Tulburarea ordinii si linistii publice

Data publicare portal: 09.10.2019

Prin Sentinta civila nr. …. din data de … pronuntata de Judecatoria …. s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta SC …SRL, cu sediul în …, având CIF …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. …, prin reprezentant legal …, domiciliată în … în contradictoriu cu intimatul …, cu sediul în …, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria … nr. …/….

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.08.2018 petenta SC …SRL prin reprezentant legal … a solicitat în contradictoriu cu intimata …, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria … nr. …/…. ca fiind netemeinic şi nelegal şi exonerarea de la plata amenzii.

În motivare, petenta arată că prin procesul-verbal antemenţionat a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de … de lei pentru că a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Petenta arată că procesul-verbal de contravenţie este nelegal prin încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 întrucât a fost încheiat în lipsa citării şi prezenţei oricărui reprezentant al societăţii sancţionate, iar ca urmare a încheierii acestuia în lipsă, petentei nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a formula obiecţiuni conform legii, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal, vătămarea neputând fi remediată altfel. Totodată, procesul-verbal este nelegal întrucât martorul asistent în prezenţa căruia a fost întocmit procesul-verbal este numita … cu care petenta se află în relaţii conflictuale cunoscute de agentul constatator.

Petenta învederează că procesul-verbal nu îndeplineşte cerinţele legale privind descrierea faptei, întrucât agentul constatator nu a măsurat zgomotul produs de petentă, care a cauzat tulburarea liniştii publice. Totodată, petenta arată că descrierea este netemeinică, întrucât agentul constatator a reţinut că petenta a tulburat liniştea publică, iar tulburarea liniştii publice presupune fapta unei persoane care exercită în public acte de violenţă împotriva unei persoane sau bunuri ori ameninţări la ordinea publică de drept. Petenta arată că fapta este descrisă generic, întrucât nu sunt menţionate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal, fiind încălcat dreptul la apărare al petentei.

Petenta mai arată că în mod greşit a fost sancţionată în calitate de organizator al evenimentului generator de zgomot, întrucât organizatorul este beneficiarul evenimentului, anume ginerele şi mireasa, care aduc o formaţie de muzică plătită şi aleasă de ei, fără aportul petentei, care închiriază doar spaţiul.

Petenta critică temeinia procesului-verbal întrucât acesta a fost întocmit în urma constatării directe şi incerte a faptei de către agentul constatator, fără măsurarea nivelului de decibeli al presupusului zgomot şi în lipsa oricărui reprezentant al petentei.

În drept petenta invocă prevederile art. 6, 7 şi 9 din Legea 61/1991, OG 2/2001, C. proc. Civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de … aflată la filele … din dosarul cauzei intimata solicită respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată şi menţinerea actului de sancţionare întrucât acesta a fost întocmit în baza constatării directe de către agentul constatator.

A susţinut că fapta reţinută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct (nemijlocit) de către poliţistul rutier, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aspectele consemnate în cuprinsul actului sancţionator fiind astfel suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată si se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că emitentul in această situaţie, agentul constatator) consemnează exact faptele pe care le constată, fară alte adăugiri sau denaturări ale realităţii.

A indicat jurisprudenţa CEDO în materie, respectiv cauza M. Haiducu c. României (decizia din 13,03.2012) şi cauza Ioan Pop c. României.

A solicitat instanţei să constate că sancţiunea este aplicată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, încadrându-se în limitele prevăzute de actul normativ şi fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina petentului.

A susţinut că procesul-verbal de contravenţie contestat  îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ.

Petentul, deşi a formulat plângere împotriva actului sancţionator pe care 1-a calificat ca netemeinic, nu a propus niciun mijloc de probă împotriva acestuia prin care să poată dovedi netemeinicia celor consemnate de agentul constatator şi nici nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere în sensul art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul verbal de contravenţie este legal şi temeinic.

Având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă cât şi prevederile art. 270 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă şi art. 249 din Codul de Procedură Civilă, a susţinut că petentul are obligaţia să dovedească cele sesizate în plângerea contravenţională adresată instanţei de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de … petenta susţine că intimata încearcă îngrădirea dreptului la apărare al petentei, încercând împiedicarea aflării adevărului prin opoziţia manifestată faţă de audierea martorului asistent, care a fost folosit cu încălcarea legii. Totodată, petenta insistă în constatarea faptului că formaţia de muzică este cea care trebuia sancţionată, iar nu petenta. De asemenea, solicită anularea având în vedere că intimata nu menţionează motivul pentru care procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentei, reluând totodată motivele de nelegalitate şi netemeinicie menţionate în plângerea contravenţională formulată.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martora ….

