M******** P***
InculpatÎn baza art.362 alin.2 C.p.p, cu aplicarea art.208 al.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul M******** P***, legitimat cu buletinul de pentru săvâr?irea infracţiunii de omor sub forma violenţei în familie, prevăzută ?i pedepsită de: art.188 alin.1 C.pen. şi art.199 alin.1 C.pen., măsură pe care o menţine urmând a fi verificată cel mai târziu până la data de 12.03.2023, inclusiv. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire arest preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire din 12.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 12.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2023