S******** D* P********* B****
PetentŞ***** O*******
InculpatZ****** F*********
Reprezentant legalÎn temeiul art. 511 Cod procedură penală constată îndeplinită punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate, stabilită prin Sentinţa penală nr. 359 din data de 09.12.2022 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, rămasă definitivă la data de 11.01.2023 prin neapelare, pronunţată în dosarul nr. 3459/287/2022, luată faţă de inculpatul: Ş.O., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prevăzută de art. 120 Cod penal, pe o durată de 5 luni, controlarea ?i îndrumarea făcându-se sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal, inculpatul având pe durata executării măsurii educative obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională ?i de a se prezenta la S******** D* P********* B**** la datele fixate de acesta. Aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul dispoziţiilor art. 123 Cod penal. ,,1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă. (2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ. (3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate. (4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente.. Pune în vedere persoanei sancţionate Ş.O., totodată şi părintelui acestuia, că au obligaţia să se prezinte la S******** D* P********* B****, cu sediul în Buzău, str. N. Bălcescu, nr. 48, corp D, et. 2, cam. 63 - 64, jud. Buzău, la data de 26.01.2023, ora 1300, în scopul informării cu privire la condiţiile de executare a măsurii educative. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire din 20.01.2023