B***** M****** O*** G*******
PetentAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Moroşan Oana Georgeta şi Ţugui Claudia, prin executor judecătoresc Moroşan Oana Georgeta din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, cu sediul în Suceava, str. Mihai Viteazu, nr. 28, jud. Suceava. Încuviinţează executarea silită solicitată de către creditoare, în baza titlului executoriu, împotriva debitorilor . Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege până la stingerea creanţei în sumă de 822,98 lei, reprezentând debit principal şi dobânda aferentă creditului acordat, sumă ce se va actualiza conform titlului executoriu la data plăţii efective, la care se adaugă cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării în dosarul nr.1879/M/2022(inclusiv taxa judiciară de timbru necesară încuviinţării executării silite). Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, data de 06.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 06.01.2023