Contestaţie la executarea silită. Competenţa executorului judecătoresc în cazul execurtării prin poprire

DECIZIA CIVILĂ NR.1759

Data: 21.11.2017

Autor - CÎRCIOIU MONICA

Domeniu asociat: executarea silită

Titlu: contestaţie la executarea silită. Competenţa executorului judecătoresc în cazul execurtării prin poprire

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată:

Prin contestaţia la executare înregistrată cu nr. XXX/281/28.10.2016 la Judecătoria  XXX, contestatorul  XXX a chemat în judecată pe intimata  XXX  Investment ( Luxembourg) SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr.3386/2016, a executării care face obiectul dosarului de executare nr.14916/2016 al BEJ  XXX, a actelor de executare silită, comunicate la data de 13.10.2016, a oricăror acte de executare ulterioare, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că eronat s-a procedat la executarea sa silită în baza contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, în cadrul dosarului de executare nr.14916/2016 al BEJ  XXX, fără să se ţină seama că are domiciliul în comuna Brazi, neavând conturi deschise pe raza  Municipiului Bucureşti, fiind imposibilă declanşarea executării silite de către un executor judecătoresc care nu îşi desfăşoară activitatea în circumscripția Curţii de Apel  XXX, având loc o  încălcare a  disp.art.782 c.pr.civ, art.8 alin.1 din Legea nr.188/2000, impunându-se constatarea  nulităţii  procedurii de executare silită din cauza necompetenţei executorului judecătoresc şi că intimata nu are calitatea de creditoare în condiţiile în care contractul de credit a fost încheiat cu o altă creditoare, nefiindu-i comunicată cesiunea de creanţă care nu îi este opozabilă, mai ales că executarea silită s-a prescris în urma împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani în raport de data încheierii contractului,  cheltuielile de executare silită  fiind  exagerate, neexistând dovezi privind suportarea de către intimată a unor cheltuieli de executare în valoare de 1186,40 lei.

La data de 13.02.2017, intimata a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în condiţiile în care are calitatea de creditoare faţă de contestator în baza cesiunii de creanţă care a fost comunicată acestuia, cererea de executare silită fiind formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani, ţinându-se seama de plăţile efectuate de către contestator şi că executorul judecătoresc a fost competent să efectueze acte de executare silită în condiţiile în care cererea a vizat înfiinţarea popririi şi la sediile principale sau secundare ale unor terţi popriţi aflate pe raza Municipiului  Bucureşti.

După administrarea probelor cu acte, prin încheierea nr.1248/07.06.2017 a Judecătoriei  XXX a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de către contestator împotriva intimatei şi a fost anulată în parte încheierea nr.192452/07.10.2016 emisă în dosarul de executare nr.14916/2016 al BEJ  XXX, în ceea ce priveşte cuantumul  cheltuielilor de executare silită şi s-a dispus diminuarea acestor cheltuieli de la suma totală de 1186,40 lei la suma de 526,4 lei, fiind respinsă în rest contestaţia ca neîntemeiată.

S-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru de 51 lei reprezentând o parte din suma totală de 362 lei achitată la data de 26.10.2016, ţinându-se seama de limita pretenţiilor admise.

Pentru a se pronunţa o asemenea soluţie, s-a reţinut că în baza contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, contestatorul a luat cu titlu de împrumut de la  XXX România IFN SA, suma de 3000 lei pe o durată de 60 săptămâni, creanţă care a fost cesionată de către creditoare în favoarea intimatei în temeiul contractelor de cesiune existente la dosar, cesiune notificată contestatorului la data de 23.01.2015, iar potrivit încheierilor nr.69580/13.05.2016, 3386/27.05.2016, s-a procedat la încuviinţarea executării silite a contractului de credit susmenţionat prin poprire, în vederea recuperării sumei de 3663,60 lei, caz în care s-a procedat  la înfiinţarea popririi la data de 07.10.2016 de către BEJ  XXX asupra conturilor pe care le-ar fi deţinut contestatorul la toate unităţile bancare menţionate în cuprinsul dispoziţiei de poprire nr.192552/07.10.2016, care aveau sediile în Bucureşti.

