Emitere ordin de protectie

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :

Prin sentinţa  civilă nr. X/14.12.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2018 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta T F M, CNP X, cu domiciliul Slatina, , judeţul O  in contradictoriu cu pârâtul T P A, CNP X, cu domiciliul în comuna G, sat G, str., judeţul O.

S-a emis ordinul de protecţie împotriva pârâtului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, în sensul obligării pârâtului la păstrarea unei distante minime de 25 m faţă de reclamantă.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de copiii părţilor.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de reşedinţa  şi locul de muncă ale reclamantei T F M.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind interzicerea oricărui contact al pârâtului cu reclamanta T F M, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind stabilirea locuinţei minorilor la reclamanta T F M.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei O M C,  asistată de ocrotitor legal O M, privind obligarea pârâtului T P A la păstrarea unei distanţe minime faţă de această reclamantă.

S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, dna N M C, în sumă de 260 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei special constituite in acest scop.

S-a atras atenţia pârâtului asupra faptului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune, conform art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată.

S-a dispus ca prezenta hotărâre să se comunice IPJ Olt, conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată.

Executorie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut  că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina  la data de 11.12.2018, sub nr. X/311/2018, reclamanta T F M în contradictoriu cu pârâtul T P A, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului, şi anume obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă, faţă de copiii victimei sau faţă de alte rude ale acesteia, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate, SC C E SRL, S, Aleea jud. O încredinţarea copiilor minori T M L, născut la 18.12.2012 şi T A S, născută la 06.02.2015 şi stabilirea reşedinţei acestora la mama reclamantă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este soţul său şi anterior a mai formulat plângere împotriva acestuia (în cinci situaţii), pârâtul fiind violent şi agresând-o atât la locul de muncă, cât şi la locuinţa ei. Susţine că pârâtul este agresiv fizic şi verbal, distrugând uşa de acces în locuinţa reclamantei. Reclamanta a fost lovită de către pârât în prezenţa minorilor în data de 23.09.2018, iar în data de 24.09.2018 i s-a eliberat certificat medico-legal. Minorii stau la pârât deoarece pârâtul i-a luat prin forţă. Ca martori, arată că au fost o colegă, dar îi este frică să declare şi sora sa, în vârstă de 15 ani, precum şi copiii, dar sunt minori. Există înregistrări audio, fotografii cu leziunile suferite, certificat medico-legal cu 2-3 zile de îngrijiri medicale, cât şi fotografii cu uşa de acces a locuinţei reclamantei distrusă de pârât. Reclamanta a suferit leziuni fizice şi a fost maltratată psihologic, dar nu a primit îngrijiri în vreun centru medical, deţinând certificat medico-legal.

Reclamanta a precizat că în prezent este căsătorită cu pârâtul T P A, având împreună doi copii minori, respectiv de patru şi şase ani. La începutul lunii august, arată că a introdus acţiune civilă pentru divorţ ca urmare a comportamentului agresiv manifestat de soţul său faţă de ea, însă procesul nu s-a definitivat.

Deşi este despărţită în fapt de pârât, cei doi copii rămânând în grija lui, ea fiind gonită din domiciliul conjugal, acesta a continuat să se manifeste agresiv, să o ameninţe cu moartea atât telefonic, cât şi direct.

Învederează că la data de 01.12.2018, pârâtul a acceptat să îi lase fiica, iar a doua zi, în data de 02.12.2018, în jurul orei 11.00, a fost contactată telefonic de soţ, care i-a spus că vine să ia fata. După circa 10 minute, acesta a venit la locuinţa din municipiul S, dorind să ia fata, iar fiica lor, când a aflat că tatăl său a venit să o ia, a început să plângă, spunând că nu vrea să meargă cu el. Reclamanta susţine că pârâtul în acel moment a început să manifeste un comportament agresiv, ea practic comunicând cu el prin telefon, acesta aflându-se la uşă şi pe motivul refuzului copilului de a merge cu el, a începu să lovească cu picioarele în uşă, uşa fiind de fier şi asigurată. Arată că uşa a cedat iar pârâtul a intrat în locuinţă, a început să o lovească şi să o trântească de pereţi, smulgându-i fetiţa de lângă ea, plecând cu ea prin forţă.

În urma celor întâmplate, arată că a formulat plângere prealabilă la Poliţie Municipiului Slatina, înregistrându-se dosar cu nr. X/03.12.2018.

Arată faptul că nu este prima dată când este agresată fizic de către soţul său, ci a mai formulat plângeri împotriva sa.

În prezent, arată că se teme pentru integritatea sa fizică, întrucât soţul T P A o ameninţă că o va omorî, că va da cu maşina peste ea, că îi va rupe picioarele. Aceste afirmaţii concretizându-se şi prin agresiunile pe care le-a suferit.

Faţă de cele aduse la cunoştinţă, solicită emiterea unui ordin de protecţie faţă de soţul său T P A, încredinţarea de urgenţă a minorilor până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Propune ca probe în susţinerea celor arătate mai sus audierea surorii sale O M C din S, jud. O, care a fost de faţă la cele întâmplate în data de 02.12.2018, înregistrări audio din data de 02.12.2018, copie de pe certificatul medico-legal cu agresiunea suferită în data de 24.09.52018 şi fotografii.

Pârâtul T P A a depus întâmpinare în data de 11.12.2018, prin care solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, arată că în fapt, reclamanta, care este soţia sa, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva sa şi încredinţarea celor 2 minori rezultaţi din căsătoria lor sub pretextul că el ar fi agresiv, că ar fi agresat-o fizic în ziua de 23.09.2018 şi 02.12.2018 şi că ar urmări-o la locul de muncă.

Cererea reclamantei este neîntemeiată în opinia sa, deoarece el nu a agresat-o fizic pe reclamantă niciodată şi nici în 23.09.2018 şi 02.12.2018 şi nu o urmăreşte nici la locul de muncă, nici acasă.

În prezent, arată că minorii locuiesc la el, părţile fiind în divorţ, cauza fiind înregistrată pe rolul Jud. Slatina sub nr. X/311/2018.

De la despărţirea în fapt minorii au rămas la el pentru că reclamanta a părăsit domiciliul conjugal din proprie iniţiativă şi nu a luat şi minorii. Timp de circa 3 săptămâni, aceasta nici nu a vrut să-i viziteze, deşi i-a solicitat acest lucru.

Ulterior, arată că reclamanta a acceptat să viziteze minorii şi să-i ia în locuinţa ei, el fiind cel care de cele mai multe ori i-a dus minorii acasă, pe amândoi sau numai unul, după cum aceştia voiau.

În ziua de 23. 09.2018, arată că el nu a agresat-o pe reclamantă şi nici nu avea cum s-o agreseze pentru că era plecat din ţară, fapt pe care îl dovedeşte cu contractul de muncă. Nici pe 2 decembrie 2018 nu a agresat-o.

