Acţiune având ca obiect divorţ

Prin cererea înregistrată la data de 05.02.2019 sub nr.  …./…/2019 pe rolul Judecătoriei Mizil, reclamantul M.M.C., în contradictoriu cu M.M.S. , a solicitat instanţei  ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

-desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 18 octombrie 1997 la Consiliul Local al Oraşului …, jud. P…. şi înregistrată sub nr.8, la aceeaşi dată, din culpa exclusivă a pârâtei;

-reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de „….” ;

-exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambele părţi, pentru minora M.A.-I.

- stabilirea locuinţei minorei la domiciliul tatălui - reclamant, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, în raport cu venitul minim pe economia naţională. Cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acţiunii, care este una absolută, potrivit art.915 C.pr.civ., J.M. este competentă să soluţioneze prezenta cauză, întrucât ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Baba-Ana, localitate aflată în raza teritorială a J.M., iar litigiul este de competenţa judecătoriei.

Instanţa va avea în vedere în soluţionarea cauzei de faţă dispoziţiile art.6 al.4 C.civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă acestea subzistă şi după intrarea în vigoare a legii noi.

Astfel, instanţa reţine, la soluţionarea cauzei se vor avea în vedere dispoziţiile Noului Cod Civil care, în ceea ce priveşte divorţul, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului şi obligaţia de întreţinere este de aplicare imediată.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa reţine că la data de 18.10.1997 s-a încheiat între părţile  din prezenta cauză căsătoria înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei M., judeţul …, conform certificatului de căsătorie depus la dosarul cauzei (fila 7), iar din relaţia părţilor a  rezultat minora M.A.I., născută la data de ….2007.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul M.M.-C., în contradictoriu cu pârâta M.M.- S., a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta, din culpa exclusivă a acesteia, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de …. stabilirea locuinţei minorei M.A. – I. la tatăl – reclamant şi exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, precum şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în raport cu venitul minim pe economia naţională.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că imposibilitatea continuării relaţiilor de căsătorie dintre părţi se datorează comportamentului necorespunzător al pârâtei care a plecat din domiciliul comun  din luna noiembrie 2018.

Coroborând declaraţiile martorilor, numitele D.I. şi C.E. cu referatul de anchetă psihosocială instanţa apreciază că soţia pârâtă are o culpă exclusivă în destrămarea relaţiilor de cuplu.

Pârâta a părăsit domiciliul conjugal fără a ţine cont de faptul ca are copii ce trebuie îngrijiţi şi fără a anunţa unde se duce.

Astfel, despărţirea părţilor a avut loc datorită neînţelegerilor grave existente între acestea, discuţiile şi certurile finalizându-se cu plecarea pârâtei M.M.S. din domiciliul comun al părţilor, în judeţul …., aşa cum a declarat martorul audiat, D.I.. Tot acest martor, care este naşul cuplului a arătat că din punctul lui de vedere nu mai e posibilă continuarea relaţiei celor doi şi că pârâta a părăsit de mai multe ori domiciliul conjugal.

Având în vedere argumentele expuse anterior, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.373 alin.1 lit. b) raportat la art.379 alin.1 Cod civil privind culpa exclusivă a soţului pârât în desfacerea căsătoriei, instanţa apreciind că în acest moment relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate nefiind posibilă continuarea căsătoriei, considerente pentru care va admite cererea formulată de reclamant şi, în consecinţă, va dispune desfacerea căsătoriei încheiate de părţi din culpa exclusivă a pârâtei.

În ceea ce priveşte  numele de familie al pârâtei, după desfacerea căsătoriei, instanţa văzând solicitarea  acesteia, necontestată de reclamant şi faptul că nu a intervenit între părţi o înţelegere în sens contrar, va dispune, în temeiul dispoziţiile art. 383 al.3 C. civ.,  reluarea  de către pârâtă a numelui de familie avut anterior căsătoriei,  respectiv acela de „….”.

În condiţiile art.396 Cod Civil, instanţa, odată cu admiterea cererii de divorţ, se va pronunţa în mod obligatoriu şi asupra raporturilor dintre părinţi şi copii ţinând seama de interesul superior al copiilor, de ancheta psihosocială ce s-a efectuat în cauză, de poziţia minorei M.A.I., ascultată în camera de consiliu.

Referitor la stabilirea domiciliilor minorei M.V.M.  instanţa apreciază că înţelegerea părinţilor privind stabilirea domiciliul acestora la tatăl reclamant, este în interesul superior al copiilor,  întrucât potrivit anchetei sociale aceasta locuieşte cu tatăl iar soţia pârâtă a părăsit domiciliul comun, într-o casă compusă din 3 camere de locuit, o bucătărie, baie, mobilate şi bine întreţinute, este  elevă în clasa a V - a la Şcoala Generală din sat …..

 De asemenea, instanţa va avea în vedere şi acordul pârâtei în acest sens care a declarat în întâmpinare că este de acord ca domiciliul minorei să fie stabilită la tată iar ea să fie obligată să plătească pensie de întreţinere în favoarea minorei.

Prin urmare, având în vedere acordul părţilor, care concordă cu  interesul superior al copiilor, în temeiul art. 400 C. civ., instanţa va stabili ca, în urma divorţului, locuinţa minorei M. A. I., născută la data de ….2007 să fie stabilită la domiciliul tatălui reclamant.

Cât priveşte exercitarea autorităţii părinteşti, potrivit legii aceasta revine ambilor părinţi, iar după divorţ, numai cu titlu excepţional, dacă există motive temeinice şi interesul superior al copilului o reclamă, instanţa poate hotărî ca exercitarea  acestei autorităţi să revină doar unuia dintre părinţi.

În prezenta cauză însă nu s-au relevat nici un fel de împrejurări grave, nu s-au propus şi administrat niciun fel de probe din care să se poată deduce că ar exista motive grave de impunitate în sarcina oricărui părinte, de natură a duce instanţa la concluzia că interesul superior al copilului reclamă exercitarea autorităţii părinteşti doar de  unul dintre părinţi.

În consecinţă, în baza art.397 C. civ., exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei va reveni şi după divorţ ambilor părinţi, care vor decide împreună cu privire la toate problemele esenţiale legate de persoana şi patrimoniul minorilor, în condiţiile legii şi vor răspunde în egală măsură împreună pentru îndeplinirea cu bună credinţă a acestor îndatoriri.

De altfel, conform dispoziţiilor art. 6 litera i) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul din principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.

Respectarea şi garantarea tuturor drepturilor copilului se realizează conform principiilor vizând responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil şi respectarea demnităţii copilului.

Cu privire la obligaţia de întreţinere a părinţilor în favoarea minorei, instanţa reţine că obligaţia de întreţinere este reglementată de dispoziţiile art.499 din C. Civ., care în alin.1 stabileşte că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare  traiului, precum şi educaţia, învăţătura, şi pregătirea profesională,

În ceea ce priveşte condiţiile obligaţiei de întreţinere, instanţa va avea în vedere art.524 C.civ., conform căruia are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale şi cele ale art.525 alin.1 C. civ. potrivit cărora minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Totodată, potrivit dispoziţiilor art.527 alin.1 C. civ., poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

De asemenea, având în vedere faptul că pârâta este mama minorilor, instanţa constată că nu există o altă persoană obligată la întreţinere înaintea minorilor, conform ordinii stabilite de legiuitor în art.519 C. civ.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se vor avea în vedere şi prevederile art.529 alin.2 C. civ., potrivit cărora când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

Faţă de faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege referitoare la dreptul la întreţinere al descendentului minor, de faptul că pârâta nu mai are în întreţinere alţi copii minori, instanţa va obliga pârâta la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorilor în procent de 33 % din venitul lunar net lunar minim pe economia naţională, respectiv câte 315 lei , începând cu data de 05.02.2019 şi  până la majoratul  minorei.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Zota Petruţa Daniela

Domenii speta

Spete similare