D****** G****** A*****
InculpatÎn baza art. art. 362 alin 2, raportat la art.208 alin 1 şi 2, art. 207 Cod procedură penală,, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul DOROBĂŢ GABRIEL-ADRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre masurile prevăzute la art. 38 alin. 1, 4 si 5 lit.a) si b) si dispuse prin ordinul de protecţie in forma continuata (3 acte materiale), fapta prevăzuta si pedepsita de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei domestice, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 44 alin. 1 C.pen.;mandat de arestare preventivă nr.63/UP din 24.10.2022, emis de Judecătoria Bârlad în dosarul nr.6425/189/2022. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul D****** G****** A***** până la o nouă verificare, potrivit art. 208 alin. 4 C.proc.pen, dar nu mai târziu de 60 de zile începând cu data de 27 ianuarie 2023. Respinge ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpat prin apărător, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi sunt executorii. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru procuror si inculpat. Pronunţată azi, 27.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 27.01.2023