Practic, arată că pe 01.12.2018, reclamanta l-a contactat telefonic, solicitându-i să-i ducă minorii, pentru că le-a luat cadouri. El a fost de acord spunându-i că pe 2 decembrie îi va lua pentru a face bradul de Crăciun. Băiatul i-a spus reclamantei la telefon că nu vrea să meargă la ea, astfel că i-a dus reclamantei numai fetiţa. A doua zi, pe 02.12.2018, a vorbit telefonic cu reclamanta că meargă să ia acasă fetiţa. Arată că s-a prezentat la locuinţa ei în jurul orei 11:00, însoţit de mama sa, T N, a  luat-o pe minoră şi a plecat fără să aibă vreo discuţie în contradictoriu cu reclamanta.

Consideră ca în cauză este vorba de o înscenare din partea reclamantei, că aceasta urmăreşte de fapt obţinerea pe căi ocolite a minorilor pe care i-a abandonat.

Arată că reclamanta lucrează în schimburi, că nu se poate ocupa de minori, că atunci când vrea să-i vadă îl sună şi îi spune să-i ducă el la mama ei, că ea nu poate să vină să-i ia pentru că e la serviciu. Mai arată că de la data despărţirii în fapt, reclamanta  a venit în locuinţa lui, unde se află minorii şi nu a fost agresată. La locul de muncă nu a mers niciodată de la momentul despărţirii în fapt.

Solicită proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martorul T N.

Prin încheierea din 12.12.2018, instanţa de fond a luat act de precizarea reclamantei în sensul că solicită emiterea ordinului de protecţie pe durata maximă de 6 luni, păstrarea de către pârât a unei distanţe de 200 m faţă de ea, faţă de copii, faţă de sora ei O M C, faţă de locul de muncă al reclamantei şi faţă de reşedinţa sa din S, judeţul O,  arătând că nu solicită punctul VIII lit. c din formular cu privire la limitarea dreptului de folosinţă al pârâtului asupra unei părţi din locuinţă.

La acelaşi termen, reclamanta O M C a declarat că de acord cu solicitarea reclamantei de extindere a ordinului de protecţie şi în privinţa sa, arătând că îşi însuşeşte cererea, care a fost încuviinţată şi de ocrotitorul legal, O M.

În data de 13.12.2018, pârâtul a mai depus o întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că atât în perioada convieţuirii cu reclamanta T F M cât şi ulterior despărţirii lor în fapt, ce a survenit la 01.08.2018, a avut o relaţie foarte bună, apropiată cu reclamanta, precum şi cu mama ei.

Astfel, deşi la 01.08.2018, soţia sa a părăsit domiciliul conjugal, a doua zi, sora ei O M C l-a contactat telefonic şi i-a cerut să meargă s-o ia din locuinţa tatălui ei vitreg, pe motiv că acesta o goneşte din casa lui, o ameninţă cu bătaia şi o aleargă cu cuţitul. El s-a dus cu maşina, a luat-o şi pe drum s-au întâlnit şi cu mama ei care şi ea era fugită, gonită de concubinul ei, astfel că el le-a dus pe amândouă să locuiască în apartamentul său din S. Totodată, susţine că le-a dat şi sume de bani pentru întreţinere. După o zi, soacra sa s-a împăcat cu concubinul ei şi a plecat în locuinţa acestuia, iar atunci minora O M C i-a spus că ea nu mai vrea să locuiască cu mama şi concubinul acesteia şi i-a cerut s-o ducă acasă la părinţii săi. A dus-o în casa părinţilor din G şi a locuit cu el şi cu părinţii săi în com. G până în 18-19 august 2018 când tatăl său i-a cerut să plece pentru a nu da curs bârfelor din sat că ar înlocui-o pe sora ei.

Ulterior plecării din locuinţa sa, arată că minora a ţinut legătura cu el, i-a vizitat pe copii săi , i-a cerut mereu sprijinul material şi nu numai, ci şi atunci când a fost bătută la şcoală.

În luna septembrie 2018, O M C l-a contactat telefonic şi i-a solicitat suma de 300 lei susţinând că, circulând cu bicicleta, a intrat într-o maşină şi a avariat-o, iar proprietarul îi cere despăgubiri. Prin urmare, dacă ar fi avut un comportament necorespunzător faţă de aceasta, nu ar fi apelat la el de câte ori a fost în nevoie. Niciodată nu a discutat în contradictoriu cu aceasta, nu s-a certat cu ea, nu a agresat-o fizic şi nu a ameninţat-o cu vreun act de violenţă. Tot timpul, minora l-a apreciat, a avut numai cuvinte de laudă la adresa sa şi de critică faţă de soţia sa.

Consideră că minora O M C nu înţelege consecinţele acţiunii ei împotriva sa, că acţiunea respectivă este doar opera surorii ei care doreşte să dea amploare cererii ei pentru a dovedi că toată familia ei ar fi ameninţată de el, (lucru care nu este adevărat) şi singura explicaţie pentru gestul ei ar fi că a fost obligată de sora ei să se plângă împotriva sa.

De altfel, solicită a se avea în vedere faptul că în concret, niciuna dintre reclamante nu au fost în măsură să relateze o împrejurare în care el ar fi avut un comportament necorespunzător faţă de minora O M C.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta T F M, precizează încă odată că toate afirmaţiile ei sunt neadevărate, că sunt inventate, că tot timpul încearcă să-l provoace pentru a-l enerva şi a-l înregistra cu telefonul pentru a-şi fabrica probe, că inventează plângeri împotriva sa pentru că, probabil, i-a spus cineva că vor da greutate mai mare şi va avea succes să obţină minorii.

Nu înţelege de ce solicită ordin de protecţie să nu se apropie de ea atâta timp cât el i-a cerut de atâtea ori când s-au întâlnit la căminul minorilor să nu mai meargă lângă el, ci fie să meargă în faţa sa, fie în spatele său, iar ea a refuzat, mergând umăr lângă umăr lângă el, spunându-i că merge pe unde vrea, pentru că este domeniul public. Susţine că nu este în interesul minorilor să fie încredinţaţi acesteia şi să i se interzică să se apropie de aceştia deoarece, cât au locuit împreună, reclamanta nu s-a ocupat de creşterea minorilor , pe primul loc era telefonul, facebook-ul , (se închidea în baie cu orele să vorbească la telefon ) a părăsit locuinţa comună pentru alţi bărbaţi, i-a abandonat pe minori şi mai mult a refuzat să-i viziteze sau să vorbească cu ei. Totodată, reclamanta îi influenţează negativ pe minori, face parte dintr-un cult religios nerecunoscut de lege, umple toată casa cu lumânări, are anumite ritualuri şi minorii sunt speriaţi de ea, îi ameninţă cu tot felul de spirite şi copii, când vin de la ea, se liniştesc că au scăpat fără să fie pedepsiţi de anumite spirite rele.

