Furt calificat, inculpaţi minori cu inculpaţi majori
Contestaţie la executare. Titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea creditorului în funcţia avută anterior concedierii şi plata de despăgubiri
Anulare certificat de moştenitor
Despăgubiri solicitate Statului Român. Taxă judiciară de timbru. Situaţie în care scutirea prevăzută de art.15 lit.o din Legea nr.146/1997 nu operează
Indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani. Obligaţia angajatorului de a plăti despăgubiri echivalente cu indemnizaţia în cazul în care persoana îndreptăţită nu a beneficiat de aceasta datorită culpei lui. Calitatea procesua...
Cheltuieli de şcolaritate. Caz în care restituirea lor nu este datorată
Contestaţie la executare – Dispoziţiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun privind ...
Act adiţional la contractul individual de muncă semnat de medicul rezident. Valabilitate.
Recurs. Plângere împotriva ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Incălcarea dispoziţiilor art.6 pct.1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art.66 alin.2 Cod penal.
Vechime în specialitate pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.
Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi..
Constituie infracţiunea de viol în forma prevăzută de art.197 alin.1,2 lit.b1şi alin.3 c.pen., fapta tatălui de a întreţine relaţii sexuale cu fiica sa minoră
MĂSURA DE PROTECŢIE SPECIALĂ -INTERES SUPERIOR AL MINORULUI
Gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul nu impun „de plano” arestarea preventivă a inculpatului, instanţa având obligaţia să verifice în concret dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestări...
ARESTAREA PREVENTIVĂ. CONDIŢII. EXISTENŢA UNOR PROBE SAU INDICII TEHNICE CĂ S-A SĂVÂRŞIT O FAPTĂ PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ, DAR ŞI CĂ CEL CERCETAT ESTE AUTORUL INFRACŢIUNII.
Închiderea procedurii insolvenţei se face în condiţiile Legii nr.85/2006 chiar dacă nu a fost formulată în cauză o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.138 de către administratorul judiciar sau de lichidator şi în susbsidiar de comitetul creditoril...
Întoarcerea executării
Chiriaşi; Despăgubiri constând în îmbunătăţiri aduse unui imobil retrocedat; Calitate procesuală pasivă
Contestaţia în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural şi nu poate fi utilizată pentru reformarea unor g...
In cazul în care infracţiunile sunt simultan atât concurente între ele, cât şi în concurs sau recidivă cu unele anterioare, „sfera concursului se întrerupe prin apariţia unei recidive”, astfel, tot ce precede hotărârii care constituie primul termen a...