Contestaţie în anulare, fond funciar

Pe rol se află judecarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul-reclamant P E în contradictoriu cu intimaţii PRIMARUL COMUNEI POIENEŞTI, PREFECTUL JUDEŢULUI VASLUI, COMISIA JUDEŢEANĂ VASLUI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, COMISIA LOCALĂ POIENEŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, împotriva deciziei civile nr. 170/A pronunţată la data de 10.02.2016 de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 496/89/2016, în cauza având ca obiect fond funciar.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 170/A din 10.02.2016 Tribunalul Vaslui a respins ca nefondat apelul formulat de P E împotriva sentinţei civile nr. 1456 din 17.06.2015 pronunţată de Judecătoria Vaslui, pe care a păstrat-o.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a avut în vedere următoarele:

Apelantul este moştenitor testamentar a defunctei P S A L, care la rândul său a moştenit-o pe E V, proprietara unei suprafeţe de 156 ha. teren. În acestă calitate, P S A L a formulat, pe parcursul vieţii mai multe cereri de reconstituire  a dreptului de proprietate. Ca urmare a apariţiei Legii 1/2000 i s-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 55 ha, conform titlului de proprietate nr. 798/47625/2002.

Autoarea reclamantului a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren, întemeindu-şi acţiunea pe prevederile Legii 1/2000. Cererea a făcut obiectul dosarului nr. 4741/333/2012  în care s-a pronunţat de către Judecătoria Vaslui Sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012, menţinută de către instanţa de control judiciar. Prin acestă sentinţă, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a formulat o cerere de reconstituire în baza Legii 247/2005.

Pentru diferenţa de 101 ha şi apelantul a formulat o nouă cerere, care face obiectul cauzei de faţă. Instanţa de fond a apreciat că între acestă cerere şi cea care a făcut obiectul dosarului  nr. 4741/333/2012  există autoritate de lucru judecat.

Într-un prim ciclu procesual, în apel, Tribunalul Vaslui, prin Decizia nr. 917/A/2014 a apreciat că nu există autoritatea de lucru judecat între cauza de faţă şi cea care a făcut obiectul dosarului 4741/333/2012  în care s-a pronunţat de către Judecătoria Vaslui sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012 în care, de asemenea, se solicitase reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren, reţinând că temeiul de drept al prezentei acţiuni este Legea 165/2013. Totodată, având în vedere că judecătorul a analizat cauza fără a se raporta la temeiul de drept pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul, respectiv, Legea 165/2013, deci fără a intra în judecarea fondului,  a dispus anularea sentinţei nr. 776/19.03.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui şi a trimis cauza spre rejudecare, cu indicaţia de a analiza existenţa unei cereri anterioare nesoluţionate, în ce măsură cele statuate prin Sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vaslui se impun cu autoritate de lucru judecat, din punct de vedere probatoriu şi în ce măsură Legea 165/2013 recunoaşte un nou drept, în sensul acordării posibilităţii formulării unei noi cereri.

În al doilea ciclu procesual, prin Sentinţa civilă  nr.  1456/2015 pronunţată de Judecătoria Vaslui, ce face obiectul apelului, instanţa de fond a respins, pe fond acţiunea, cu motivarea că autoarei apelantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa maximă admisă de legea fondului funciar, fiind reluate, în parte,  argumentele expuse în Sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vaslui, respectiv  Decizia civilă nr. 917/A/2014, pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Apelantul P E nu a formulat apel asupra considerentelor hotărârii atacate, ci doar împotriva soluţiei pronunţată pe fondul cauzei.

Potrivit art. 477 Cod proc.civ., „instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Procedând la o rejudecarea a fondului, ca urmare a caracterului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a apreciat că, aşa cum a stabilit în prim ciclu procesual instanţa de control judiciar, urmează a fi analizată cererea plecând de la temeiul de drept pe care îşi întemeiază cererea apelantul reclamant, respectiv Legea 165/2003.

Nu pot fi primite apărările apelantului cu referire la alt temei de drept, întrucât cererea sa (respectiv a autoarei sale) a fost analizată în temeiul  actelor normative privind fondul funciar anterioare Legii 165/2013, fiind respinsă în mod definitiv. De altfel, acesta este şi argumentul pentru care între cererea anterioară de reconstituire a dreptului de proprietate, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4741/333/2012  al Judecătoriei Vaslui  şi prezenta cerere nu există autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 4 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, „dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor…”.

Rezultă că procedura prevăzută de Legea 165/2013 are ca premisă sine qua non existenţa unei cereri anterioare nesoluţionate.

Tribunalul trebuie să stabilească în ce măsură concluzia la care a ajuns instanţa prin sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vaslui, se impune cu putere de lucru judecat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. Prin urmare, întrucât în relaţia dintre părţi, prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior. (Decizia nr. 3845 din 8 noiembrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect „pretenții”)

Anterior, în dosarul 471/333/2012,  s-a statuat că autoarea reclamantului nu a formulat cerere la Legea 247/2005.

Totuşi, această constatare nu poate fi reţinută cu putere de lucru judecat, întrucât sentinţa civilă nr. 3561/06.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul 471/333/2012 a fost anulată, neproducând niciun efect.

Din înscrisurile dosarului rezultă că autoarea reclamantului, a depus la Primăria Comunei Poieneşti o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate  în baza Legii 247/2005, cerere care a fost înregistrată sub nr. 01 din 09.08.2015.

Prin Hotărârea nr. 2/09.01.2006 a Comisiei locale Poieneşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cererea a fost respinsă. I s-a comunicat modul de soluţionare a cererii prin adresa nr. 1 din 19.01.2006. Ulterior nu a fost formulată contestaţie ( fila 63 dosar apel).