În plus, reclamanta nu se poate ocupa de creşterea şi educarea lor din cauza programului de lucru, fapt pe care l-a recunoscut şi la interogatoriu în acţiunea de divorţ.

Pârâtul susţine că nu şi-a agresat niciodată minorii, s-a ocupat şi se ocupă de creşterea şi educarea lor. El a fost cel care a intrat în concediu paternal pentru creşterea lor şi consideră că nu există niciun motiv pentru ca minorii să fie luaţi de la el şi el să aibă interdicţie să se apropie de ei. Solicită proba cu acte şi interogatoriu

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, arătând că deşi este despărţită de pârât de la data de 02.08.2018 ca urmare a comportamentului agresiv la care recurge pe fondul geloziei sau alcoolului, şi în prezent este ameninţată cu moartea, urmărită şi practic terorizată de numitul T P A.

În data de 02.08.2018 susţine că a fost practic gonită de soţul său din domiciliul conjugal, după care a încercat de mai multe ori să ia legătura cu copiii, a mers la domiciliul din com. G, a mers la grădiniţă pentru a se întâlni cu copiii, unde a fost şi lovită, după ce pârâtul a surprins-o având băiatul lângă ea şi fetiţa în braţe, i-a luat pe rând şi i-a urcat în maşina sa, apoi a mai venit şi după ea, a deschis geamul de la maşină şi a scuipat-o şi a ameninţat-o cu moartea.

Referitor la afirmaţiile pârâtului cum că nu ar fi agresat-o fizic în data de 23.09.2018 întrucât nu se afla în ţară, arată faptul că nu este adevărat. După agresiune, la data de 24.09.2018, acesta a mers la mama sa, O M, şi s-a lăudat cu modul în care a lovit-o, mama sa, aflând de la pârât că a fost lovită cu palmele şi pumnii, întrucât ea nu a vrut să-şi sperie mama ştiind că şi ea se teme de el, are probleme de sănătate şi suferă pentru ea.

La data de 01.12.2018, susţine că a fost contactată de pârât cum că fetiţa lor doreşte să vină la ea, fapt ce s-a şi întâmplat, dar în momentul în care a stat împreună cu fata, i-a spus că nu vrea să mai meargă la tatăl ei.

Arată că a formulat solicitare pentru obţinerea unui ordin de protecţie întrucât doreşte să-i fie respectat dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, la libera circulaţie şi nu a avut niciodată intenţia de a-şi denigra soţul.

În prezent, susţine că se teme pentru viaţa ei. De asemenea, consideră că minorii, asistând la scenele de agresivitate manifestate de soţul său faţă de ea, sunt afectaţi psihic.

Profitând de forţa sa fizică şi de lipsa unei decizii legale de a-şi manifesta dreptul matern, pârâtul o lasă să aibă legături cu copiii doar atunci când vrea el sau are interes privind libertatea sa de mişcare.

Arată faptul că a fost ajutată în creşterea şi educarea copiilor săi de către mama şi sora sa, care au sprijinit-o financiar, material şi moral şi pe viitor au asigurat-o că îi vor acorda sprijin.

Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, reclamanta T F M şi pârâtul T P A  sunt căsătoriţi, dar despărţiţi în fapt din august 2018 şi în prezent sunt angajaţi într-un proces de divorţ înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. X/311/2017. Reclamanta O M C este sora minoră a reclamantei T F M.

Reclamanta T F M a solicitat instituirea ordinului de protecţie sub formele menţionate în cererea de chemare în judecată, motivat de pretinsa violenţă fizică, verbală şi psihică exercitată de pârât asupra sa.

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre” măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege.

În concluzie, în conformitate cu legislaţia românească un ordin de protecţie se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) se constată comiterea unui act de violenţă, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţa sexuală, violenţă economică, violenţă socială, violenţă spirituală;

b) actul de violenţă este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei;

c) actul este unul de violenţă în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea şi combaterea violenţei în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepţiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, soţii şi copiii acestora, precum şi persoanele devenite rude prin adopţie, potrivit legii; b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; fraţii, părinţii şi copiii din alte relaţii ai soţului/soţiei sau ai fostului soţ/fostei soţii;  c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;  d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;  e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Aplicând aceste dispoziţii legale în cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate, a rezultat că pârâtul manifestă un comportament reprobabil fata de reclamantă, în sensul că reclamanta a fost agresată fizic şi verbal de către pârât.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanta a invocat un comportament violent constant al pârâtului, aceasta a precizat două evenimente din ultima perioadă, evenimente care sunt susceptibile a se înscrie în sfera urgentă a ordinului de protecţie.

Reclamanta T F M a menţionat că a fost agresată fizic de către pârât pe data de 23.09.2018, fapt nerecunoscut de către pârât. Instanţa de fond a reţinut că deşi martorul B A C nu are reprezentarea exactă a succesiunii evenimentelor şi nu le poate plasa cu exactitate în timp, aceasta a manifestat o atitudine sinceră în faţa instanţei. Acesta nu a oferit răspunsuri „pregătite”, ci a relatat aspectele pe care le-a ştiut şi le-a plasat în timp în măsura în care a fost capabil să o facă.

Instanţa de fond a reţinut din depoziţia acestui martor că în urmă cu aproximativ o lună şi ceva – două, a văzut-o pe reclamanta T F M purtând urme de violenţă şi aceasta i-a spus că i le-a provocat pârâtul. Acelaşi martor a relatat că la acel moment este posibil ca reclamanta să-i fi spus când a fost lovită, dar nu a reţinut aceste lucruri, spunând că reclamanta i-a relatat că fusese lovită cu două-trei săptămâni înainte de a-i arăta vânătăile.  Instanţa de fond a reţinut că, dacă se are în vedere faptul că este luna decembrie, iar martorul a spus că în urmă cu o lună şi ceva – două a văzut-o pe reclamantă cu urme de violenţă, urme provocate poate în urmă cu vreo două-trei săptămâni faţă de acel moment, se ajunge în urmă undeva în luna septembrie, când, de altfel, reclamanta susţine că a fost lovită de pârât. Mai mult decât atât, potrivit certificatului medico-legal nr. X/A2/24.09.2018, s-a constatat că reclamanta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 23.09.2018, cu lovire cu şi de corpuri dure. Din coroborarea celor anterior expuse, instanţa de fond a reţinut că reiese că în data de 23.09.2018, pârâtul a agresat-o fizic pe reclamantă.

Contractul de muncă pe perioada 24.09.2018-31.10.2018 depus în copie la fila 45 din dosar nu probează faptul că pârâtul a plecat efectiv în străinătate în data de 21.09.2018, cum susţine, pentru a onora acest contract. De altfel, în susţinerea plecării pârâtului din ţară în vederea îndeplinirii obligaţiilor din contract vine depoziţia martorei T N, depoziţie care a fost înlăturată ca vădit nesinceră. Aceasta spune că în luna decembrie părţile nu au avut nicio ceartă, deşi aceeaşi martoră spune că a fost prezentă pe data de 02 decembrie atunci când a mers fiul său să-şi ia fetita de la reclamantă. Or, deşi martora spune că pârâtul a luat fetiţa de la reclamantă cu bună înţelegere şi nu a fost nicio problemă, reiese din mijloacele materiale de probă depuse la dosar – înregistrare video pe suport CD că reclamanta şi pârâtul, aflat la uşă, se certau, reclamanta refuzând să-i deschidă pe motiv ce fetiţa nu vrea să meargă la el. Aşadar, în mod evident, martora este nesinceră. Mai mult decât atât, în timpul depoziţiei acestei martore, deşi a fost întrebată de către instanţa de fond dacă în lunile septembrie sau noiembrie, între părţi a avut loc o ceartă mai puternică, martora a răspuns că pe 21 septembrie fiul său a plecat în Norvegia. Martora nu a răspuns, deci, întrebării instanţei de fond, şi anume, dacă în perioada menţionată, a avut loc sau nu o ceartă între părţi, ci a venit cu un răspuns pregătit, de natură a constitui un alibi în sensul absenţei din ţară a pârâtului la data la care reclamanta îl acuză de o agresiune, despre care martora nu a fost întrebată la momentul la care a dat acest răspuns. De altfel, aceeaşi atitudine a avut-o martora şi atunci când a fost întrebată dacă pârâtul a avut vreo problemă cu reclamanta minoră, când martora a răspuns că nu ştie dacă a avut vreo problemă, dar fiul său  a fost plecat două zile la salină, la Călimăneşti. Instanţa de fond nu s-a raportat la data la care se presupune că reclamanta minoră ar fi fost lovită, ci a întrebat-o pe martoră dacă pârâtul a avut vreo problemă cu reclamanta minoră.

În ceea ce priveşte evenimentul din 02.12.2018, instanţa de fond a reţinut că planşele foto depuse la dosar nu fac dovada faptului că pârâtul ar fi rupt uşa de la locuinţa reclamantei. Uşa din planşele foto prezintă urme de deformare, dar nu reiese că sunt recente şi provocate de către pârât. În înregistrarea audio depusă la dosar de către reclamantă se aude că în timpul discuţiei dintre părţi, pârâtul loveşte, la un moment dat, mai puternic în uşă, însă loviturile respective nu erau apte să provoace deformarea unei uşi metalice. Cu toate acestea, evenimentul respectiv a avut loc indubitabil. Deşi atitudinea calmă a reclamantei din înregistrare denotă caracterul „regizat” al convorbirii în ce o priveşte pe reclamantă, aspectul nu înlătură comportamentul agresiv verbal al pârâtului faţă de reclamantă, care este surprins pe această cale, comportament care este deopotrivă violent prin lovirea uşii, chiar dacă nu de o manieră cât uşa să fie spartă. Martorul B A C a reperat acest moment ca având loc în urmă cu trei săptămâni – o lună, însă, în pofida incapacităţii martorului de a indica în mod precis când s-au petrecut anumite lucruri, instanţa de fond a reţinut că acestui martor i s-a relatat de către reclamantă că ar fi lovit-o pârâtul. Or, lovirea reclamantei în data de 02.12.2018 nu este confirmată decât de o mărturie indirectă, aşadar, instanţa de fond nu a reţinut că reclamanta a fost lovită în această împrejurare, de vreme ce martorul nu a văzut-o, reclamanta povestindu-i la telefon cele petrecute. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că înregistrarea audio nu lasă a se înţelege că reclamanta este lovită în vreun moment, iar planşele foto în care reclamanta poartă urme de violenţă, în lipsa dovedirii datei captării lor, nu probează faptul că reclamanta a fost lovită la data de 02.12.2018. De altfel, aşa cum s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală în luna septembrie, cu atât mai mult putea face acest lucru acum reclamanta, dacă, într-adevăr, era lovită. Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut comportamentul violent verbal al pârâtului la acest moment, precum şi asupra bunurilor reclamantei, prin lovirea uşii, fără a se reţine însă şi spargerea ei, astfel cum s-a explicitat în precedent.

De vreme ce este neîndoielnică existenţa unei stări conflictuale între părţi, instanţa de fond a reţinut că se impune instituirea ordinului de protecţie. Existenţa unei stări de pericol constante este confirmată şi prin aceea că părţile se află în proces de divorţ şi nu se înţeleg cu privire la stabilirea locuinţei copiilor până la emiterea unei hotărâri judecătoreşti. În aceste condiţii, orice moment în care mama va vrea să îi ia pe copii, iar tatăl să îi ia înapoi poate deveni sursa unei noi dispute, pasibile şi de manifestări violente din partea pârâtului. Aşadar, subzistă motive apte să ducă la noi reacţii agresive din partea pârâtului.

Instanţa de fond a reţinut că, raportat la probele administrate, rezultă că gravitatea violentelor fizice şi verbale exercitate de pârât asupra soţiei a fost una ridicată, existând o stare de pericol constantă în acest sens, ceea ce impune emiterea ordinului de protecţie pe durata de şase luni, conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, în sensul obligării pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 25 m faţă de reclamantă, pentru o perioadă de şase luni de la data emiterii ordinului.

Instanţa de fond a apreciat că se impune instituirea ordinului pe perioada maximă, dată fiind perioada îndelungată a conflictelor dintre părţi şi dat fiind că, aşa cum s-a arătat, până la soluţionarea dosarului de divorţ, părţile sunt într-o dispută continuă, existând riscul reluării stării conflictuale, de vreme ce este inevitabil ca părţile să discute în legătură cu felul în care fiecare dintre ei va păstra legătura cu minorii.

Cât priveşte distanţa minimă pe care trebuie să o păstreze pârâtul faţă de victimă, instanţa de fond a apreciat că este excesivă o distanţă de 200 m, dat fiind că însăşi reclamanta trebuie să păstreze legătura cu copiii, care locuiesc actualmente cu tatăl. Instanţa de fond a apreciat suficientă o distanţă de 25 m pentru a asigura protecţia victimei, dar şi pentru a face posibil ca tatăl să îi aducă pe copii aproape de locuinţa reclamantei sau mama să meargă să îi ia, de exemplu de la poartă, atunci când copiii sunt la G.

