U**** A******** S*
CreditorM** T**** 2*** S**
DebitorAdmite cererea de executare silită. Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege împotriva debitoarei MAN TRANS 2006 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6731 din 11.11.2019, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 3132/280/2017, astfel cum a fost completată prin sentin?a civilă nr. 2501 din 29.06.2020, pronun?ată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 3132/280/2017/a3, definitivă prin decizia civilă nr. 3255 din 01.09.2021, pronun?ată de Tribunalul Arge? în dosarul nr. 3132/280/2017, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 39499,72 lei (dintre care 19594,85 lei reprezintă contravaloarea despăgubire, 15904,87 lei reprezintă dobândă legală penalizatoare calcuilată până la data de 19.12.2022 ?i 3500 lei reprezintă cheltuieli de judecată), precum ?i pentru dobânda calculată conform titlului, aferentă sumei de 19594,85 lei, de la data de 20.12.2022 şi până la data achitării integrale a acestei din urmă sume, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire din 13.01.2023