Tribunalul nu a putut stabili cu certitudine dacă autoarei reclamantului i-a fost comunicată şi Hotărârea nr. 2 a Comisiei de fond funciar Poieneşti sau doar adresa de înştiinţare cu privire la soluţia pronunţată, însă acest aspect nu produce nici un efect în economia dosarului.

Ceea ce este relevant este faptul că cererea autoarei reclamantului formulată în temeiul Legii 247/2005 a fost soluţionată. În mod cert, soluţia primită a fost cunoscută acesteia încă din data de 30.01.2006, astfel cum a precizat în mod expres apelantul reclamant. Acesta a insistat asupra faptului că recipisa cu confirmare de primire  nr. 256 aflată în copie la dosar, face dovada comunicării adresei nr. 1 din 19.01.2006. Prin acestă adresă autoarei reclamantului i s-a adus la cunoştinţă modul de soluţionare a cererii sale şi posibilitatea de a formula contestaţie ( fila 146-dosar fond rejudecare).

Din prisma Legii 165/2013, nu prezintă relevanţă cum a fost soluţionată această cerere. Condiţia soluţionării cererii în procedura instituită de acest act normativ este aceea  ca cererea formulată şi depusă, în termen legal, la entitatea învestită de lege să fi rămas nesoluţionată. Această condiţie nu este îndeplinită în speţă, astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă, de respingere a acţiunii, este corectă.

Reclamantul avea deschise alte căi judiciare pentru a supune controlului instanţei soluţia dată cererii autoarei sale de către entitatea investită. Această cale a fost indicată chiar prin înştiinţarea  nr. 1 din 19.01.2006, respectiv contestaţie la Comisia judeţeană de fond funciar, iar ulterior plângere la instanţa de judecată.

Dacă reclamantul a uzat sau nu de aceste căi sau dacă mai este în termen să le exercite, nu sunt împrejurări care fac obiectul prezentului dosar, neputând fi analizate în speţa de faţă.

Apelantul a solicitat, după rămânerea în pronunţare a dosarului, repunerea cauzei pe rol pentru a se înscrie în fals cu privire la recipisa de confirmare a primirii corespondenţei nr. 256 din 30.01.2006.Cum după închiderea dezbaterilor nu pot fi propuse probe noi, Tribunalul nu a dat curs acestei cereri.

De altfel, în considerentele, mai sus expuse Tribunalul nu a reţinut că Hotărârea nr. 2 a Comisiei de fond funciar Poieneşti a fost comunicată autoarei reclamantei, cât şi faptul că această împrejurare este irelevantă în speţa de faţă, în raport de temeiul de drept cu care a fost învestită instanţa.

În considerarea celor expuse, prin raportare la dispoziţiile art. 480 c.proc.civ., Tribunalul a respins apelul formulat de P E împotriva sentinţei civile nr. 1456 din 17.06.2015 pronunţată de Judecătoria Vaslui, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii, în prevăzut de Codul procedură civilă a formulat contestaţiei în anulare apelantul P E.

……………………………………………………………………………………

Examinând decizia atacată raportat la motivul de contestaţie în anulare formulat, Tribunalul constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul P E a solicitat anularea Deciziei civile nr.170/A/10.02.2016 a Tribunalului Vaslui şi rejudecarea apelului, motivat de faptul că instanţa de apel a omis să soluţioneze una din criticile invocate (critica 1), cu privire la calificarea greşită în primul ciclu procesual, a cererii de chemare în judecată, invocând prevederile art.503 alin.(3) Cod procedură civilă: „instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen”.

Dispoziţiile legale invocate aparţin alineatului (2) al art.503 CPC, alineatul (3) prevăzând că „Dispoziţiile alin.(2) pct.1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

În prezenta cauză, este supusă contestaţiei în anulare o decizie pronunţată în apel iar nu în recurs, situaţie în care, pentru a fi admisibilă această cale de atac, motivul invocat trebuie să respecte prevederile art.503 alin.(3) CPC, respectiv să fie unul dintre cele prevăzute la alineatul (2) pct.1, 2 şi 4.

Or, aşa cum se observă, pct.3 invocat de contestator este exclus în mod neechivoc în privinţa deciziilor pronunţate în apel. Raţiunea dispoziţiei legale de la pct.3 al art.503 alin.(2) CPC a constat în aceea că, în recurs, partea este ţinută de cele opt motive de recurs prevăzute de art.488 CPC. În apel însă, partea nefiind ţinută de motive de apel prestabilite de lege poate formula varii critici de nelegalitate şi netemeinicie, unele îmbrăcând forma motivelor de apel, altele a simplelor argumente. În consecinţă, lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta un motiv de apel invocat de parte în termen derivă din caracterul ordinar şi devolutiv al apelului.

Drept urmare, Tribunalul constată că motivul de contestaţie în anulare invocat de contestatorul P EN nu poate fi analizat, conform legii, în privinţa unei decizii pronunţate în apel, ci doar a uneia pronunţate în recurs. În consecinţă, raportat la obiectul contestaţiei în anulare (decizie de apel), calea de atac formulată este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul P E împotriva Deciziei civile nr.170/A/10.02.2016 a Tribunalului Vaslui, în contradictoriu cu intimaţii COMISIA JUDEŢEANĂ VASLUI PENTRU STASBILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, PRIMARUL COMUNEI POIENEŞTI, PREFECTUL JUDEŢULUI VASLUI, COMISIA LOCALĂ POIENEŞTI PENTRU STASBILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare