Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal

Sentinţă penală **** din 21.09.2017


Document finalizat

Cod ECLI ……….

DOSAR NR. ……

RO M Â N I A

JUDECĂTORIA BRAŞOV – SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. ……

Şedinţa publică din data de 21.09.2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: R.M.G.

GREFIER: P.C.R.

Ministerul Public – Parchetul  de pe lângă  Judecătoria Braşov a fost reprezentat de procuror 

C.M.

Pentru azi fiind amânată pronunţarea în cauza penală de faţă care s-a dezbătut în şedinţa publică din data 23.08.2017 când părţile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, iar instanţa din lipsa de timp pentru deliberare a stabilit pronunţarea cauzei pentru data de 07.09.2017 şi pentru data de azi 21.09.2017.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor acestea nefiind citate.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

INSTANŢA,

Sub nr. …… din 17.03.2017 a fost înregistrat la instanţă dosarul nr. ……. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel  Braşov , împreună cu Rechizitoriul din 16.03.2017  prin care s-a dispus  trimiterea în judecată , în stare de libertate, a inculpatului major : C.I.F., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal..

În cuprinsul actului de sesizare se arată că în fapt  data de 29.07.2016, în jurul orelor 02,30 inculpatul C.I.F.conducând dinspre str. Toamnei spre b-dul Iuliu Maniu, pe b-dul Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov, autovehiculul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare …., având o alcoolemie de - la ora 02:55 o concentraţie de 1,60 g%o alcool în sânge, iar la ora 03:55 alcoolemia fiind de 1,50 gr%o.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: - Proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante; Rezultat aparat etilotest; Cerere de analiză a mostrelor de sânge recoltate de la inculpat pentru stabilirea alcoolemiei în sânge; Proces-verbal de recoltare probe biologice; Examen clinic; Buletin de analiză toxicologică;Declaraţii inculpat C.I.F.; Declaraţie martor D.C.;  actele dosarului.

A)- În procedura de Cameră preliminară, conform art. 432 Cod procedură penală , a fost verificată  după trimiterea în judecată, competenţa şi legalitatea sesizării instanţei,  şi a fost verificată  legalitatea  administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin încheierea din 28.04.2017, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală , Judecătorul de Cameră Preliminară a  constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. ….. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel  Braşov , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul C.I.F. trimis în judecată în stare de  liberate, pentru infracţiunile mai sus menţionate în actul de sesizare al instanţei.

B)- A dispus  începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C.I.F..

În cursul judecăţii , la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin 10 Cod procedură penală, că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a unor eventuale înscrisuri prezentate, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul C.I.F. arătând că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală .

 În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulată de inculpat, cauza a fost soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Inculpatul  a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, pe care le-a depus la dosar, proba fiind încuviinţată de instanţă.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa retine următoarele :

Prin ordonanţa nr. 1226/II/7/2017 din data de 13.03.2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în temeiul art. 325 al. 1 din Codul de procedură penală,  art. 2 al. 1 lit. j, art. 6 al. 3 din Ordinul nr. 387/2016  al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea dosarului nr. 7171/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea efectuării urmăririi penale şi adoptării soluţiei în cauză.

S-a reţinut în fapt că la data de 29.07.2016, în jurul orelor 02,30 organele de poliţie din cadrul Poliției Municipiului Brașov l-au depistat pe inculpatul C.I.F. conducând dinspre str. Toamnei spre b-dul Iuliu Maniu, pe b-dul Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov, autovehiculul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare …..

Organele de poliție l-au oprit regulamentar pe inculpat și au constatat că acesta părea sub influența alcoolului, motiv pentru care l-au testat pe inculpat cu aparatul alcotest, seria ARPJ - 0346, rezultatul indicat de aparat la orele 02:36 fiind de  0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere această valoare a alcoolemiei, raportat la dispoziţiile legale în materie, ce impun conducerea la  o unitate sanitară unde să fie recoltate probe de sânge,  inculpatul  C.I.F. a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Brașov, unde a fost de acord să-i fie recoltate 2 probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 1224/T și 1125/T din 01.08.2016 emis de SJML Brașov, inculpatul C.I.F. avea la ora 02:55 o concentraţie de 1,60 g%o alcool în sânge, iar la ora 03:55 alcoolemia fiind de 1,50 gr%o.

Inculpatul C.I.F. a recunoscut că la data de 28.07.2016, în intervalul orar 12:00-19:00, a consumat cantitatea aproximativă de 2 litri vin, fără a îngurgita și alimente.

 În jurul orelor 01:00, la domiciliul său din orașul Codlea a venit nepoata sa, D.C., care i-a solicitat să o conducă în municipiul ......

Apreciind că a trecut suficient timp și nu are o alcoolemie peste limita legală, inculpatul a condus autoturismul personal spre municipiul Brașov unde a pătruns pe o stradă cu sens unic, pe contrasens și a fost observat de un echipaj al Poliției Rutiere care l-au oprit regulamentar.

Cu ocazia audierii , în cursul urmăririi penale:

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C.I.F. a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, declarând că regretă comiterea acesteia.

Inculpatul C.I.F. a fost judecat în stare de libertate.

În faza de judecată , la judecarea cauzei în primă instanţă,  conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, având în vedere că  acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, instanţa a pus în vedere inculpatului că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală,  referitor la faptul că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

 La termenul de judecată din  23.08.2017 , inculpatul C.I.F. a declarat  personal că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa  şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în aplicarea dispoziţiilor art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii .

Inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte,  nu le contestă  şi le însuşeşte.

Audiat fiind inculpatul a recunoscut în totalitate faptele cu privire la  săvârşirea cărora au fost trimis în judecată, în modalitatea reţinută în rechizitoriu, aspect confirmat  şi de probele administrate în cursul urmării penale.

Şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Inculpatul  a declarat că nu contestă probele administrate la urmărirea penală.

În temeiul art. 349 alin. 2 Cod procedură penală  instanţa  a apreciat că poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi instanţa  a apreciat că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

În consecinţă, instanţa, a dat eficienţă cererii inculpatului , apreciind că îndeplineşte condiţiile prevăzute  de art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, a admis cererea şi a trecut la  judecarea cauzei  numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, trecând la soluţionarea laturii penale motivat de faptul că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, faptele pentru care este trimis în judecată inculpatul având un regim sancţionator care exclude pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Instanţa a  soluţionat cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul a solicitat  aceasta şi a recunoscut  în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi instanţa a admis cererea acestuia, apreciind că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, acţiunea penală  nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă., fiind propuse pentru administrare de probe cu înscrisuri., urmând ca  în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

În drept,  faţă de probele administrate în cauză , în modalitatea mai sus descrisă, instanţa apreciază  că faptele săvârşite de inculpat  au următoarea încadrarea juridică :

Fapta inculpatului C.I.F. care la data de 29.07.2016, în jurul orelor 02:30, a condus din orașul Codlea și pe străzi din municipiul Brașov, autovehiculul său marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ……, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge , având în sânge o alcoolemie de 1,60 gr%0, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 noul Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii consta in actiunea de conducere a vehiculului,  fiind indeplinita si cerinţa esentiala – relativa la  faptul ca actiunea de conducere a vehiculului a avut loc pe  “drum public”.

Aplicând dispozițiile legale sus iterate situației de fapt, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că, elementul material al acesteia a fost realizat în speță prin acțiunea de conducere  pe drumurile publice a vehiculului  sub influenţa alcoolului.

Instanța constată întrunită și circumstanța topografică, în sensul că acțiunea de conducere a vehiculului cu  sub influenţa alcoolului s-a realizat pe  raza municipiului Braşov , Codlea şi traseul dintre acestea cu caracter de drum public , jud. Braşov, sector de drum care constituie drum public în înţelesul dispozițiilor art. 6 pct.14 din OUG nr. 195/2002 (drum public - orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice)..

Urmarea imediată constă în starea de pericol care rezultă ex re, din materialitatea faptei. Legătura de cauzalitate rezultă deopotrivă din însăși materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, instanța constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției indirecte, în accepțiunea art. 16 alin. 3 lit. b Cod penal , respectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui. Pentru a reține astfel, instanța a avut în vedere declarația inculpatului care a precizat şi din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul a cunoscut că a condus  la data de 29.07.2016, în jurul orelor 02:30, a condus din orașul Codlea și pe străzi din municipiul Brașov, autovehiculul său marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ……, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge , având în sânge o alcoolemie de 1,60 gr%0  , deşi nu a urmărit scopul încălcării regulilor de circulaţie, a acceptat această consecinţă.

Faţă de probatoriul administrat în cauză , rezultă ca faptele penale mai sus descrise  există, au fost săvârşite de către inculpat , existând probele necesare si legal administrate şi necontestate.

Instanţa de judecată a procedat la  soluţionarea  laturii penale, constatând că  din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiuni și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului față de infracțiunea comisă.

Soluţionând acţiunea penală:

În baza textelor de lege enunţat mai sus şi a dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod Procedura Penala , având în vedere cele expuse şi luând în considerare că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa va proceda la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului.

 Instanţa urmează sa aplice inculpatului  o pedeapsa la individualizarea căreia sub aspectul categoriei de pedeapsă şi a duratei  se vor avea in vedere limitele de pedeapsă fixate de lege, criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal , respectiv  gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează după  împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite,  starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,  natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii,  motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit,  natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,  conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal,  nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Totodată, instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art 374 alin.4 rap la art. 396 alin.10 Cod procedură penală , vizând reducerea limitelor pedepsei ca urmare a soluţionării cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat .

În concret, se reține cu prioritate că în faţa instanţei de judecată inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere şi de regret vădit faţă de consecinţele faptelor, ceea ce dovedeşte stăruinţa depusă de acesta pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii. Instanţa ia în considerare aceste aspecte dar învederează că aceste împrejurări nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev de art. 75 alin. 2 Cod penal cu atât mai mult cu cât atitudinea sinceră şi de recunoaştere a inculpatului a fost deja valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aceeaşi împrejurare neputând dobândi o dublă valenţă juridică.

Cu privire la circumstanţele de săvârşire a faptei, instanţa apreciază că pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat este  determinat modalitatea  de săvârşire a acestora , comportamentul inculpatului, de  ignorare evidentă a normelor care ocrotesc siguranţa circulaţiei rutiere,  starea de pericol creată prin săvârşirea acestei infracţiuni.

Instanţa apreciază că pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat este sporit , raportat la modalitatea  de săvârşire a acestora , raportat la  valoarea  mare a  alcoolemiei cu efect perturbator al comportamentului, la care se adaugă comportamentul inculpatului,  care se deplasa pe drumul public intens circulat , de natură urbană,  distanța  mare,  creând un pericol real pentru ceilalţi participanţi la trafic, în condiţiile în care inculpatul a încălcat şi alte reguli ale traficului rutier, circulând în contrasens, pe o stradă  cu sens unic.

Instanţa apreciază că pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpat este sporit , raportat la modalitatea  de săvârşire a acestora , vizând încălcarea normelor rutiere, fiind crescut pericolul social al faptei de conducere  a unui autoturism pe drumurile publice în modalitatea infracţională descrisă , incriminată ca infracţiunea, tocmai prin prisma potenţialului său pericol. Fapta inculpatului  a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice,  este cauza principală şi determinantă pentru producerea accidentelor de circulaţie.

Acest fenomen este într-o creştere vizibilă fapt ce creează un sentiment accentuat de insecuritate pentru toţi participanţii la trafic cărora le este pusă în pericol viaţa, integritatea corporală şi proprietatea asupra bunurilor, valori esenţiale garantate constituţional.

Din această perspectivă faptele inculpatului reclamă din partea justiţiei aplicarea unei represiuni penale ferme, de natură să atenţioneze pe toţi destinatarii legii penale asupra pericolului social extrem de ridicat al unor astfel de infracţiuni, cu un serios impact in comunitatea locală, în legătură cu care nu trebuie să se lase impresia ca nu sunt pedepsite pe măsură.

Problema diminuării accidentelor rutiere şi în special, escaladarea acestui fenomen reprezintă o preocupare constantă şi a forurilor europene, sens în care menţionam Rezoluţia Parlamentului European privind Programul european de acţiune pentru siguranţa rutieră (2006/2112),  care are in vedere si Recomandarea  2004/345/CE a Comisiei Europene,  privind punerea in aplicare a normelor  din domeniul siguranţei rutiere,  se  arata ca modul cel mai eficient , pe termen scurt, de îmbunătăţire a normelor rutiere pe Teritoriul Uniunii Europene, consta in aplicarea stricta a codurilor rutiere din statele membre, impunându-se sancţiuni semnificative”.

Pentru aceste motive , având în vedere că fapta inculpatului ,  prin modul şi împrejurările în care a fost comisă ,  instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse este oportună şi necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise, fiind insuficientă şi disproporţionat de indulgentă renunţarea la aplicarea pedepsei în condiţiile art. 80 Cod penal sau pedeapsa amenzii penale.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate elementele  reale privind modalitatea de săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acesteia, sectorul de drum public pe care a condus inculpatul,  fiind un segment de drum  cu trafic,  prin natura sa , distanţa parcursă , ora de trafic  ridicat  , la care se adaugă  valoarea alcoolemiei,  toate acestea fiind circumstanţe care conferă pericol sporit faptei, şi care urmează să se reflecte în cuantumul pedepselor,  proporţional cu gravitatea faptei ,  fiind necesară  aplicarea unei  pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare  şi care să sancţioneze aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a inculpatului.

Cunoaşterea caracteristicilor unui infractor prezentă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social a acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse eficiente, deoarece  de multe ori, modul de comportare în societate, caracterizat prin disciplină în muncă şi o viaţă conformă cu regulile de convieţuire socială, poate determina concluzia că un inculpat  nu a comis infracţiunea datorită înclinaţiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obişnuită.

Sub aspectul circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa reţine faptul cǎ C.I.F. are vârsta de 40 ani, nu este cunoscut în evidenţe cu antecedente penale,  realizează venituri din munca în construcţii în România şi în Germania, beneficiază de o imagine favorabilă în comunitatea de domiciliu  conform caracterizărilor depuse la dosar,  nefiind cunoscut  cu alte abateri sociale.

Din fişa de cazier emisă de IPJ Braşov , rezultă că inculpatul  nu figurează cu antecedente penale .

Contrabalansând, instanţa va avea în vedere că, în abstract, gradul de pericol social al faptei este unul ridicat raportat la rezultatele mai grave care s-ar putea produce prin acțiunea de conducere  pe drumurile publice a vehiculului  sub influenţa alcoolului,  precum şi la importanţa valorilor sociale ocrotite prin normele juridice de incriminare.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate elementele  reale privind modalitatea de săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acesteia,valoarea alcoolemiei, ora de trafic  ,  fiind necesară  stabilirea  unei  pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare  şi care să sancţioneze aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a inculpatului, şi totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate,  urmând să orienteze  pedeapsa  spre limita minimă  specială  prevăzută de lege pentru infracţiunea mai sus reţinută în sarcina  inculpatului.

În baza art. 396 alin. 1 şi 10 Cod procedură penală,  instanţa va stabili faţă de inculpat , o pedeapsă cu închisoarea,  inculpatul beneficiind cu privire la pedeapsa ce va fi stabilită de instanţă, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, ca efect al aplicării  art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii,  constatând , dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,  constituie infracţiune şi a fost săvârşite de inculpat.

În baza art. 396 alin. 1, 4 , 10  Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal ,  va stabili  faţă de  inculpatul major  C.I.F.,: - pedeapsa de 1 (un) an  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ,  prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 , cu aplicarea  art. 396 alin. 10 Cod procedură penală – faptă din data de 29.07.2016.

Faţă de circumstanţele personale ale inculpatului enumerate mai sus, cât şi având în vedere acordul acestuia de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii , astfel cum prevede art. 83 alin. 1 lit. c din Cod Penal, instanţa şi-a format convingerea că în cazul inculpatului executarea efectivă a pedepsei nu se impune.

În baza art. 396 alin. 4  Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal , având în vedere persoana şi conduita inculpatului , anterior săvârşirii faptei prin inexistenţa antecedentelor penale,  faptul că acesta a manifestat o atitudine sinceră şi de colaborare pentru aflarea adevărului pe parcursul urmăririi penale şi în faza de judecată când a accesat procedura recunoaşterii învinuirii, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este  mai mică de 7 ani,  raportat şi la durata pedepsei stabilită de instanţă pentru fapta deduse judecăţii în prezenta cauză ( urmând a fi închisoarea de cel mult 2 ani),  inculpatul nu a s-a sustras de la urmărire penală ori judecată  şi nu  a încercat zădărnicirea aflării adevărului,  vârsta inculpatului,  preocuparea de a realiza venituri din munca, cu aptitudini reale de integrare socială, situaţia socială, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii,  instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia,  şi chiar și fără executarea pedepsei inculpatul nu va mai comite noi infracțiuni , fiind necesară supraveghere a conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În raport de persoana inculpatului , de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, acesta fiind o persoană integrată social, realizează venituri din munca, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară,  existând premizele ca inculpatul să nu mai comită alte infracţiuni, având în vedere că fapta din prezenta cauză este prima sa faptă penală  de acest gen , respectiv la regimul rutier ,  dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În acest context , instanţa apreciază că  reeducarea inculpatului se poate realiza şi  prin amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009  - intrată în vigoare la data de 01.02.2014 şi în vigoare la data săvârşirii faptelor din prezenta cauză.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal  va  amâna aplicarea pedepsei de 1 (un) an  închisoare , stabilită faţă de inculpatul C.I.F. , pe  durata  termenului  de supraveghere de 2 ani ,  calculat  de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal , pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.I.F. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov  , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Instanţa apreciază  că cea mai importantă sancţiune în cazul săvârşirii unor asemenea fapte , cu scopul de a înlătura pericolul pe care îl reprezintă inculpatul pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice , raportat şi la valoarea mare a alcoolemiei,  constă în respectarea  o perioadă suficientă de timp  pentru , a interdicţiei a conduce autovehicule, activitate de care se face nedemn inculpatul prin săvârşirea infracţiunii, fiind un pericol pentru toţi ceilalţi participanţi la trafic.

În consecinţă,  în baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal , pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.I.F. trebuie să respecte următoarele obligaţii :- să nu conducă nici un tip de autovehicul .

În raport de persoana și conduita inculpatului, instanţa apreciază că pentru reeducarea inculpatului  nu se impune aplicarea  altor  obligații prev. de art. 85 alin 2 Cod penal, acesta realizând venituri din muncă în construcţii , beneficiind de calificare profesională, aspecte care duc la concluzia că inculpatul este integrat social sub aceste aspecte.

În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, va  atenţiona pe inculpat  asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

 Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal raportat la art. 404 Cod procedură penală privind revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei,  în cazul în care:

- pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege,

- pe parcursul termenului de supraveghere  săvârşeşte o nouă infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal , pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică serviciului de probaţiune.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  obligă pe inculpat  la plata sumei de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. 1, 4 , 10  Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de  inculpatul major  C.I.F.,:

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,  prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 , cu aplicarea  art. 396 alin. 10 Cod procedură penală – faptă din data de 29.07.2016.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an  închisoare, stabilită faţă de inculpatul C.I.F., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani,  calculat  de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod pena, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.I.F. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.I.F. trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu conducă nici un tip de autovehicul.

În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, atenţionează pe inculpat  asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal raportat la art. 404 Cod procedură penală privind revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei,  în cazul în care:

- pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege,

- pe parcursul termenului de supraveghere  săvârşeşte o nouă infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită.

În baza art. 86 alin. 1  Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică serviciului de probaţiune.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  obligă pe inculpat  la plata sumei de  700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2017.

PREŞEDINTE,

GREFIER,

R.M.G.P.C.R.