Dosar 380/62/2023 din 27.01.2023

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 380/62/2023
Data dosar:
27.01.2023
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2023 la ora 14:00

  • Soluţionare

    În baza art. 227 al. 1 C.p.p. respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către DIICOT -Serviciul Teritorial Braşov cu privire la inculpatul ORBAN CIPRIAN. În baza art. 227 al. 2, 202 al. 4 lit. b, art. 215 Cod procedură penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul ORBAN CIPRIAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal; - „complicitate la înşelăciune”, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (19 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 60 de zile, începând din 27.01.2023 şi până la data de 27.03.2023, inclusiv. În temeiul art. 215 al. 1,2 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul ORBAN CIPRIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Braşov conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; În temeiul art. 215 al. 7 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care încalcă cu rea-credinţă măsura controlului judiciar sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. În baza art. 202, art. 223 alin. 2 raportat la art. 226 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT -Serviciul Teritorial Braşov cu privire la inculpata ORBAN BIANCA MARIA CRISTINA şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatei ORBAN BIANCA MARIA CRISTINA, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal; - „înşelăciune”, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (19 acte materiale) şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal; - „participaţie improprie la fals informatic”, prev. de art. 52 Cod penal raportat la art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale) şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal; - „alterarea integrităţii datelor informatice”, prev. de art. 362 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (33 de acte materiale) şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând din 27.01.2023 şi până la data de 25.02.2023, inclusiv. Executorie. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, respectiv comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.01.2023, ora 19.30.

    Incheiere masuri preventive faza de UP 17/2023 din 27.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD