Pretentii

Hotărâre 3320 din 18.05.2017


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa nr.

Şedinţa publică de

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE -

GREFIER -

Pentru astăzi este amânată pronunţarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul şi pe pârâta, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa de judecată din data de, fiind consemnate în încheierea de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa a amânat pronunţarea pentru data şi a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de sub nr. reclamantul a chemat în judecată pe pârâta,  solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de lei, reprezentând daune morale suferite din pricina încălcării dreptului de a fi cazat într-o cameră de cel puţin 4 mp pentru fiecare deţinut.

În motivare, reclamantul arată că, in perioada a fost deţinut în Penitenciarul fiindu-i încălcat dreptul menţionat.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În probaţiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat în data de de către judecătorul de supraveghere la Penitenciarul şi Decizia nr.1600/23.09.2016 a I.C.C.J.

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.29 alin.(1) lit.j) din OUG nr.80/2013.

Pârâta depus întâmpinare la data de 29.03.2017, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamantul a fost încarcerat în perioada  în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a precizat pârâta că termenul de prescripţie de 3 ani aplicabil în cauză este reglementat de disp.art.2517 C.civ., fiind împlinit la data formulării acţiunii, prin raportare la perioada săvârşirii pretinsei fapte ilicite, anumeCu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, se arată, în esenţă, că penitenciarele au personalitate juridică, asigură executarea pedepselor privative de libertate,  iar faptul că pârâta este ordonator secundar de credite nu conferă instituţiei calitatea procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâta menţionează că reclamantul a mai formulat două cereri, înregistrate sub nr., respinse de instanţe,  motiv pentru care înţelege să invoce  efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. De asemenea, pârata arată că reclamantul a formulat şi mai multe plângeri prin care a invocat încălcarea dreptului de a fi cazat într-o cameră  care să asigure cel puţin 4mp pentru fiecare persoană deţinută, respinse, de asemenea.

Cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale, arată că nu sunt întrunite, deoarece reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului produs şi nici a faptei ilicite săvârşite de pârâtă.

În drept, art. 2528, 2517 C.civ., HG nr.1849/2004, OMJ nr.433/2010.

În dovedire, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

In temeiul art.223 C.proc.civ., solicită judecarea cauzei chiar şi în lipsă.

La data de, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că prescripţia s-a întrerupt prin introducerea cererii din data de înregistrate  sub nr. pe rolul Judecătoriei Brăila.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arată că instanţa urmează să stabilească dacă respectă jurisprudenţa  sau afirmaţiile pârâtei.

Mai menţionează reclamantul că solicită să se aibă în vedere jurisprudenţa CEDO, cauzele Marcu c.României, Peeres c.Greciei, Valasimas c.Lituaniei, prin care s-a stabilit că absenţa intenţiei de a umili pe deţinut  nu exclude o încălcare a art.3 din Convenţie.

Precizează reclamantul temeiul de drept al cererii, ca fiind art.16 şi 17 din Decretul nr.167/1958, art.2537 şi art.2541 NCciv, art.1865, 1868-1870 VCCiv.

In temeiul art. 223 C.proc.civ., solicită judecarea cauzei chiar şi în lipsă.

Sub aspectul probatoriului, apreciind că, faţă de prevederile art.255 şi art.237 alin.2 pct.7 Cod proc.civ., probele sunt admisibile, concludente şi utile cauzei, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul se află în executarea pedepsei cu închisoarea de  ani pentru săvârşirea infracţiunii de fiind încarcerat în perioada în Penitenciarul Galaţi, mai puţin în perioada, când a fost încarcerat în Penitenciarul Bucureşti

În perioada, reclamantul a executat pedeapsa în regim închis, iar începând cu data de i-a fost stabilit regimul de executare semideschis, fiind transferat la Penitenciarul Brăila, unde se află încarcerat şi  în prezent.

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de sub nr., reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarului  la plata sumei de  lei, adică  lei pentru fiecare zi de detenţie pentru încălcarea dreptului de a i se aloca un spaţiu de minim 4 mp, faţă de spaţiul efectiv alocat de 1.84 mp.

I.1.Prin sent.civ. nrdin, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului I.2. Prin sent.civ., pronunţată de Tribunalul a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamant. In motivare, instanţa a reţinut că, pentru a se angaja răspunderea civila delictuala, reglementata de dispoziţiile art. 998-999 din C.civ de la 1864 este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu, vinovata.

S-a constat, însă, faţă de probele administrate, că aceste condiţii nu sunt întrunite, sau, deşi invocate de reclamant, nu au fost dovedite prin probele solicitate si încuviinţate de instanţa.

Astfel, deşi s-a invocat o fapta ilicita continuă, aceea că, pe perioada încarcerării in Penitenciarul nu i-a fost respectat dreptul la 4m2 in celulă, tribunalul a reţinut că, in această perioada, reclamantul nu a invocat nerespectarea acestui drept conferit de art. 1 alin. 3 lit. a din anexa 1 a OMJ nr. 433/5.02.2010.

Încălcarea acestui drept a fost invocată ulterior, in momentul încarcerării in Penitenciarul Brăila, in cuprinsul plângerii formulate la data de, plângere in cuprinsul căreia a solicitat si indicarea persoanelor responsabile in vederea tragerii lor la răspundere.

În consecinţă, in aceste condiţii nu se poate retine existenta unui prejudiciu, iar în lipsa unor probe în susţinerea prejudiciul invocat, tribunalul a constatat ca nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

I.3. Prin, Curtea de Apel a admis apelul formulat de reclamant şi a schimbat în parte sent.civ. din 2015, pronunţată de Tribunalul, în sensul că a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Penitenciarului.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Penitenciarului.