În schimb, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de copiii părţilor. S-a reţinut chiar din declaraţia tatălui vitreg al reclamantelor că tatăl pârât nu a fost niciodată agresiv faţă de copii şi nici nu ştie ca agresivitatea acestuia să se fi manifestat în prezenţa copiilor. Nu există, aşadar, nicio stare de pericol privitoare la minori, pe care să o genereze pârâtul.

De asemenea, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de reşedinţa şi locul de muncă ale reclamantei T F M, de vreme ce prin distanţa impusă pârâtului se asigură ocrotirea necesară victimei, iar pe de altă parte, nu a reieşit că pârâtul o urmăreşte, nu a reieşit că a mers la ea acasă din alt motiv, decât pentru a-şi lua copiii, potrivit înţelegerii avute cu reclamanta, cum a recunoscut aceasta din urmă la întrebarea nr. 7 din interogatoriu (fila 67). La întrebarea nr. 9 din interogatoriu, reclamanta a arătat că pârâtul nu a venit la locul ei de muncă după despărţirea în fapt decât o singură dată, pentru a aduce echipamentul de football al minorului, aşadar, nu pentru că urmarea o formă de agresare, de orice natură, a reclamantei.

Cât priveşte capătul  de cerere referitor la interzicerea pârâtului de a mai comunica cu reclamanta sub orice formă, instanţa de fond l-a respins ca neîntemeiat, de vreme ce nu s-a făcut dovada faptului că astfel de împrejurări ar crea o stare de pericol pentru reclamantă, nu a reieşit că pârâtul o sună în mod şicanatoriu. Astfel, de vreme ce nu a reieşit că pârâtul încearcă o formă de comunicare, de exemplu telefonică, abuzivă cu reclamanta, nu există niciun motiv pentru a i se interzice pârâtului dreptul de a comunica cu aceasta. De altfel, s-a reţinut că o minimă formă de comunicare trebuie să existe între cei doi pentru a face efectiv atât ordinul de protecţie dispus, cât şi pentru ca mama să poată stabili cu tatăl modalitatea în care îşi văd copiii.

Deşi reclamanta s-a plâns de faptul că pârâtul nu-i permite să-şi vadă copiii, decât aşa cum voieşte el, instanţa de fond a reţinut că în procedura specială privind instituirea ordinului de protecţie, măsura stabilirii locuinţei minorilor poate fi avută în vedere strict în măsura în care ea se circumscrie stării de pericol pe care instanţa o analizează. Or, a reieşit că relaţia conflictuală dintre părţi nu creează pentru minori o stare de pericol decât în măsura în care se are în vedere tensiunea emoţională la care aceştia sunt supuşi. Instanţa de fond nu a omis nici aspectul potrivit căruia chiar mama reclamanta o pune pe minora în vârstă de trei ani să-i vorbească tatălui la telefon, în convorbirea înregistrată şi depusă la dosar, pentru a-i spune că nu vrea să meargă la el. Or, se vorbeşte de un copil de trei ani. Deşi nici măcar martorul reclamantelor nu a avut ce să-i reproşeze ca tată pârâtului, minora spune acest lucru la telefon tatălui, după ce o ia mama, care este alături de ea, la telefon. Nu există suspiciuni de instabilitate a minorilor la tată în acest moment. Nu se naşte, deci,  nicio raţiune pentru a fi luaţi copiii pe această cale procesuală, interesul lor de a locui cu unul sau altul dintre părinţi putând fi analizat în mod judicios pe calea dreptului comun. În consecinţă, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind stabilirea locuinţei minorilor la reclamanta T F M.

Cât priveşte cererea însuşită de reclamanta O M C şi încuviinţată de ocrotitorul legal al acesteia, O M, instanţa de fond a reţinut că indubitabil aceasta a fost victima unei forme de agresiuni fizice din partea pârâtului, care, aşa cum a declarat martorul B A C, a lovit-o, în sensul că i-a dat trei palme peste faţă şi a plecat, comportament al pârâtului care a fost precedat de o afirmaţie făcută de reclamanta minoră în sensul că pârâtul ar fi tăiat cauciucurile de la maşina martorului.  Dincolo de existenţa unei forme de violenţă fizică, instanţa de fond a fost ţinută a verifica şi dacă aceasta, odată manifestată, sub o formă mai mică sau mai mare, generează o stare de pericol pentru victimă. La întrebările nr. 15 şi 16 din interogatoriu, reclamanta O M C a arătat că într-o singură împrejurare, pe 27.11.2018, pârâtul a lovit-o, iar la întrebarea nr. 17 din interogatoriu, aceeaşi reclamantă minoră a recunoscut că sora sa a pus-o să facă plângere împotriva pârâtului. Nu numai că nu s-a dovedit existenţa unei stări de pericol în care s-ar afla această reclamantă, dar s-a reţinut că aceasta a dovedit chiar că are încredere în pârât, care i-a fost sprijin în diverse împrejurări (răspunsurile la întrebările nr. 2, 4, 8, 9, 10, 11, 13, 14). De altfel, deşi soţia pârâtului se află în conflict cu pârâtul de la despărţirea lor în fapt, instanţa de fond a reţinut că asupra reclamantei minore n-a planat niciun pericol, de vreme ce, astfel cum a relatat aceasta la întrebarea nr. 11 din interogatoriu,  de la despărţirea în fapt a soţilor, reclamanta minoră a mers în permanenţă în vizită la pârât, să-i vadă pe copii. Nu a reieşit, aşadar, în urma evenimentului particular din 27.11.2018 că reclamanta O M C s-ar afla într-o stare de pericol care să justifice emiterea ordinului de protecţie, aceasta având alte căi pentru a se plânge de acest act, însă nu este o persoană cu privire la care să se impună o măsură de protecţie. De altfel, nu a reieşit că pârâtul încearcă să ajungă la soţia sa, eventual să-i facă vreun rău acesteia, prin intermediul surorii sale. Aşadar, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei O M C,  asistată de ocrotitor legal O M, privind obligarea pârâtului T P A la păstrarea unei distanţe minime faţă de această reclamantă.

Împotriva sentinţei  a declarat apel  pârâtul T P A, sentinţă pe care o consideră netemeinică şi nelegală motiv pentru care solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Hotărârea este netemeinică şi nelegală deoarece reclamanta nu a administrat probe prin care să dovedească că viaţa, integritatea fizică ,psihică sau libertatea îi sunt puse în pericol de apelantul pârât.

Apelantul arată că a dovedit cu contract de muncă şi cu martora T N că în data 23 09.2018 nu era în ţară ci era în Norvegia la muncă, astfel că nu putea s-o agreseze pe reclamantă.

De asemenea cu martora T N a dovedit că în ziua de 02.12.2018 nu a agresat-o fizic sau psihic pe reclamantă şi că nu i-a provocat distrugerea uşii de acces.

