B** C***** S********
PetentV*** P*** S*** S**
CreditorAdmite în parte cererea. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 7/EX/2023 al BEJ Cherşa Sebastian, ?mpotriva debitorului . Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a titlului executoriu constând în Bilet la Ordin seria BRDE3AH, nr. 1010800 emis la data de 10.03.2022 şi scadent la data de 08.04.2022, pentru realizarea obliga?ie de plată a sumei de 24693,80 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, până la recuperarea integrală a creanţei, urmând ca executarea silită să se efectueze simultan sau succesiv prin executare silită mobiliară şi imobiliară, aceasta din urmă ?n limita competenţei executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul, cu respectarea prevederilor art. 819 şi 813 alin. 5 Cod procedură civilă. Respinge în rest cererea. Cu apel pentru creditor ?n termen de 15 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 19.01.2023.
Incheiere de executare silita 225/2023 din 19.01.2023