V***** M******
PetentI************ D* P****** J******* I***
IntimatU** M********* I***
IntimatConstată efectuată procedura asigurării dovezilor la cererea formulată de petentul VERDES MARICEL în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* I***. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 26.01.2023Respinge cererea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect asigurare dovezi formulată de petentul VERDES MARICEL în contradictoriu cu intimata U** M********* I***, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă. Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul VERDES MARICEL în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* I***. Dispune emiterea de îndată a unei adrese către MUNICIPIUL IAŞI - DIRECŢIA DE TRANSFORMARE DIGITALĂ ŞI IMPLEMENTARE SMART CITY– BIROUL DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI (transmise prin agent procedural şi prin fax), prin care i se va pune în vedere să stocheze corespunzător şi să pună la dispoziţia instanţei, până la data de 20.01.2023, înregistrări video pe care să se observe intersecţia semaforizată „Moara de Foc” situată la convergenţa şoselei Păcurari cu străzile Muntenimii şi Canta cu vedere spre semaforul ce dirijează circulaţia autoturismelor din direcţia străzii Muntenimii către Şoseaua Păcurari, din ziua de 22.12.2022, intervalul orar 10.00-10.30. Executorie. Fixează termen în camera de consiliu la data de 26.01.2023, ora 10.30, sala 6 pentru constatarea administrării probei. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronun?are. Cererea de apel se depune la Judecătoria Ia?i.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023