Mai arată apelantul că deşi i-a adus multe acuzaţii, reclamanta a recunoscut la interogatoriu că de la momentul despărţirii în fapt şi până în prezent apelantul a mers o singură dată la locul ei de muncă şi atunci în scopul de a-i duce echipamentul de sport al fiului lor, nu în scopuri de agresiune.

La locuinţa acesteia apelantul arată că a mers numai în interesul ei şi anume de a-i duce minorii atunci când i-a solicitat şi de a-i lua pe minori, lucru pe care l-a făcut şi în 2 decembrie când susţine că ar fi agresat-o.

Practic dacă în 1 decembrie nu ar fi dat curs cererii acesteia şi nu i-ar fi dus-o pe minoră, pe 2 decembrie nu ar fi avut de ce să se ducă la locuinţa ei şi deci nu ar fi putut să-l acuze de agresiune.

Reclamanta a recunoscut la interogatoriu atât înţelegerea avută la 1 decembrie cu privire la minori cât şi faptul că după despărţirea în fapt ea a venit la locuinţa apelantului din G şi i-a vizitat pe minori, fără să fie agresată.

Apelantul consideră că este greu de crezut că o putea agresa şi apoi ea venea singură fără nici o teamă în locuinţa lui din G.

Consideră că reclamanta a inventat agresiunea pentru că şi-a premeditat acţiunea prin refuzul de a respecta înţelegerea de restituire a minorei şi înregistrarea apelantului cu telefonul mobil. Practic în 2 decembrie ea ştia că la orele 11, conform înţelegerii din 1 decembrie, urma să vină la locuinţa ei s-o ia pe minoră şi odată ajuns acolo a uitat de înţelegere, s-a făcut că nu vrea minora să vină la apelant şi deşi el o ruga să-i dea minora, ea îl înregistra şi aştepta să se enerveze.

Deşi reclamantei nu i s-a admis audierea niciunui martor pentru dovedirea agresării sale de către apelant, tocmai pentru că ea singură a precizat că nu ar fi fost de faţă nici o persoană, instanţa de fond a luat în considerare declaraţia martorului B A C (propus de fapt de cealaltă reclamantă pentru dovedirea aşa zisei agresiuni din 27.11.2018 ) martor pe care instanţa 1-a apreciat că ar fi dat o declaraţie sinceră, deşi se poate observa că martorul nu ştia absolut nimic de vreo agresiune a reclamantei T F M de către apelant, că neconcordanţele din declaraţia lui nu erau cauzate de nereprezentarea exactă a succesiunii evenimentelor ci de faptul că aceste evenimente nu s-au întâmplat şi el nu a ţinut minte ce-i spusese reclamanta să declare, ordinea în care să declare că s-ar fi întâmplat evenimentele.

Instanţa a ignorat ce s-a întâmplat la şedinţa din 13.12.2018 când a fost propus acest martor, când instanţa i-a dat posibilitatea mamei reclamantei să-1 contacteze telefonic pe martor şi să se prezinte în 30 de minute pentru a fi audiat iar martorul a refuzat,susţinând că nu doreşte să se prezinte nici atunci, nici a doua zi pe 14 Decembrie, fiind nevoită instanţa să-1 citeze cu menţiunea sancţionării cu amendă în caz de neprezentare. Prin urmare martorul a venit de frica amenzii şi nu pentru că ar fi avut cunoştinţă de vreo agresiune a reclamantei.

Instanţa de fond a găsit tot felul de justificări pentru neconcordanţele din declaraţia acestui martor şi nu a realizat că efectiv acesta a fost obligat de reclamante să mintă şi de aceea neconcordanţele.

Altfel, este greu de crezut ca dacă reclamanta ar fi fost agresată de apelant în 2 decembrie , martorul să nu ţină minte acest lucru  şi să declare că de fapt a fost agresată în urmă cu 3 săptămâni - o lună.  Practic el nici nu a nu a văzut-o pe reclamantă agresată de mine şi nici nu a auzit-o spunând acest lucru. Odată martorul a declarat că a văzut-o pe reclamantă lovită, apoi a revenit şi a declarat că de fapt reclamanta i-ar fi spus acest lucru la telefon , pentru ca în final să susţină că este posibil ca reclamanta să-i fi arătat loviturile dar nu a reţinut că nu 1-a interesat. Greu de crezut că un tată ,chiar şi vitreg nu este interesat şi nu ţine minte când sunt agresate fiicele lui.

Mai susţine instanţa că reclamanta prin certificatul medico-legal nr. X/A din 24.09.2018 a făcut dovada leziunilor traumatice care s-au putut produce la 23.09.2018 .

Instanţa nu a analizat imaginile foto depuse de reclamant cu aşa zisele leziuni suferite în 23.09.2013 , imagini din care nu se observă leziuni provocate de agresiuni. Pe faţă reclamanta are mai multe "coşuri " şi urme de coşuri stoarse iar în alte zone, foarte uşor reclamanta putea regiza existenţa unora în scopul obţinerii unui certificat medico-legal pe care 1-a folosit iniţial în dosarul de divorţ. În schimb instanţa de fond a înţeles în mod greşit că acele poze ar fi fost produse prin agresiunea ce ar fi avut loc în 2 decembrie. De fapt imaginile foto sunt din 23.09.2018, acestea fiind prezentate de reclamantă şi în acţiunea de divorţ

Apelantul arată că instanţa de fond a susţinut că contractul de muncă în Norvegia pe perioada 24.09- 31.10.2018 nu face dovada faptului că ar fi plecat efectiv în străinătate din 21.09.2018 cum a susţinut, că această apărare a sa a fost confirmată de depoziţia mamei sale dar că această depoziţie a înlăturat-o ca nesinceră. Şi ar fi făcut acest lucru pentru că mama sa ar fi declarat că pe 2 decembrie el nu ar fi avut nicio ceartă cu reclamanta, afirmaţie contrazisă de înregistrarea audio din care ar fi rezultat că s-ar fi certat cu reclamanta. Şi că nesinceritatea declaraţiei mamei sale ar fi rezultat şi din faptul că mama sa nu ar fi răspuns la întrebările instanţei ci ar fi răspuns direct la datele din 2 decembrie şi că a plecat din ţară în 21.09.2018 .

Apelantul arată că declaraţia mamei sale este sinceră şi trebuia avută în vedere de către instanţă.

Mama sa a declarat că pe 2 decembrie nu a avut loc nicio ceartă între pârât şi reclamantă pentru că nu a perceput discuţia dintre ei ca pe o ceartă de amploarea dată de reclamantă care susţinea că pârâtul a agresat-o.

Inclusiv instanţa a reţinut în considerente că în ziua de 2 decembrie reclamanta discuta pe un ton calm, liniştit şi că din înregistrarea audio nu rezultă zgomote de agresare a reclamantei.