Analizând prezenta cerere, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, la data de … petenta a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de …de lei, reţinându-se în sarcina sa comiterea faptei prevăzute de art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, constând în aceea că la data de … ora …, la punctul de lucru al petentei de pe …, nr. … din …, aceasta a organizat un eveniment care a tulburat ordinea şi linişte publică prin folosirea la intensitate mare a unor instrumente muzicale aparţinând formaţiei muzicale prezente la acel eveniment.

În drept, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu dispoziţiile codului penal şi ale codului de procedură civilă, după caz (art. 45 din O.G. nr. 2/2001 ).

Procedând la verificarea, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa reţine, în ceea ce priveşte legalitatea, că actul contestat cuprinde menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei săvârşite, a datei comiterii acesteia şi a semnăturii agentului constatator), nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate care se constată din oficiu de instanţa de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 26 din legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice ,,constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 şi 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Referitor la condiţiile de fond, acestea se subsumează corectelor încadrări juridice ale faptelor, astfel cum au fost reţinute de agentul constatator. Instanţa apreciază că principiul legalităţii a fost respectat, întrucât agentul constatator a indicat în mod corect temeiurile de drept.

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de petentă referitor la întocmirea procesului verbal în lipsa citării petentei ori a vreuni reprezentant al acesteia, fără a i se aduce la cunoştinţă dreptul de a formula obiecţiuni, instanţa urmează să îl respingă ca neîntemeiat. Astfel, conform art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. Prin urmare, legea nu impune citarea contravenientului în vederea încheierii procesului-verbal de contravenţie, acesta fiind legal întocmit şi în lipsa petentului, dacă s-a încheiat în prezenta unui martor asistent, condiţie îndeplinită în cauză, întrucât acesta a fost încheiat în prezenţa martorului asistent …. Cu privire la vătămarea produsă prin încheierea procesului-verbal în lipsă constând în neaducerea la cunoştinţă a dreptului de a formula obiecţiuni, instanţa apreciază că aceasta nu există. Acest aspect se încadrează în dispoziţiile art. 16 din O.G. 2/2001, a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai în măsura în care s-ar produce o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel, fiind vorba despre o nulitate condiţionată, potrivit art. 175 C .proc.civ.. În cauza de faţă însă, nu s-a făcut dovada existenţei unei vătămări decurgând din neaducerea la cunoştinţă a dreptului de a formula obiecţiuni, care să poată fi înlăturată doar prin anularea procesului-verbal, întrucât petenta a avut posibilitatea de a le indica în faţa instanţei, unde a putut dezvolta şi argumenta motivele ce au determinat-o sa atace procesul-verbal ce i-a fost întocmit, vătămarea nefiind, deci, dovedită

Cu privire la motivul de nelegalitate referitor încheierea procesului-verbal în prezenţa unui martor asistent cu care petenta se afla în relaţii conflictuale, instanţa îl apreciază ca nefiind întemeiat. Astfel, rolul martorului asistent, conform art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 este de a certifica lipsa petentei, iar pe de altă parte, sub aspect probatoriu, martorul nu ar fi putut face aprecieri pertinente cu privire la fapta reţinută în sarcina petentului de către agentul constatator, astfel că eventualele relaţii conflictuale dintre petentă şi martorul asistent nu prezintă relevanţă, legea neimpunând restricţii cu privire la persoanele care pot fi martor asistent.

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de petentă referitor la descrierea insuficientă a faptei contravenţionale, nefiind indicate toate împrejurările săvârşirii acesteia, instanţa îl consideră neîntemeiat. Conform procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei petenta a organizat un eveniment la punctul său de lucru de pe …, eveniment în cadrul căruia a fost invitată o formaţie, a cărei muzică era difuzată la un volum ridicat, deranjând locatarii din zonă, având în vedere ora târzie, anume …, astfel că instanţa apreciază că descrierea faptei nu este una generică, pur formală, de natură a atrage imposibilitatea încadrării juridice a faptei, fiind clară şi exactă, cuprinzând toate elementele esenţiale ale faptei.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, care, în baza art. 11 din Constituţia României, face parte din dreptul intern şi are prioritate, în temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentală. Aceasta deoarece acest gen de contravenţie intră în sfera acuzaţiilor în materie penală la care se referă art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană.

Instanţa reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a raportat definiţia noţiunii de materie penală la trei criterii : criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii (cauzele Engel c. Olandei, Escoubet c. Belgiei). Curtea a considerat că aceste criterii, care sunt alternative şi nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenţie.

La încadrarea faptei petentului din cauza pendinte în sfera acuzaţiei în materie penală conduc ultimele două criterii: în primul rând norma juridică care sancţionează astfel de fapte are caracter general, legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar în al doilea rând, sancţiunile contravenţionale aplicabile urmăresc un scop preventiv şi represiv. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa din cauza Anghel contra României că în ciuda naturii băneşti a sancţiunii efectiv aplicate, suma sa mică şi natura civilă a legii de pedepsire a contravenţiei respective, procedura în cauză (contestarea unui proces-verbal pentru o contravenţie prevăzută de legea nr. 61/1991) poate fi asimilată unei proceduri penale. Dispoziţia a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane ci tuturor cetăţenilor; ea le impunea un anumit comportament şi însoţea această cerinţă cu o sancţiune care încerca în acelaşi timp să descurajeze şi să pedepsească.

Aplicabilitatea art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în cazul contravenţiilor prevăzute de legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice a fost relevată de instanţa europeană şi în cauza Nicoleta Gheorghe contra României. Astfel, s-a arătat că informaţiile oferite de dreptul intern, care nu dau o nuanţă „penală” contravenţiei pentru tulburarea ordinii publice nu au decât o valoare relativă şi nu sunt aşadar decisive. Norma de drept încălcată reglementează contravenţiile pentru lipsa de civism, sens în care norma se adresează tuturor cetăţenilor, nu unui grup determinat cu statut special, iar amenda aplicată nu are ca obiect reparaţia materială a unui prejudiciu, ci în esenţă să împiedice repetarea unor acţiuni similare, având aşadar caracterul punitiv prin care se deosebesc, de regulă, sancţiunile penale. Curtea a precizat că natura generală a dispoziţiei legale încălcate, precum şi obiectivul disuasiv şi punitiv al sancţiunii aplicate sunt suficiente pentru a demonstra că infracţiunea în litigiu avea caracter penal în sensul art. 6 din convenţie, care este aşadar aplicabil.

În această situaţie, întrucât procedura de soluţionare a unei plângeri contravenţionale este calificată drept o procedură de natură penală, contravenientul se bucură de protecţia oferită în cadrul unei astfel de proceduri, printre care şi prezumţia de nevinovăţie.

Procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumţiei de nevinovăţie nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinţei proporţionalităţii mijloacelor folosite cu scopul legitim urmărit, să funcţioneze şi alte prezumţii de fapt şi de drept, chiar şi în favoarea agentului constatator (cauza Blum c. Austriei).

În doctrina şi jurisprudenţa de specialitate este acceptat faptul că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări (ex propriis sensibus) beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză.

În aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că folosirea prezumţiilor nu este contrară jurisprudenţei sale, amintind că prezumţiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice şi Convenţia, nu interzice, în principiu, asemenea prezumţii (cauza Salabiaku c. Franţei, cauza Telfner împotriva Austriei, cauza Nicoleta Gheorghe c. României).

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal şi incluse în sfera dreptului contravenţional Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi, prezumţia de nevinovăţie nefiind una absolută ca, de altfel, nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. Dat fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancţionate este foarte mare, Curtea Europeană a reţinut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunţate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor fapte contravenţionale şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată (cauza Falk c. Olandei). Jurisprudenţa Curţii Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forţă probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenţie şi, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanţelor naţionale este de a respecta principiul proporţionalităţii între, pe de o parte, scopul urmărit de autorităţile statului de a sancţiona faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. Aceasta presupune, prin esenţă, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei contravenientului. A conferi forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăţiei în sensul art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Transpunând aceste principii la cauza pendinte, instanţa reţine că petenta SC …SRL are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

Instanţa i-a încuviinţat petentei probele admisibile solicitate: proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martora …, fiindu-i garantat astfel dreptul la un proces echitabil prin oferirea posibilităţii de a arăta că situaţia de fapt reţinută în actul contestat nu corespunde modului real de desfăşurare a evenimentelor.

Cu privire la critica de netemeinicie formulată de petentă relativă la caracterul incert al constatării faptei de către agentul constatator, fără folosirea unor mijloace tehnice de măsurare, instanţa o consideră neîntemeiată. Astfel, agentul constatator al intimatului a încheiat procesul-verbal în urma constatării personale a săvârşirii faptei contravenţionale (ex propriis sensibus), situaţia de fapt fiind confirmată de martora …. De altfel, petenta nu contestă faptul că în acea noapte avea loc un eveniment de tip nuntă la punctul său de lucru, eveniment la care a fost invitată o formaţie de muzică.

Cu privire la critica petentei referitoare la greşita sa sancţionare, întrucât cei care trebuiau sancţionaţi erau clienţii petentei, cei care au solicitat evenimentul, ori formaţia care a generat zgomotul, instanţa apreciază critica neîntemeiată. Astfel, petenta, în calitate de profesionist, a acţionat în desfăşurarea activităţii, în punctul său de lucru având loc un eveniment, astfel că pentru deranjarea locatarilor din zonă de acel eveniment, singura răspunzătoare este petenta, cei cărora le-a fost oferită sala de evenimente ori formaţia invitată acolo, neputând fi traşi la răspundere pentru zgomotul generat cu acordul petentei, care cunoştea scopul pentru care aceştia închiriau sala de evenimente.

Cu privire la critica petentei referitoare la greşita încadrare a faptei sale, ca urmare a reţinerii în cadrul procesului verbal a faptului că petenta a tulburat liniştea publică, faptă de care nu se poate face vinovată, întrucât tulburarea liniştii publice presupune fapta unei persoane care exercită în public acte de violenţă împotriva unei persoane sau bunuri ori ameninţări la ordinea publică de drept, instanţa o consideră neîntemeiată. Astfel, definiţia oferită de petentă tulburării liniştii publice se poate subsuma definiţiei din Codul Penal a infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice prevăzută de art. 371 C. pen. Or, în sarcina petentei nu a fost reţintă această fapta, ci fapta prevăzută de art. 2 pct. 26 din legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice ,,constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 şi 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, fapta a cărei săvârşire a fost dovedită în cauză, anterior.

Instanţa nu poate reţine ca fiind concludente înscrisurile aflate la filele … din dosarul cauzei reprezentând un raport de încercare emis de …, întrucât acest raport cuprinde măsurători ale zgomotului din data de …, în timp ce fapta pentru care a fost sancţionată petenta a fost săvârşită pe data de …, astfel că raportul nu prezintă relevanţă în cauza pendinte.

Faptul că un contravenient nu este ţinut să îşi dovedească nevinovăţia nu înseamnă că este suficient ca el doar să conteste procesul-verbal de contravenţie pentru a fi exonerat de răspundere. Chiar dacă procesul-verbal nu beneficiază de o prezumţie absolută de legalitate, el constituie o probă a vinovăţiei contravenientului, iar instanţa sesizată cu o plângere contravenţională în faţa căreia nu se prezintă nicio probă nu poate admite plângerea, în condiţiile în care probele de la dosarul cauzei – procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi mijloacele materiale de probă– indică culpabilitatea petentului.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale evocate şi situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia că petenta, dincolo de orice dubiu rezonabil, se face vinovată de săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionată.

În ceea ce priveşte sancţiunea amenzii aplicată petentei instanţa constată că aceasta este justificată, fiind corect stabilită şi individualizată de agentul constatator în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că petenta este o persoană juridică, un profesionst, care nu poate invoca necunoaşterea legii, care în desfăşurarea activităţii a  tulburat liniştea locatarilor, astfel că nu se poate susţine că un avertisment ar fi suficient pentru a-i atrage atenţia asupra consecinţelor nerespectării normelor legale, îndreptarea comportamentului său putându-se realiza doar printr-o sancţiune cu amendă aşa cum a stabilit agentul constatator.

 Faţă de cele expuse, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată de petentă ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare