În cauză nu se poate reţine impreviziunea, situaţie în care dispoziţiile Legii 77/2016 nu sunt aplicabile intimaţilor şi contractului de credit încheiat de aceştia
OBLIGAŢIA DE UTILIZARE A SPAŢIULUI ÎNCHIRIAT CONFORM CELOR STIPULATE ÎN CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE
EROAREA OBSTACOL, MOTIV DE NULITATE RELATIVĂ A ACTULUI JURIDIC
CONTESTAREA SEMNĂTURII PĂRŢII DINTR-O CONVENŢIE SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
CONDIŢIILE DE ADMISIBILITATE ALE ACŢIUNII PAULIENE
51.CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ BUNUL VÂNDUT
BUNA CREDINŢĂ ÎN EXECUTAREA CONTRACTULUI
CONTRACT DE ÎMPRUMUT – ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
REZOLUŢIUNE ANTECONTRACT VÂNZARE – CUMPĂRARE
Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata fiinţării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie, iar îmbunătăţirile aduse ace...
Lipsa de discernământ a unui cocontractant decedat. Momentul la care lipsa discernământului acestuia trebuie dovedită de moştenitori pentru a fi atrasă nulitatea relativă a contractului. Mijloace de dovadă prin care se poate proba această stare de fapt.
PRETENŢII CIVILE ÎNTEMEIATE PE DISPOZIŢIILE ART. 1587 COD CIVIL REFERITOARE LA CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT AVÂND CA OBIECT O SUMĂ DE BANI
Contract de asigurare. Pact comisoriu de grad IV instituit pentru neplata primelor de asigurare. Plata unor prime de asigurare efectuate de asigurat după momentul în care a operat pactul comisoriu. Natura juridică a unor astfel de plăţi şi efecte.
Contract de vânzare-cumpărare. Cauză ilicită. Nulitate absolută
Acţiune în evacuare formulată de uzufructuar împotriva nudului proprietar. Contract de întreţinere viageră cu clauză de vânzare-cumpărare şi constituirea dreptului de uzufruct viager în favoarea întreţinutei