Apelantul arată că faptul că mama sa a răspuns altfel decât vroia instanţa nu atrage caracterul nesincer al declaraţiei. Orice om când propune un martor îi şi spune ce aspecte cunoscute de martor doreşte să dovedească . Prin urmare mama sa cunoştea de acuzaţiile aduse de reclamantă pentru zilele din 23 septembrie şi 2 decembrie şi era normal să răspundă cum a răspuns .

Consideră că un simplu certificat medico legal cu 2-3 zile de îngrijiri medicale nu poate face dovada că el ar fi agresat-o pe reclamantă în seara de 23. 09.2018 , orele 21:00 în condiţiile în care el are un contract de muncă semnat cu data de 24.09.2018 ,nu ar fi putut fi prezent la muncă pe 24.09.2018 dacă în seara de23. 09. orele 21:00 o agresa pe reclamantă. Declaraţia mamei sale este sinceră şi trebuia avută în vedere de către instanţă, reclamanta însăşi recunoscând că a fost plecat în Norvegia la muncă.

Deşi a reţinut caracterul "regizat " al acţiunii reclamantei din 2 decembrie , faptul că în înregistrarea audio , reclamanta vorbea liniştit, fără să ţipe , să se panicheze cum s-ar comporta o persoană căreia i-ar fi teamă pentru viaţa , integritatea fizică , psihică , deşi a reţinut că nu sunt probe că ar fi agresat-o pe reclamantă în ziua de 2 decembrie, că reclamanta şi-ar fi luat certificat medico-legal dacă aş fi agresat-o ,deşi a reţinut că nu sunt probe că i-ar fi distrus uşa reclamantei , aşa cum îl acuza aceasta , instanţa a emis ordin de protecţie împotriva sa cu motivarea că ar fi avut un comportament violent verbal şi asupra uşii reclamantei, că există o stare conflictuală între pârât şi reclamantă şi o stare de pericol constantă confirmată de existenţa procesului de divorţ, că nu se înţeleg în privinţa minorilor şi că oricând ar putea fi agresiv faţă de reclamantă.

Consideră că din probele administrate, acte, răspunsuri la interogatorii şi declaraţiile martorilor rezultă că apelantul nu a fost şi nu este un om violent ci dimpotrivă că s-a înţeles foarte bine nu numai cu reclamanta ci şi cu părinţii şi sora ei, că toţi aceştia îl apreciază foarte mult, că a păstrat o relaţie bună cu ei chiar şi după despărţirea în fapt de reclamantă (care s-a produs din cauza reclamantei) că reclamanta şi-a regizat evenimentele din 23.09 şi 2 decembrie, că apelantul a fost de bună credinţă şi i-a dus reclamantei minora în 1 decembrie şi în 2 decembrie nu s-a dus la locuinţa ei în scopul de a o agresa în vreun fel. Consideră că evenimentul din 2 decembrie nu a avut o amploare care să necesite emiterea unui ordin de protecţie.

Relevă că în toate familiile, atât în curs de divorţ cât şi în cele nedivorţate există discuţii, însă aceasta nu înseamnă că se impune emiterea ordinelor de protecţie la orice ceartă pentru că nu ar mai fi nici o familie întreagă.

Scopul legiuitorului a fost acela de a se lua măsuri urgente în cazurile cu adevărat grave, în care viaţa, integritatea, libertatea soţul sau/şi membrii lor de familiei sunt efectiv în pericol. Nu este cazul de faţă.

Apreciază că prin interdicţia impusă de a se apropia de reclamantă instanţa i-a creat o stare de vulnerabilitate, fiind practic la mâna reclamantei.

Având în vedere că are cu reclamanta doi minori, că aceştia sunt înscrişi la cămin, oricând este pasibil de încălcarea ordinului dacă atunci când merge la cămin să ia minorii acasă, apare şi reclamanta şi se apropie de minori. La fel în celelalte situaţii când s-ar afla cu minorii la serbare, pe stradă sau în orice loc şi reclamanta se apropie de minori.

Pentru respectarea ordinului ar fi pus în situaţia să fugă cu minorii din raza reclamantei, lucru ce s-ar putea realiza mai greu având în vedere vârsta minorilor sau să-i abandoneze pe stradă.

Apelantul arată că nu este un om violent, nu este gelos pe reclamantă, nu doreşte reluarea convieţuirii cu aceasta, singurul lucru în comun cu aceasta sunt minorii şi el a dorit în interesul minorilor ca amândoi să aibă legături cu aceştia, dorinţă care a generat situaţia în care se află acum.

Pentru toate aceste motive şi pentru a se putea ocupa împreună de minori, solicită admiterea apelului.

Solicită luarea în considerare a contractului de muncă şi a declaraţiei mamei sale.

În drept invocă dispoziţiile art. 480 al.2 C.pr.civ şi Legii 217/2003.

Intimata reclamantă T F M a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:

La data de 23 septembrie 2018 a fost agresată atât fizic cât şi verbal de către apelantul pârât T P A de faţă cu copiii deoarece fiind în proces de divorţ cu acesta, intimata a refuzat să îi răspundă la telefon. Copiii s-au speriat şi au început să plângă iar băieţelul a spus că va suna la poliţie şi l-a acuzat pe tatăl lui că este de vină pentru că a bătut-o pe mama sa. Intimata arată că a reuşit să fugă singură din apartamentul conjugal şi s-a dus la poliţie în acea seară pentru a declara cele întâmplate, apoi a scos certificat medico-legal şi a depus plângere la poliţie.

Intimata menţionează că acele planşe foto anexate la dosar sunt din data de 23 septembrie 2018, iar pe data de 24 septembrie 2018 şi-a scos certificatul medico-legal.

Mai arată intimata că la acea dată apelantul a fost la domiciliul mamei sale din  E, jud. O, iar faptul că el aduce un contract de muncă din Norvegia nu dovedeşte că a fost plecat în acea perioadă deoarece aceasta are rude acolo şi putea să vorbească cu ele pentru a obţine un astfel de contract. Menţionează că planşele foto depuse la dosarul cauzei sunt reale, tot ceea ce s-a întâmplat este real, deoarece apelantul i-a spart uşa. Loviturile au continuat. Intimata arată că ea era în casă cu fetiţa şi sora sa când vorbea cu apelantul la telefon şi că aşa cum se aude şi în înregistrarea audio, intimata continua să vorbească, dar deoarece el a închis apelul telefonic se înregistrează decât momentul convorbirii. Intimata arată că nu are cum să dovedească faptul că a fost lovită decât prin sora sa care a asistat la toată scena şi fetiţa sa.

Intimata reclamantă arată că a fost împinsă pe scări de către apelant şi a fost ameninţată de către acesta cu moartea în scara blocului.

Mai arată intimata că pe toată acea perioadă copiii au stat la ea, fiind ajutată de către mamă şi sora sa. Copiii au fost luaţi de către bunicii paterni în vacanţa din luna noiembrie apoi când intimata s-a dus după ei, arată că aceştia nu au vrut să îi mai dea cu toate că băiatul l-a sunat pe tatăl său deoarece dorea să meargă la mamă dar apelantul i-a spus copilului să nu meargă şi i-a mustrat şi pe părinţi cu privire la faptul că au primit-o acolo. Intimata arată că a plecat fără a avea discuţii în contradictoriu cu aceştia.

Mai arată intimata că apelantul este o persoană geloasă, violentă şi consumă băuturi alcoolice.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat la fond şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Ordinul de protecţie, ca modalitate de protejare a victimelor violenţei în familie este un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgenţă pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive.

În fapt este vorba despre o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă şi care poate genera situaţii de comitere împotriva sa a unor infracţiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viaţă. Cu alte cuvinte, prin raportare la necesităţi practice, a fost completat cadrul de instrumente de protecţie a victimelor violenţei în familie cu unul de tip preventiv cu efect imediat prin raportare la pericolul la care victimele acestui tip de violenţă sunt expuse.

În Expunerea de motive la Legea nr. 217/2003, se arată că este nevoie de "intervenţia statului şi a întregii societăţi civile", prin elaborarea unui act normativ, care, "prin măsurile sale punitive să-i descurajeze pe agresori" şi să protejeze victimele violenţei domestice, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 217/2003, ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional, iar prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

Violenţa în familie se poate manifesta sub mai multe forme, enumerate la art. 3 şi art. 4 din lege, incluzând violenţa verbală, fizică şi psihologică, respectiv prin adresarea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare, impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

Tribunalul reţine că relaţiile între toţi membrii de familie trebuie să se bazeze pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor de familie. Sigur că, astfel cum relevă apelantul, în orice familie, pot apărea momente de tensiune şi neînţelegeri, însă, pentru rezolvarea problemelor apărute, acţiunile sau inacţiunile fiecărui membru de familie nu trebuie manifestate astfel încât să provoace ori să cauzeze suferinţe fizice, psihice sau emoţionale.

Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violenţă în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiaşi familii, orice acţiune sau inacţiune intenţionată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv dacă ameninţă cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.

Astfel, comportamentul violent al membrilor de familie este incompatibil cu ordinea şi cu morala familială şi este de natură să pună în pericol integritatea psihică şi emoţională a reclamantei. În acest caz, actele antisociale ale pârâtului trebuie sancţionate cu promptitudine şi cu fermitate în vederea restabilirii raporturilor normale şi a prevenirii unor manifestări similare.

Următoarele aspecte sunt esenţiale în emiterea ordinului de protecţie:

În cauză, cererea a fost formulată la doar 9 zile de la data producerii ultimului act de violenţă verbală, iar reclamanta a formulat, cu o zi anterior datei la care s-a adresat instanţei, o plângere penală. Astfel, a putut fi dovedită condiţia urgenţei şi a necesităţii emiterii unui ordin de protecţie, aspect esenţial pentru admiterea cererii.

Totodată, la termenul de judecată a fost adus un martor relevant, care, deşi nu a asistat la actele de violenţă verbală, cunoştea situaţia din familie şi a putut oferi detalii relevante despre relaţia dintre părţi. Astfel, susţinerile reclamantei au putut fi dovedite, un alt aspect esenţial pentru admiterea cererii.

Contrar celor susţinute de apelant, instanţa de fond a analizat corect probele administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat exercitarea de către pârât a unor acte care intră în sfera de acţiune a Legii nr. 217/2003.

Astfel, aprecierea apelantului în sensul regizării de către reclamantă a urmărilor agresiunii fizice din data de 23.09.2018 este în mod evident nefondată.

În acest sens, tribunalul reţine că, prin certificatul medico-legal nr. X/A2/24.09.2018, în urma examinării de către medicul specialist legist la Serviciul Judeţean de Medicină Legală O, s-au atestat leziunile traumatice, care s-au putut produce la data de 23.09.2018, cu lovire cu şi de corpuri dure, şi care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor.

Această probă confirmă depoziţia martorului B A C, care a relatat aspecte percepute personal, respectiv faptul că reclamanta prezenta urme de violenţă în cursul lunii septembrie.

În mod temeinic instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtului, care a justificat imposibilitatea agresării reclamantei la data evocată anterior, prin existenţa contractului de muncă pe perioadă determinată, pentru perioada cuprinsă între 24.09.2018-31.10.2018, atât timp cât acest înscris nu demonstrează şi realitatea prestării efective a muncii, ca montator anvelope, la locul de muncă din H 3, Norvegia. Nimic nu îl împiedica pe apelant să facă această probă în faza de apel, cu atât mai mult cu cât considerentele instanţei de fond îi erau cunoscute, ca urmare a comunicării sentinţei apelate.

Tot astfel, în mod corect a înlăturat ca nesinceră depoziţia martorei T N, atât timp cât afirmaţia martorei referitoare la lipsa oricărui conflict dintre părţi la data de 02.12.2018 este contrazisă de înregistrarea pe suport CD, din care rezultă că părţile se certau.

Ori, această evidentă nesinceritate a martorei, asupra unei stări de fapt certe, atrage aceeaşi apreciere asupra întregii depoziţii a martorei în cauză.

 Tribunalul aduce în atenţia ambilor părinţi că problemele lor de căsnicie se răsfrâng într-un mod dăunător asupra dezvoltării normale a propriilor minori, care se află în postura de a suporta această situaţie conflictuală, străină lor, astfel că rezolvarea amiabilă, cât mai paşnică, a situaţiei de faţă constituie o responsabilitate primordială. Menţionează instanţa că dreptul părintesc nu oferă părintelui doar o îndreptăţire asupra minorului, ci include în structura sa obligaţia fiecărui părinte de a depune diligenţe pentru o dezvoltare normală a propriului copil.

De aceea, pune în vedere părţilor să evite situaţiile tensionate şi prin bună înţelegere, pârâtul să pună la dispoziţia reclamantei pe copiii săi, toate acestea fiind necesare în interesul superior al minorului, care are nevoie de un climat liniştit pentru buna dezvoltare.

Aşadar, în raport de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul pârât, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 2 al. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România la data de 6 iunie 2015, tribunalul urmează a stabili suma de 150 lei cu titlu de onorariu al apărătorului din oficiu - avocat N M C, desemnat pentru apelantul pârât, ca urmare a prezentării avocatului ales al acestuia de la primul termen de judecată, avocatul ales redactând şi motivele de apel, sumă ce se va plăti de Tribunalul Olt, din fondurile alocate în acest sens de Ministerul Justiţiei.

În temeiul art. 451 şi art. 453 C.proc.civ., apelantul pârât, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Data publicarii pe portal:15.03.2019

Domenii speta

Spete similare