S-a menţionat că în baza disp.art.782 alin.2 c.pr.civ. , în cazul popririi asupra conturilor unor persoane fizice, competenţa privind executarea silită aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel  de la sediul principal sau secundar al terţului poprit, deci inclusiv BEJ  XXX, întrucât acesta are biroul în raza teritorială de activitate în care terţii popriţi  menţionaţi în adresa nr.192552/07.10.2016 au sediile principale sau secundare, respectiv Municipiul Bucureşti, mai ales că la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite, executorul nu cunoştea  numele terţilor popriţi, sediile acestora, putând obţine informaţii numai după încuviinţarea executării silite, iar nedeţinerea nici unui cont bancar la băncile la care s-au efectuat dispoziţii de poprire, încasarea drepturilor salariale de la IPJ Prahova nu  atrage  necompetenţa executorului judecătoresc atât timp cât acesta nu a efectuat acte de executare silită şi faţă de IPJ Prahova, mai ales că în baza disp.art.652 alin.4 c.pr.civ. numai intimata poate să solicite continuarea executării silite printr-un alt executor judecătoresc,  în cazul în care se constată că nu sunt bunuri sau venituri urmăribile în raza competenţei  teritoriale a executorului investit iniţial.

S-a specificat că  potrivit  disp.art.1566, 1576 c.civ, nu este necesar consimţământul debitorului cedat pentru valabilitatea cesiunii de creanţă, impunându-se doar notificarea acestuia în vederea opozabilităţii acestei cesiuni, notificare care a avut loc la data de 23.01.2015, caz în care intimata are calitatea de creditoare faţă de contestator şi că, în speţă, există titlu executoriu atât timp cât contractul de credit a fost încheiat cu o instituţie financiară nebancară care a cesionat creanţele sale intimatei, inclusiv caracterul executoriu al creanţei, mai ales că actele existente la dosar atestă efectuarea unor plăţi de către contestator, ultima  fiind la data de 18.05.2013, dată în raport de care cererea de executare silită a fost formulată în termenul general de prescripţie de trei ani, respectiv la data de 13.05.2016, iar în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare silită s-a constatat că au fost justificate numai sumele de 482,40 lei onorariu executor, 20 lei taxă de timbru, 24 lei taxe poştale, însă în ceea ce priveşte suma de 660 lei, aceasta nu a fost justificată în baza unor documente care să ateste ce reprezintă aceste cheltuieli, motiv pentru care s-a dispus  anularea în parte a încheierii din data de 07.10.2016 şi diminuarea cuantumului  cheltuielilor de executare de la suma de 1186,40 lei, la suma de 526,4 lei.

În baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013, s-a dispus restituirea în favoarea contestatorului a taxei judiciare de timbru de 51 lei din suma totală de 362 lei achitată la data de 26.10.2016, ţinându-se seama de admiterea în parte a pretenţiilor deduse judecăţii.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea încheierii în sensul admiterii contestaţiei la executare, motivându-se că eronat nu s-a ţinut seama de disp.art.652 alin.1 lit.b, alin.2 c.pr.civ, privind competenţa executorului judecătoresc în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile ale unui debitor, competenţă determinată de sediul debitorului sau de locul în care se află bunurile, de disp.art.782 c.pr.civ, care stabilesc competenţa executorului judecătoresc în cazul popririi al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are sediul debitorul ori terţul poprit şi că instanţa de executare o reprezintă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, conform disp.art.651 alin.1 c.pr.civ.

În continuare, contestatorul a arătat că în baza disp.art.666 alin.5 lit.a c.pr.civ., se impunea respingerea cererii de executare, ţinându-se seama că domiciliul său se află într-o localitate în care nu-şi desfăşoară activitatea executorul, aflându-se în circumscripţia Judecătoriei  XXX, executorii îndeplinindu-şi atribuţiile în circumscripţia judecătoriei pe lângă care funcţionează, conform disp.art.8 alin.1 din Legea nr.188/2000, dispoziţii care stabilesc limitele teritoriale administrative privind desfăşurarea activităţii de către executor şi că au fost încălcate disp.art.782 alin.2 c.pr.civ atât timp cât nu are niciun cont deschis la instituţiile bancare din Bucureşti sau la sediile secundare aflate în raza teritorială a Municipiului Bucureşti, mai ales că executarea silită efectuată de un executor judecătoresc necompetent atrage nulitatea procedurii de executare în temeiul disp.art.704 c.pr.civ.

De asemenea, contestatorul a precizat că procedura de executare silită iniţiată împotriva unui debitor care are domiciliul în afara circumscripţiei teritoriale a executorului, neavând conturi deschise în această circumscripţie, a fost desfăşurată cu încălcarea normelor de competenţă stabilite cu caracter imperativ de disp.art.652 alin.1 lit.b, alin.2 c.pr.civ., şi că norma care stabileşte organul de executare competent are un caracter imperativ, competenţa executorului fiind absolută, impunând obligaţia creditoarei de a apela la un organ de executare din circumscripţia curţii de apel în care domiciliază debitorul  şi nicidecum de la sediul acesteia.

Totodată, contestatorul a menţionat că eronat s-a considerat inexistenţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită fără să se ţină seama că termenul de prescripţie a început să curgă de la data încheierii contractului, respectiv 23.09.2011, neavând relevanţă efectuarea anumitor plăţi, termen care s-a împlinit anterior formulării cererii de executare, neexistând dovezi certe privind efectuarea plăţilor până în luna mai 2013, respectiv extrase, ordine, numere de chitanţe, graficul de plăţi depus la dosar fiind irelevant şi că fişa privind pretinsa plată efectuată la data de 18.05.2013 nu constituie o dovadă care să ateste plata respectivă, mai ales că în baza disp.art.6, art.7 din Decretul nr.167/1958, dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, termenul începând să curgă de la momentul când au fost efectuate anumite plăţi în anul 2012, dată la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, drept care s-a prescris în anul 2015, iar  în cazul în care legea nu prevede, termenul de prescripţie de trei ani începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită potrivit disp.art.705 alin.2 c.pr.civ.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr. XXX/281/2016, la data de 11.10.2017.

La data de 06.11.2017, intimata a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a admis în parte contestaţia la executare, diminuând cuantumul cheltuielilor de executare silită şi respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, în condiţiile în care executorul judecătoresc a fost competent să demareze executarea silită, iar cererea de executare a fost formulată în termenul general de prescripţie de trei ani care a început să curgă de la data efectuării ultimei plăţi de către contestator, respectiv 18.05.2013.

Tribunalul, examinând cauza în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, notificărilor din datele de 22.01.2015, 23.01.2015, contractelor de vânzare de creanţe din datele de 25.09.2014, 19.11.2014, situaţiei informatizate a plăţilor existente la dosar, contestatorul a luat cu titlu de împrumut de la SC  XXX România IFN SA suma de 3000 lei, pe care avea obligaţia să o restituie  începând cu data de 18.11.2012, sumă din care  contestatorul a achitat  2070 lei, ultima plată având loc  la data de 18.05.2013, motiv pentru care creditoarea SC  XXX România IFN SA a cesionat creanţa pe care o avea faţă de contestator, creditoarei  XXX care la rândul său a cesionat-o intimatei, cesiuni care au fost notificate contestatorului, inclusiv la data de 23.01.2015, la domiciliul acestuia, cu confirmare de primire,  semnată de către mama contestatorului,  XXX.

Potrivit actelor de executare silită existente la dosar, la data de 13.05.2016 intimata a formulat o cerere de executare silită a contestatorului în vederea înfiinţării popririi asupra tuturor conturilor pe care acesta le-ar deţine la diferite instituţii bancare sau alţi terţi popriţi în scopul încasării sumei de 3663,60 lei reprezentând credit nerestituit, dobânzi, penalităţi, datorate în baza contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, cerere înregistrată la BEJ  XXX al cărui sediu se află în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti,  motiv pentru care prin încheierile nr.192452/07.10.2016, 3386/27.05.2016 s-a dispus încuviinţarea executării silite a contractului de credit susmenţionat prin poprire, ocazie cu care au fost întocmite dispoziţii de înfiinţare a popririi la toate unităţile bancare care aveau sediile principale sau secundare pe raza Municipiului  Bucureşti, în număr de 13.

În cuprinsul adeverinţei nr.142761/09.05.2017, s-a menţionat că debitorul contestator este salariat în cadrul Inspectoratului Judeţean de  XXX Prahova, îndeplinind funcţia de XXX.

Disp. art. 782 C.pr.civ.în vigoare la data formulării cererii de executare silită, prevedeau că poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit, însă în cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul, astfel încât în cazul în care debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.

De asemenea, disp. 652 alin. 1 lit. b c.pr.civ. stipulau  că în cazul în care prin lege nu se dispune  altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile în ceea ce priveşte  urmărirea  silită  a bunurilor mobile.

În conformitate cu disp. art. 651 alin.1 c.pr.civ. nemodificat în baza Legii nr. 17/2017, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, disp.art.712 C.pr.civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită, stabilesc că orice persoană interesată sau vătămată prin executare poate formula contestaţie la executare împotriva fie a executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, fie împotriva oricărui act de executare, precum şi in cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

  Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, contestatorul a luat cu titlu de împrumut de la SC  XXXRomânia IFN SA suma de 3000 lei, sumă ce urma că fie restituită în rate lunare începând cu data de 18.11.2012,  contestatorul  achitând doar  2070 lei, efectuând ultima plată în mod voluntar la data de 18.05.2013, iar în perioada 28.09.2014-19.11.2014, intimata SC  XXXRomânia IFN SA a cesionat creanţa pe care o avea faţă de contestator iniţial  XXX care la rândul său a cesionat-o intimatei, fiindu-i comunicată cesiunea de creanţă contestatorului la data de 23.01.2015 cu confirmare de primire semnată de către numita  XXX, dată la care a fost notificat contestatorul să achite suma datorată intimatei.

Pe de altă parte, potrivit actelor existente la dosar, intimata a solicitat la data de 13.05.2016 executarea silită a contestatorului prin poprire, cerere înregistrată la BEJ  XXX, ocazie cu care au fost întocmite acte de executare silită constând în încheieri, dispoziţii de înfiinţare poprire în vederea indisponibilizării conturilor pe care le-ar fi deţinut contestatorul la diferite bănci care aveau sediile principale sau secundare pe raza Municipiului Bucureşti.

  Ca atare, atât timp cât în baza contractului de credit nr. XXX/23.09.2011, SC  XXXRomânia IFN SA a acordat contestatorului suma de 3000 lei cu titlu de împrumut, sumă ce urma să fie restituită în rate lunare începând cu data de 18.11.2012 şi din care contestatorul a achitat  doar 2070 lei până la data de 18.05.2013, inclusiv, înseamnă că în realitate contractul susmenţionat reprezintă prin însăşi natura sa un titlu executoriu, deoarece atestă o creanţă certă, a cărei existenţă reiese din cuprinsul contractului, lichidă, al cărei cuantum a fost stabilit în mod clar în cadrul contractului, exigibilă, fiind ajunsă la scadenţă în urma expirării termenelor de plată stabilite cu ocazia încheierii contractului.

De altfel, în condiţiile în care contractul de credit nr. XXX/23.09.2011, constituie prin însăşi natura sa un titlu executoriu, conferind existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în favoarea fostei creditoare SC  XXX România IFN SA, iar aceasta din urmă a cesionat creanţa în baza unor contracte de vânzare de creanţe în favoarea intimatei, înseamnă că cesiunea de creanţă a avut ca efect transmiterea creanţei pe care SC  XXX România IFN SA o avea faţă de contestator în favoarea intimatei care s-a subrogat în drepturile fostei creditoare, preluând creanţa pe care aceasta o avea faţă de contestator, cesiune  care a devenit opozabilă acestuia din urmă în urma comunicării notificării la data de 23.01.2015 cu confirmare de primire semnată de către numita  XXX, mama contestatorului.

De fapt, atât timp cât la data de 23.01.2015 i s-a comunicat contestatorului o notificare prin intermediul căreia a luat la cunoştinţă de cesiunile de creanţe  care au  avut loc în perioada 28.09.2014-19.11.2014, între fosta creditoare şi intimată, fiind somat să achite suma datorată în contul intimatei, înseamnă că debitorul contestator avea obligaţia să achite sumele datorate intimatei, mai ales că în urma notificării comunicate  acestuia la domiciliul său cesiunile de creanţă au devenit opozabile contestatorului care nu are dreptul să cenzureze modalitatea de transmitere a creanţei de către fosta creditoare în favoarea intimatei,iar  în urma cesiunilor de creanţe intimata  a dobândit calitatea de creditoare, subrogându-se în drepturile fostei creditoare potrivit disp.art.1566, art.1568, art.1573, art.1578 alin.1 c.civ.

Mai mult chiar, în condiţiile în care contractul de credit nr. XXX/23.09.2011, constituie prin însuşi natura sa un titlu executoriu, iar contestatorul a refuzat să achite suma datorată intimatei de 3663,60 lei reprezentând credit restant, dobânzi, penalităţi, efectuând ultima plată la data de 18.05.2013,  înseamnă că intimata avea dreptul să formuleze la data de 13.05.2016 cerere în vederea executării silite a contestatorului întrucât termenul general de prescripţie de trei ani a început să curgă de la data de 18.05.2013, dată la care contestatorul a achitat voluntar suma de 10 lei în contul fostei creditoare, termen care se împlinea la data de 18.05.2016, iar cererea de executare silită  a fost  formulată anterior expirării acestui termen de trei ani şi anume la data de 13.05.2016, motiv pentru care nu a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, nefiind incidente disp.art.706 alin.1, 2 c.pr.civ.

 În speţă,  în condiţiile în care contractul de credit nr. XXX/23.09.2011,  reprezintă  prin însăşi natura sa un titlu executoriu, făcând dovada existentei unei creanţe, certe, lichide şi exigibile în favoarea creditoarei, iar contestatorul  nu şi-a îndeplinit până în prezent obligaţiile asumate în temeiul acestui contract, constând în restituirea la scadenţă a sumei care a făcut obiectul contractului de credit, înseamnă că  intimata  creditoare avea dreptul să procedeze la executarea silită a debitorului prin poprire, prin intermediul BEJ  XXX, întrucât  disp. art. 782 C.pr.civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită instituiau  în favoarea creditoarei şi deci a executorului judecătoresc, dreptul de a solicita punerea în executare silită a titlului executoriu, faţă de un debitor  care  are domiciliul într-o altă localitate decât  localitatea  în care se află sediul executorului, respectiv circumscripţia curţii de apel în care acesta funcţiona, în cazul în care cererea de executare silită viza poprirea constând în  indisponibilizarea conturilor debitorului aflate la diferite instituţii bancare.

În realitate, analizându-se  disp. art. 782 alin. 1, 2 C.pr.civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită,  reiese cu certitudine că poprirea se înfiinţa  la cererea creditoarei, de către un executor judecătoresc al cărui birou se afla în circumscripţia curţii de apel unde  avea domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit, ceea ce înseamnă că intimata avea dreptul să solicite executorului judecătoresc al cărui sediu se afla în Bucureşti, adică în circumscripţia Curţii se Apel Bucureşti, să procedeze la executarea silită a  contestatorului, care domicilia în circumscripția Curţii de Apel  XXX, deoarece  terţii popriţi la care executorul urma  să efectueze demersuri în vederea depistării conturilor debitorului şi indisponibilizării acestora aveau sediile în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, iar  dispoziţiile legale susmenţionate reglementau o competenţă alternativă în cazul  executorului în ceea ce priveşte  declanșarea procedurii de executare silită prin poprire, determinată fie  de circumscripţia curţii de apel în care era  sediul sau domiciliul debitorul, fie  de circumscripţia curţii de apel, în care avea  sediul terţul poprit.

La data formulării cererii de executare silită de către intimată, nu exista nicio dispoziţie inserată în cadrul codului de procedură civilă privind procedura de executare silită a unui debitor, care să instituie în sarcina  intimatei  şi implicit a executorului judecătoresc, obligaţia de a face dovada propriu- zisă a conturilor aparţinând  contestatorului, fiind  de notorietate că nicio instituţie de stat sau privată nu  oferă informaţii executorului judecătoresc, cu caracter strict  confidenţial, privind conturile aparţinând unei persoane fizice sau juridice,  decât după încuviinţarea executării silite, încuviinţare în urma căreia executorul  judecătoresc  are obligaţia să  procedeze la demararea unei asemenea proceduri,  fiind imposibil din punct de vedere legal să fie  cenzurat  dreptul  intimatei  de a-l executa silit pe  contestator prin poprire, invocându-se pur şi simplu inexistenţa unor dovezi referitoare la  conturile aparţinând debitorului.

De fapt, la  stabilirea competenţei executorului judecătoresc  de a-l executa silit pe  contestator prin poprire,  se ţine seama în exclusivitate de disp. art. 782 C.pr.civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită, dispoziţii care nu se confundă cu disp. art. 651 C.pr.civ., care reglementau competenţa instanţei de executare, determinată în funcţie  de domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, adică cu excepţia  modalităţii  de executare silită prin poprire,  în raport de care executorul judecătoresc avea dreptul să  efectueze acte de executare silită împotriva  debitorilor care aveau domiciliile sau sediile în circumscripţii diferite faţă de sediile  terţilor popriţi.

Faptul că debitorul domiciliază în com.Brazi, jud.Prahova, fiind salariat în cadrul Inspectoratului Judeţean de  XXX Prahova, nu înseamnă în mod automat că la data de 13.05.2016, data formulării cererii de executare silită, BEJ  XXX, nu ar fi fost competent din punct de vedere teritorial să înregistreze cererea şi să o depună la Judecătoria  XXX, întrucât la stabilirea competenţei teritoriale a executorului judecătoresc se ţine seama în exclusivitate de disp.srt.782 alin.2 c.pr.civ. care stabileau, în cazul cererilor de executare având ca obiect poprirea, o competenţă teritorială alternativă a executorului judecătoresc, lăsând la latitudinea creditorului să aleagă între executorii judecătoreşti ale căror birouri se află fie în raza domiciliului contestatorului, fie în raza teritorială a instituţiilor bancare în care acestea îşi au sediile principale sau secundare.

Existenţa calităţii Inspectoratului Judeţean de  XXX Prahova de terţ poprit, determinată de calitatea  contestatorului  de salariat al acestei instituţii nu determină desfiinţarea actelor de executare silită şi deci nulitatea procedurii de executare silită deoarece  la stabilirea competenţei teritoriale  a executorului judecătoresc se ţine seama de terţii popriţi care aveau sediile principale sau secundare în circumscripţia Curţii de Apel la data înregistrării cererii şi nicidecum de sediile principale sau secundare ale terţilor popriţi depistaţi ulterior formulării şi înregistrării cererii, mai ales că în baza disp.art.652 alin.4 c.pr.civ. intimata, în calitate de creditoare, are dreptul să dispună continuarea executării silite de către un alt executor judecătoresc în cazul în care se constată că nu sunt bunuri sau venituri urmăribile în raza competenţei teritoriale de activitate a executorului judecătoresc investit iniţial cu formularea cererii de executare silită şi nicidecum debitorul.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a admis în parte contestaţia la executare, dispunând anularea actelor de executare silită numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare silită pe care le-a diminuat, ţinându-se seama de disp.art.670 alin.2, 3, 4, art.451 alin.2, 3 c.pr.civ, de la suma de 1186,40 lei la suma de 526,4 lei, respingând celelalte capete de cerere privind necompetenţa teritorială a executorului judecătoresc, inexistenţa titlului executoriu, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, deoarece la data formulării cererii de executare silită BEJ  XXX era competent din punct de vedere teritorial să înregistreze cererea de executare silită, contractul de credit reprezentând un titlu executoriu, mai ales că  cererea de executare silită a fost formulată la data de 13.05.2016, în termenul general de prescripţie de trei ani care a început să curgă de la data de 18.05.2013, data efectuării ultimei plăţi de către contestator în contul fostei creditoare, termen care ar fi expirat la data de 18.05.2016.

Susţinerile contestatorului, conform cărora eronat nu s-a ţinut seama de disp.art.652 alin.1 lit.b, alin.2 c.pr.civ, de disp.art.782 c.pr.civ., care stabilesc competenţa executorului judecătoresc în cazul popririi al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are sediul debitorul ori terţul poprit, instanţa de executare  fiind  judecătoria în a cărei circumscripţie se afla la data sesizării organului de executare domiciliul sau sediul debitorului potrivit  disp.art.651 alin.1 c.pr.civ., nu pot fi avute în vedere deoarece disp.art.652 alin.1, lit.b, alin.2 c.pr.civ. se analizează în strânsă legătură cu disp.art.782 c.pr.civ, care stabileau o competenţă alternativă din punct de vedere teritorial a executorului judecătoresc  în cazul  cererilor de executare silită vizând poprirea, iar  competenţa teritorială a executorului judecătoresc constituie o noţiune total diferită  faţă de noţiunea de „instanţă de executare” reglementată de disp.art.651 alin.1 c.pr.civ., care  vizau strict  instanţa  care are dreptul să încuviinţeze executarea silită şi nicidecum competenţa teritorială a executorului judecătoresc.

Afirmaţiile contestatorului  privind necesitatea respingerii cererii de executare în baza disp.art.666 alin.5 lit.a c.pr.civ.,  ţinându-se seama de  localitatea în care domiciliază,  de obligaţia  executorilor de a-şi  îndeplini atribuţiile în circumscripţia judecătoriei în raza căreia  funcţionează în temeiul disp.art.8 alin.1 din Legea nr.188/2000, care stabilesc limitele teritoriale administrative al  activităţilor executorilor, nu au relevanţă în cauză,  întrucât dispoziţiile legale susmenţionate exced prezentei cauze în condiţiile în care în speţă devin incidente  disp.art.782 c.pr.civ., în vigoare la data formulării cererii de executare silită, care instituiau  în cazul cererilor de poprire o competenţă teritorială alternativă în favoarea executorului judecătoresc determinată fie de domiciliul debitorului, fie de sediile terţilor popriţi în scopul facilitării indisponibilizării veniturilor pe care un debitor le-ar fi deţinut  la anumite instituţii bancare sau nebancare, competenţă care nu putea fi cenzurată de către debitor.

Apărările contestatorului referitoare la  încălcarea disp.art.782 alin.2 c.pr.civ., inexistenţa unor conturi la terţii popriţi indicaţi în cadrul dispoziţiilor  de înfiinţare a popririi sunt nejustificate  deoarece nu a existat nicio încălcare a dispoziţiilor legale susmenţionate atât timp cât la stabilirea competenţei teritoriale a executorului judecătoresc  se ţine seama  de terţii popriţi nominalizaţi în cadrul cererii  de executare silită la care un debitor ar putea avea conturi deschise şi nicidecum de informaţiile furnizate ulterior declanşării executării silite de către terţii popriţi privind inexistenţa unor conturi  deschise ale contestatorului, mai ales că este imposibil din punct de vedere legal ca un executor judecătoresc să obţină  informaţii privind conturile unei persoane  anterior înregistrării cererii de executare silită, informaţii pe care le obţine de fapt numai  după încuviinţarea executării silite, ţinându-se seama de caracterul strict confidenţial al datelor respective.

Motivele invocate de către contestator privind  existenţa  nulităţii  procedurii de executare în temeiul disp.art.704 c.pr.civ., determinată de derularea acestei proceduri de un executor necompetent, încălcarea normelor de competenţă stabilite cu caracter imperativ de disp.art.652 alin.1 lit.b, alin.2,c.pr.civ. sunt neîntemeiate  întrucât atât timp cât executarea a fost declanşată de un executor competent nu se impune constatarea nulităţii unei asemenea proceduri, neavând relevanţă neconfirmarea înfiinţărilor de poprire  ulterior încuviinţării executării silite, iar dispoziţiile legale susmenţionate instituie un caracter imperativ numai în cazul în care cererile de încuviinţare a executării silite vizează urmărirea mobiliară sau imobiliară a unui debitor, nefiind aplicabile în cazul cererilor de înfiinţare a popririi.

Împrejurările invocate de către contestator, privind caracterul imperativ, absolut al  normelor referitoare la competenţa organului de executare, obligaţia creditoarei de a apela la un organ de executare din circumscripţia curţii de apel în care domiciliază debitorul  reprezintă aprecieri pur subiective ale contestatorului în condiţiile în care nu există nicio încălcare a dispoziţiilor codului de procedură civile referitoare la competenţa teritorială a executorului judecătoresc la data înregistrării cererii de executare care a vizat modalitatea de executare prin poprire, iar atât timp cât disp.art.782 c.pr.civ. reglementau o competenţă teritorială alternativă a executorului judecătoresc, intimata avea dreptul să solicite unui executor al cărui birou se afla în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti să înregistreze cererea şi să demareze procedura executării silite faţă de debitor.

Criticile contestatorului, în sensul că, eronat s-a considerat inexistenţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită fără să se ţină seama de data la care a fost încheiat  contractul, de  inexistenţa unor dovezi certe privind efectuarea unor plăţi, sunt nefondate, întrucât debitorul avea obligaţia să facă dovada datei la care a efectuat ultima plată în favoarea fostei creditoare, iar atât timp cât situaţia centralizatoare a plăţilor existentă la dosar atestă efectuarea unor plăţi de către contestator în perioada 18.02.2012-18.05.2013, înseamnă că termenul general de prescripţie care a început să curgă iniţial de la data expirării duratei celor 60 săptămâni de la încheierea contractului a fost întrerupt permanent, în urma achitării periodice a unor sume de bani de către contestator, întrerupere  care a avut ca efect curgerea  altor  termene generale de prescripţie de 3 ani, cel târziu de la data de efectuării ultimei plăţi şi anume 18.05.2013.

Aspectele invocate referitoare la inexistenţa unei dovezi care să ateste  plata  efectuată la data de 18.05.2013, aplicarea  disp.art.6, art.7 din Decretul nr.167/1958, în baza cărora dreptul intimatei de a cere executarea silită  s-a prescris în anul 2015, potrivit disp.art.705 alin.2 c.pr.civ., nu au niciun temei legal în condiţiile în care situaţia informatizată a plăţilor  demonstrează  sumele de bani achitate într-o anumită perioadă de către contestator care, în calitate de debitor, avea obligația să facă dovada ultimei plăţi pentru a face dovada expirării termenului general de prescripţie de 3 ani, iar atât timp cât acesta nu a făcut dovada achitării unor sume de bani doar în anul 2012, înseamnă să termenul general de prescripţie de trei ani a început să curgă de la data de 18.05.2013, dată la care debitorul a achitat suma modică de 10 lei şi ar fi  expirat la data de 18.05.2016,  cererea  de executare silită  fiind formulată însă  anterior expirării acestui termen la data de  13.05.2016.

În raport de aceste considerente, tribunalul constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp.art.480 alin.1 c.pr.civ, va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare