L******* G*****
PârâtA********* D**
ReclamantSuspendă judecata acţiunii civile formulate de reclamantul A********* D** în contradictoriu cu pârâta L******* G***** având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic şi îndrumarea OCPI să efectueze cuvenitele modificări în cartea funciară, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 15155/55/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Arad. Cu drept de recurs de la comunicare, pe toată durata suspendării cauzei. Cererea de recurs se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 12.01.2023.
Incheiere suspendare din 12.01.2023