B** C****** V*****
PetentI**** Z*****
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BEJ COROIAN VASILE, . Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 16/2023, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. /2021, pronunţată în dosarul nr. /117/2020 al Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare, pentru recuperarea creanţei constând în suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată şi a diferenţelor salariale dintre sumele cuvenite creditorului şi cele efectiv încasate de acesta, din 01.01.2020 şi până la momentul aplicării dispoziţiei nr.19/06.01.2020 , actualizate cu rata inflatiei, la care se adăugă dobânda legală penalizatoare, calculată asupra sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, de la data scadenţei până la data plăţii efective, împotriva debitoarei , la cererea creditorului JUHOS ZOLTAN, . Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 16.01.2023.
Incheiere de executare silita 77/2023 din 16.01.2023