L*** I**
InculpatÎn temeiul art. 362, art. 208 alin. 4, rap. la art. 207 alin. 5, art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, art. 211, art. 215 şi art. 215 indice 1 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpatul L*** I**, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 257 alineatele (2), (3) şi (4) raportat la articolul 193 alineatul (2), ambele din Codul Penal, măsură dispusă prin încheierea nr. 145/CP din 22.11.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. 1 Cod procedură penală: Pe durata controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la IPJ Dâmboviţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. 2 Cod procedură penală: Impune inculpatului ca pe timpul controlului judiciar să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se apropie de persoana vătămată Sandu Marian şi de martorii: Sandu Florin Marius, Gruiţă Cosmin Ionuţ, Iatan Constantin, Istrate Jean Aurelian, şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale. - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În conformitate cu prevederile art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, pentru supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar, se desemnează IPJ Dâmboviţa. Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu prevederile art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia minutei prezentei încheieri se comunică, de îndată, la data rămânerii definitive: inculpatului; Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa – Biroul Supravegheri Judiciare; Poliţiei comunei Vişina, judeţul Dâmboviţa; Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Dâmboviţa; Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Paşapoartelor Simple Dâmboviţa; Poliţiei Române de Frontieră. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire 34/2023 din 25.01.2023