B**** P**********
InculpatB**** P****
InculpatÎn baza art. 208 alin. (1)-(3) C.proc.pen. raportat la art. 207 alin. 4 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Bumba Petre Anton, şi B**** P****, măsură pe care o menţine pe o durată de 60 de zile începând cu data de 19.01.2023 până la data de 19.03.2023 inclusiv. Respinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive precum şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cu aceea a arestului la domiciliu formulate de apărătorii inculpaţilor şi de inculpaţi. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2023 ora 12,30 .
Incheiere finala dezinvestire din 19.01.2023