Marja de eroare cinemometru

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2017:381.000813

Dosar nr. ....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE Nr. 813/2017

Şedinţa publică de la 02 Mai 2017

Instanţa constituită din:

....

Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul ..... şi pe intimatul ......, formulat împotriva sentinţei civile nr. .. pronunţată de Judecătoria Craiova.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns apelanta ....., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,

Apelanta ...... şi semnează apelul, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acorda cuvântul asupra apelului formulat.

Apelanta ..... a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Asupra apelului formulat, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Judecătoria Craiova s-a respins plângerea formulată de petenta ........

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că procesul-verbal este temeinic încheiat, faptele reţinute fiind dovedite prin probele de la dosar.

Împotriva SC nr. ...... pronunţată de Judecătoria Craiova a formulat apel petenta ......

În motivare a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond respinge motivul invocat în plângere potrivit căruia nu s-a ţinut cont de marja de eroare de +/- 3 KM/ora prevăzută de normele de metrologie legală nr 021- 05/2001 pct. 3.1.1.

Instanţa arată că această marjă de eroare nu poate fi reţinută întrucât pleacă de la două premise neprobate şi anume:

1. Eroarea de măsurătoare a aparatului radar s-ar fi situat la nivelul de -3km /oră.

2. Eroarea de măsurătoare s-ar fi manifestat exclusiv în sens pozitiv, deşi este admis că această eroare poate fi atât negativă cât şi pozitivă.

Instanţa judecând în modul descris mai sus nu oferă posibilitatea desfășurări pentru petent, a unui proces echitabil, deoarece nu pune ambele părţi pe poziții de egalitate atunci când apreciază probele. Respectiv, atunci când analizează temeinicia constatării vitezei autoturismului petentei menţionată în cuprinsul procesului-verbal, instanţa prezumă fără nici un fel de temei, ca cinemometrul ar fi măsurat exact şi cu precizie valoarea de 102 km/ora cu toate ca potrivit NML 021-05/2001 toate cinemometrele verificate metrologic primesc aviz favorabil daca se înscriu în această marjă de eroare (deci şi cinemometrul din speţa de faţă).

În schimb, atunci când analizează marja de eroare invocată de petentă în plângere, instanţa arată că petenta nu a probat în ce sens s-a produs o eventuală eroare determinat de marja descrisa mai sus, respectiv dacă această eroare a fost în sens pozitiv sau în sens negativ, fapt imposibil de probat.

Instanţa face o medie considerând că dacă eroarea s-ar fi putut produce atât în sens pozitiv, cât şi negativ, cea mai ”justă” concluzie ar fi aceea de a elimina total marja de eroare şi a considera că cinemometrul a măsurat cu maxima precizie viteza de 102 Km/oră, însă ce principiu de drept spune ca trebuie să elimini din calcul marja de eroare şi să consideri că media ar fi cea mai justă soluţie.

Există un principiu de drept însă, pe care instanţa îl încalcă şi anume acela că "în caz de îndoiala aceasta trebuie să profite făptuitorul". Cu alte cuvinte, dacă nu se poate demonstra că în cazul de faţă cinemometrul a prezentat sau nu o eroare care să se înscrie în marja legală (fapt imposibil de probat) rezultă că exista îndoiala cu privire la viteza reală pe care a avut-o autoturismul petentei în momentul înregistrării radar.

Această îndoială nu poate fi clarificată prin probe nici de către petenta, nici de  către intimat. Petenta nu poate proba marja de eroare existenta în cazul cinemometrului în speţă, iar intimatul nu a făcut decât dovada ca aparatul cinemometru era avizat metrologic şi prin urmare el poate sau nu poate să prezinte o abatere de +/- 3 Km/ora la viteze mai mari de 100 Km/ora.

Persistând această îndoială care este imposibil de eliminat ea trebuie interpretată numai în favoarea făptuitorului potrivit principiului descris mai sus. Instanţa precizează exact invers, interpretând îndoiala în favoarea intimatului, asumând fără nici o dovadă că cinemometrul nu prezintă abatere.

Prin aceasta, instanţa nu tratează cu aceeaşi măsură de judecată părţile,  defavorizând petenta şi nu face nici aplicarea principiului potrivit căruia îndoiala profită făptuitorului, aplicabil atât în materie penală cât şi contravenţională.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii plângerii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, deoarece în mod corect instanţa de fond a respins plângerea apreciind că nu a fost dovedită o altă stare de fapt decât cea reţinută de organele de control.

Analizând apelul formulat, Tribunalul apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenţie seria ...... încheiat la data de 28.02.2016, s-a reţinut în sarcina petentului că, la data de 28.02.2016, petenta a circulat cu auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare ........ pe DN 65 km.19+800 m în direcţia Craiova, cu viteza de 102 km/h în zona limitare 50 km/h,  viteză ce a fost înregistrată cu aparatul radar Autovision seria ROM 111 montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI 34606. De asemenea nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege. A reţinut agentul constatator încălcarea disp. art. 121 alin.1 din HG 1391/2006 şi art.147 alin.1 din HG 1391/2006.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa reţine că acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001.

 În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa reţine că, deşi OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţie de fapt şi a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, insă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).

In analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea şi garantarea respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicaţii majore asupra garantării  dreptului la viată şi la integritate al persoanelor şi bunurilor şi pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societăţii in respectarea acestor reguli este de importanţă capitală. In acelaşi timp, insă, persoana sancţionată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita de proporţionalitate intre scopul urmărit de autorităţile statului, de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale, prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit, şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional ( cauza Anghel c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din întregul material probator administrat în cauză, instanţa constată că  nu a fost răsturnată prezumţia de  temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în cuprinsul acestuia.

Ţinând seama că, în dosarul Judecătoriei Craiova, se află la filele 11 fotografiile în care apare înregistrat autoturismul condus de apelantul-petent (care certifică faptul că vehiculul rula cu viteza de 103 km/h), precum şi dovada de verificare metrologică a cinemometrului de control rutier tip Radar ROM 111 montat pe autoturismul marca Dacia Logan având nr. de înmatriculare MAI 34606 (care atestă faptul că respectivul aparat fusese verificat metrologic în data de 18.03.2015 şi funcţiona la parametrii optimi, rezultatul verificării fiind valabil un an), în mod corect a reţinut instanţa de fond că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei.

 Cu privire la marja de eroare, apelantul-petent nu a prezentat nicio dovadă care să conducă la concluzia că aparatul radar care a măsurat viteza automobilului pe care-l conducea ar fi funcţionat în mod defectuos, ci încearcă să acrediteze ideea că instanţa de fond ar fi trebuit să scadă din viteza indicată de cinemometru 3 km, dând eficienţă prevederilor art. 3.1.1. din NML 021-05/2005, care statuează că: "pentru măsurarea vitezei, în condiţii normale de trafic, ... eroarea maximă tolerată este de:  +/- 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.";

Or, deşi există posibilitatea ca radarul radar care a măsurat viteza autovehiculului pe care-l conducea intimatul-petent sa fi fost afectat de o eroare maximă de +  4 km/h, nu există nici un temei juridic pentru ca instanţa de fond să considere – în mod automat -, că marja de eroare nu putea fi decât în defavoarea conducătorului auto.

De altfel, verificarea cerinţelor cuprinse în N.M.L. 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model şi cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, marja de eroare tolerată nefiind aplicată la utilizarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, atunci când utilizează aparatele radar la măsurarea vitezei autoturismelor aflate în trafic, agenţii constatatori înscriu în actele de contravenţie valoarea efectivă indicată de cinemometre, fără a adăuga sau a scădea un anumit nr. de km.

Prin urmare, dubiul invocat de petent nu are un caracter rezonabil - respectiva calitate fiind esenţială pentru a atrage aplicarea principiului "in dubio pro reo" (orice dubiu profită pârâtului) - astfel încât, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză inferioară celei de 102 km/h, această posibilitate pur teoretică neputând fi primită în absenţa unor probe sau cel puţin a unor indicii temeinice că  aparatul radar ar fi măsurat viteza în mod eronat şi că respectiva eroare ar fi constat în măsurarea unei viteze mai mari – şi nu mai mici - decât cea reală.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa va proceda în conformitate cu disp. art. 480 alin. 1 C.pr.civ. şi va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul privind pe apelantul ........, domiciliată în .........şi pe intimatul IPJ DOLJ CRAIOVA, cu sediul ......, formulat împotriva sentinţei civile nr. ........ pronunţată de Judecătoria Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2017.

Red. 4 ex/22.05.2017

Domenii speta

Spete similare