Alte cereri

Sentinţă civilă 24 din 06.01.2019


Acesta este document finalizat

Cod ECLIECLI:RO:JDBRLD:2019:001.000024

Dosar nr. X

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 24/2019

Şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2019

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

Sub nr. X din data de 18.10.2018 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta X X X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul X X, ca instanţa să dispună suplinireaconsimţământului pârâtului la întocmirea paşaportului pentru minorii X X X, născută la data de 10.02.2010 şi X X X, născută la data de 18.09.2013.

Reclamanta a solicitat ca instanţa să suplinească acordul pârâtului şi pentru deplasarea în Italia, în vacanţa de iarnă a celor doi minori, iar în vacanţa de vară a anului 2019, să suplinească acordul pârâtului pentru deplasarea minorilor în Cipru.

Reclamanta îşi motivează cererea arătând că pârâtul, deşi i-a spus că îşi va da acordul, ulterior s-a răzgândit şi apoi şi-a schimbat numărul de telefon

Pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentatîn instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la probatoriul administrat, instanţa reţine că cererea este întemeiată doar în parte..

Astfel, se reţine de instanţă că: minorii X X X, născută la data de 10.02.2010 şi X X X, născută la data de 18.09.2013, au rezultat din relaţia de căsătorie a reclamantei cu pârâtul, iar prin sentinţa civilă nr. 212 din 14 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. X s-a stabilit ca exercitarea autorităţii părinteşti pentru cei doi minori să fie exercitată în comun de ambii părinţi, respectiv de reclamantă şi pârât.

De asemenea, s-a stabilit ca cei doi minori să locuiască cu mama.

Instanţa reţine că cererea de faţă a fost promovată la data de 18.10.2018, iar primul termen de judecatăa fost acordat la data de 10.12.2018.

Cu privire la suplinirea acordului pârâtului pentru întocmirea paşaportului pentru minorii X X X, născută la data de 10.02.2010 şi X X X, născută la data de 18.09.2013, instanţa reţine că cererea este întemeiată.

Principiul interesului superior al copilului este avut în vedere în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină şi jurisprudenţă. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilităţile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizica, intelectuală şi morală, ataşamentul faţă de minor şi al minorului faţă de părinte, precum şi grija manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după despărţirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective,  instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

În prezenta cauză, instanţa reţine că pârâtul nu a fost găsit să-şi dea acordul în acest sens, deoarece, potrivit celor relatate de reclamantă.

Cu privire la capătul de cerere privind deplasarea minorilor în vacanţa de iarnă în Italia şi în vacanţa de vară în Cipru, reclamanta nu a precizat care este scopul acestor deplasări şi nici nua dovedit că deplasarea minorilor s-ar face în scop turistic.

Instanţa reţine că deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinti; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească, conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.

Potrivit prevederilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004: deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinti; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească, iar conform dispozitiilor art. 30 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 248/2005, minorilor li se permite ieşirea din ţară numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră şi, în situaţia în care călătoreşte împreună cu unul din părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul său cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia.

Conform prevederilor art. 20 alin. 22 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului:  (22)în situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor privind copilul, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Reclamanta nua făcut dovada refuzului pârâtului asupra acestui aspect, astfel încât se va respinge solicitarea reclamantei de suplinire a acordului pârâtului cu privire la deplasarea în străinătate a celor doi minori.

Faţă de considerentele mai sus-menţionate, se va admite – în parte - cererea pentru suplinire acord pârât formulată de reclamanta X X X, în contradictoriu cu pârâtul X X şi în consecinţă, va suplini consimţământul pârâtului X X pentru întocmirea paşaportului pentru minorii X X X, născută la data de 10.02.2010 şi X X X, născută la data de 18.09.2013 şi va respinge celelalte solicitări ale reclamantei.

Red. A.E.G. 23.01.2019

Tehnored. 4 ex./C.C.C. 23 Ianuarie 2019

1

Domenii speta