B**** C****** N******
InculpatC******* R***** A********
InculpatC******* R***** A********
InculpatCu privire la măsura preventivă: În temeiul disp. art. 362 alin.2 din Codul de procedură penală rap. la art. 208 alin.2 şi cu referire la art. 207 alin.4 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii B**** C****** N****** şi C******* R***** A******** pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 16.01.2023 şi până la o nouă verificare ce se va efectua conform legii, dar nu mai târziu de data de 16.03.2023 inclusiv, precum şi obligaţiile prevăzute de lege/impuse respectiv: a) să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţelor; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea acestora, respectiv Poliţia Municipiului Târgovişte conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; e) să nu comunice unul cu celălalt , direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; g) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă. În conformitate cu prevederile art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obliga?iilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Potrivit disp. art. 215 alin. 5 din Codul de procedură penală, copia minutei prezentei încheieri se comunică în ziua pronunţării: inculpaţilor; Poliţiei Municipiului Târgovişte; IPJ Dâmboviţa – Biroul Supravegheri Judiciare; Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Dâmboviţa; Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Dâmboviţa; Inspectoratului General al Poli?iei de Frontieră Român; Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Inspectoratului General al Poliţiei Române. Respinge solicitările formulate de către inculpaţi, prin mandatarii avocaţi, privind revocarea măsurii preventive. Cu privire la măsura asigurătorie: Prorogă pronunţarea prin hotărârea prin care va soluţiona fondul cauzei, reunind cauza cu nr. 3337/120/2022/a3 la cauza cu nr. 3337/120/2022. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicarea copiei minutei, sub aspectul dispoziţiei privind măsura preventivă. Pronunţată, astăzi, 16.01.2023, prin punerea copiei minutei încheierii la dispozi?ia reprezentantului Ministerului Public şi a inculpaţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 16.01.2023Cu privire la fondul cauzei: Amana cauza la data de 09.02.2023, orele 13:00, pentru administrarea probei cu înscrisuri in circumstantiere. Cu privire la masura preventiva: In temeiul disp. art. 405 alin.2 C.pr.pen., amana pronuntarea la data de 16.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023