B** C****** V*****
PetentR** I*** A*****
PârâtB**** T*********** S***
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc COROIAN VASILE, la cererea creditorului B**** T*********** S*** având adresa de corespondenţă la Improvement Credit Collection S.R.L., împotriva debitorului R.I.A. Încuviinţează executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu constând în Contractul de credit nr. 410001 din data de 15.10.2019 emis de B**** T*********** S*** împotriva debitorului R.I.A. în vederea recuperării sumei de 41735,19 lei, constând în debit restant la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale şi cheltuieli de executare în dosar execuţional nr.58/2023 al Biroul Executorului Judecătoresc COROIAN VASILE. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv. Executorie. Nesupusă niciunei căi de atac. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 17.01.2023.
Incheiere de executare silita 36/2023 din 17.01.2023