M**** S******
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 raportat la art. 208, alin. 2, art.211 din Codul de procedură penală constată că temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul M S prin ordonanţa din 18.03.2022 subzistă la această dată şi prin urmare menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul M S , trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de fals informatic în formă continuată(cu 38 acte materiale) prev. de art. 325 din Codul penal cu aplicarea art. 35, alin. 1 din Codul penal şi abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, cu aplicarea art. 38, alin. 1 din Codul penal pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04.01.2023. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: - să se prezinte la organul judiciar, judecătorul de camera preliminară, instan?a de judecată ori de cate ori este chemat - să informeze de îndata organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei - să se supuna programului de supraveghere stabilit, să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat - să nu părăseasca România, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare - să nu se apropie şi să nu intre în contact direct sau indirect cu martorii B M , B D -A , M M -P , U M -I , B A , B L -V , A V , A C -D , C N , D L , C T -A , ? I -D , B V , C I , V T , C C ,D D , B I, C V , B A , B A-M, P M , M M -M , N E , D L -M , G S -R , G ? -A ?i B I , S V, N C M - să nu exercite profesia de pădurar. Supravegherea respectării obliga?iilor care revin inculpatului, pe durata controlului judiciar, se va face de către Poliţia mun. Turda. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu R M în cuantum de 340 lei se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.01.2023.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata1/2023 din 04.01.2023