRespinge cererea de suspendare efecte acte administrative. Pe fondul litigiului: Dispune suspendarea judecării cauzei, în baza disp.art. 413 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr.3819/95/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj, pentru cererea de suspendare efecte acte administrative, ?i cu recurs, pe toată durata suspendării judecă?ii, care se va depune la Tribunalul Gorj, cu privire la suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului de faţă, nr. 2290/95/2022. Pronunţată, prin punerea solu?iei la dispoziţia păr?ilor, de către Grefa instanţei, în data de 09 decembrie 2022, la Tribunalul Gorj.