I.4. Prin decizia nr. din pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins recursul formulat de reclamant, ca nefondat, reţinându-se că, din interpretarea disp.art.1 alin.(3) lit.a) din Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.433/C din data de 5.02.2010, art.2 din acelaşi act normativ şi art.81 alin.(1) din Regulamentul de aplicare a legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în timpul procesului penal, aprobat prin HG nr.1897/2006, rezultă că titularul obligaţiei de a asigura deţinuţilor spaţiul minim de 4 mp nu este penitenciarul, ci Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

II. Prin cererea înregistrată la data pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr., reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarului la plata sumei de lei reprezentând daune morale, pentru umilinţa şi înjosirea la care a fost supus în perioada , când a fost încarcerat în Penitenciarul. In concret, reclamantul a arătat că i-a fost încălcat dreptul la mobilier, dreptul de a avea acces permanent la apă potabilă, dreptul la lumină naturală în cameră, dreptul de avea acces la întrerupătorul corpului de iluminat, dreptul la igienă.

Prin sent.civ. nr.  din, cererea reclamantului a fost respinsă, ca nefondată, soluţie menţinută şi prin Decizia civilă nr. pronunţată de Tribunalul

În prezenta cauză, având în vedere că ambele excepţii invocate de pârâtă sunt excepţii de fond, instanţa va proceda la analiza cu prioritate a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât cursul prescripţiei poate suferi o serie de modificări (întrerupere, suspendare), iar aceste modificări trebuie analizate şi prin raportare la persoana în favoarea căreia curge termenul de prescripţie, deci o persoană care să aibă calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa reţine că, potrivit disp.art.1 alin.3 din Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.433/C din data de 5.02.2010, camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie să asigure: a) cel puţin 4 metri pătraţi (m2) pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranţă.

Totodată, potrivit disp.art.2 din acelaşi act normativ, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală, precum şi pentru reamenajarea spaţiilor existente, în conformitate cu prevederile art. 81 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006.

Potrivit disp.art.81 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aprobat prin HG nr.1.897/2006, în vigoare la data săvârşirii pretinsei fapte ilicite din cauză, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală.

 In consecinţă, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. pronunţată în dosarul nr., din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că titularul obligaţiei de a asigura deţinuţilor spaţiul minim de 4 mp este pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Pentru aceste considerente, excepţia invocată de pârâtă apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

In continuare, în analiza prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa  are în vedere, cu prioritate, stabilirea cadrului legal aplicabil speţei de faţă. Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) C.civ. actual cu cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, rezultă că legea aplicabila prescripţiei extinctive, sub toate aspectele, este legea în vigoare la data la care prescripţia a început sa curgă, anume Codul civil de la 1864 şi Decretul nr. 167/1958.

Potrivit disp.art.3 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripţiei este de 3 ani, astfel încât acţiunea reclamantului  trebuia exercitată în acest termen general de prescripţie.

Potrivit disp.art.8 alin.(1) din acelaşi act normativ, în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată printr-o faptă ilicită, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În prezenta cauză, în vederea stabilirii momentului obiectiv la care s-a născut dreptul reclamantului de a se îndrepta cu acţiune împotriva pârâtei, instanţa reţine că acesta pretinde că în perioada  i-a fost încălcat dreptul de a fi cazat într-o cameră care să asigure cel puţin 4mp pentru fiecare deţinut.

Aşadar, instanţa stabileşte că termenul de prescripţie a început să curgă cel mai târziu la data de 20.08.2013, acesta împlinindu-se la data de 20.08.2016, reclamantul fiind îndreptăţit să procedeze la recuperarea pretinsului prejudiciu produs prin fapta ilicită a pârâtei până la această dată.

Însă, văzând data depunerii acţiunii de faţă la administraţia locului de deţinere,  , se poate lesne constata că termenul de prescripţie este împlinit, acţiunea reclamantului fiind prescrisă.

Reclamantul invocă, însă, o întrerupere a termenului de prescripţie, produsă prin introducerea cererii din data de înregistrate  sub nr. pe rolul Judecătoriei, instanţa fiind obligată să analizeze dacă şi în ce măsură a intervenit o astfel de întrerupere.

Se are în vedere că, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958,  prescripţia se întrerupe prin: a) recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; b) introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;si  c) printr-un act începător de executare.

Prin art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede, însă, că prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau  dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Prin urmare, instanţa consideră că nu se poate reţine întreruperea termenului de prescripţie pe durata derulării procesului în dosarul nr.,  atât timp cât cererea reclamantului a fost respinsă pe fond de către instanţa de judecată.

Este adevărat că apelul declarat de reclamant a fost admis în urma invocării din oficiu a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, sent.civ. din schimbată în parte, aşa cum s-a reţinut anterior, însă nu s-ar putea susţine că cererea reclamantului a fost admisă, atât timp cât pârâta nu a fost obligată la plata sumei pretinse de reclamant.

Pe de altă parte, cererea formulată de reclamant în dosarul, nu a fost îndreptată împotriva pârâtei din prezenta cauză, astfel încât, nici din acest punct de vedere nu s-ar putea susţine întreruperea prescripţiei, atât timp cât acţiunea care se prescrie nu a fost îndreptată împotriva persoanei în folosul căreia curge prescripţia.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, instanţa  apreciază că prescripţia nu a fost întreruptă pe parcursul derulării procesului în dosarul nr, astfel încât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii cererii reclamantului, ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei

Admite excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, invocată de pârâtă.

Respinge cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Brăila.

Pronunţată în şedinţa publică,

Domenii speta