B***** M****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. (2) C.proc.pen. admite propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Mărgineni cu privire la liberare condiţionată a persoanei condamnare B. M., în prezent deţinut în Penitenciarul Mioveni. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 628/2021 emis de Judecătoria Braşov, în baza sentinţei penale nr. 487/2021, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 104 C.pen. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, avocat Manea Eusebiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 61/18.01.2023, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 19.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 44/2023 din 19.01.2023Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 19.01.2023 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2023