Civil.îmbogăţire fără justă cauză. neîndeplinirea condiţiilor materiale impuse de textul legal, respinsă

Hotărâre 17 din 08.09.2020


ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR MATERIALE IMPUSE DE TEXTUL LEGAL, RESPINSĂ

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de ...  a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău dosarul nr. .../200/2019 prin care reclamanta M.D. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari ... a solicitat să i se restituie suma de 397 lei (reprezentând cota 1/19 din totalul de 7540 lei al fondului de reparaţii) ce trebuia să îi fie restituită odată cu cotele restituite celorlalţi 17 proprietari - astfel cum rezultă din procesul verbal din 31.03.2016 încheiat de administratorul Asociaţia de Proprietari ... de la acea dată, să plătească dobânda legală penalizatoare începând cu data semnării procesului verbal de retragerea fondurilor de reparaţii din 31.03.2016 şi până la data restituirii efective a sumei de bani reprezentând debitul principal și să suporte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru.

În motivare, arată că pe parcursul a 7 (şapte) ani, proprietarii blocului ... a cărui locatar este, a strâns suma de 7540 lei, în scopul folosirii acesteia la reparaţiile ce ar fi fost necesare în legătură cu acest bloc ... şi pentru suportarea lucrărilor de curăţenie.

În şedinţa comitetului executiv din 03.02.2015, la cererea proprietarilor (cu excepţia sa şi a celui de la ap. ...) s-a decis restituirea întregului fond de reparaţii în cuantum de 7540 lei, încheindu-se în acest sens procesul verbal din 31.03.2016.

Din analiza celor menţionate în cuprinsul acestui proces verbal, acesta a fost semnat de doar 17 din cei 19 proprietari contribuitori, iar din totalul de 7540 lei ce ar fi reprezentat întregul fondul de reparaţii, A.S. (în calitate de şef de scară) i-ar fi fost înmânată doar suma de 4873 lei, diferenţa rămânând în contul asociaţiei pentru efectuarea unor eventuale reparaţii viitoare.

Ca urmare a faptului ca nici Asociaţia şi nici dl. A.S. nu i-au returnat cota de contribuţie ce face obiectul prezentei cereri, reclamanta a formulat o plângere penală în data de 06.11.2017 împotriva Asociaţiei şi a dl. A.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Chiar dacă această plângere a primit o soluţie de clasare prin ordonanţa de clasare din 06.02.2018 - considerându-se ca nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii penale.

Considerentele reţinute de organele de cercetare penală în cuprinsul referatului cu propunerea de clasare care a stat la baza acestei soluţii, trebuie reţinute în prezenta cauză, reprezentând argumente ce vin în susţinerea prezentei cereri de îmbogăţire fără justă cauză formulată împotriva pârâtei.

Astfel, potrivit referatului menționat, în urma declaraţiilor luate reprezentantului Asociaţiei şi domnului A.S., organele de cercetare penală au reţinut două aspecte importante ce urmează să fie clarificate/lămurite în faţa instanței, şi anume: conform alin. 3 pag. 2 din Referat, „din declaraţiile administratorului Asociaţiei de Proprietari ... Z.M.M., consemnată într-un proces- verbal, rezultă că în şedinţa comitetului executiv din 03.02.2015, la cererea proprietarilor, s-a aprobat retragerea fondului de reparaţii al blocului ... din asociaţie, în vederea efectuării curăţeniei pe casa scării. La data de 31.03.2015, cu ocazia şedinţei organizate la bl ... s-a încheiat un proces-verbal prin care proprietarii au solicitat retragerea fondului de reparaţii în valoare de 7.540 lei, acesta fiind semnat de toţi proprietarii, mai puţin cei de la ap. ... şi ap. ... (dna. M.D.), în baza căruia susnumita a înmânat şefului de scară. A.S. cu suma de 4.873 lei pentru efectuarea curăţeniei pe casa scării iar diferenţa a rămas în contul asociaţiei pentru lucrările ce vor mai fi executate, precum si cota parte din fondul de reparaţii ce le revenea proprietarilor ap. ... si ap. ...  care nu au semnat procesul verbal.

Contrar celor afirmate de reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari, în acelaşi referat (conform alin. 2 pag. 3 din referat) se citează declaraţia pârâtului A.S. (şeful de scară), precizându-se următoarele: „fiind audiat numitul A.S., persoana care a ridicat suma de 4.873 lei din fondul de reparaţii al blocului ..., acesta a declarat că, în luna martie 2016 a întocmit un tabel prin care locatarii bl. ... solicitau retragerea fondului de reparaţii în sumă de 7,540 lei, tabel ce a fost semnat de toţi proprietarii, mai puţin cei de la ap. ... şi ap. ... .

Referitor la aceşti doi proprietari susnumitul a precizat că aceştia nu sunt de acord frecvent cu deciziile majorităţii locatarilor. După înregistrarea procesului verbal în registrul asociaţiei sub nr. ..., a primit de la administrator suma de 4.873 lei din fondul de reparaţii al blocului ... . (....)

Cu privire la diferenţa până la valoarea totală a fondului de reparaţii în sumă de 7540 lei, A.S. a precizat că aceasta a rămas în contul asociaţiei pentru alte lucrări, dar şi sumele reprezentând cota parte ce le revenea proprietarilor ap. ... şi ap. ..., care nu au semnat procesul verbal.

Concluzionând, din analiza celor două declaraţii ce au fost date în dosarul penal rezultă fără putinţă de tăgadă că cota sa parte în cuantum de 397 lei (reprezentând cota 1/19 din totalul de 7540 lei al fondului de reparaţii) nu a fost inclusă în cei 4.873 lei predaţi dl. A.S. în baza procesului verbal de la anexa nr. 1 iar Asociaţia de proprietari nu a probat niciodată că ar fi utilizat aceşti bani în vederea efectuării altor reparaţii.

Mai mult decât atât, atâta timp cât suma menţionată trebuia restituită ca urmare a neutilizării acesteia în scopul pentru care ea a fost constituită iniţial, pârâta nu poate să declare că a folosit aceşti bani pentru alte reparaţii fără un acord scris şi prealabil din partea mea.

În aceste împrejurări, în urma clasării cauzei penale, în data de 28.01.2019 a transmis către pârâtă o cerere de restituire a contribuţiei la fondul de reparaţii prin care a solicitat acesteia restituirea cotei-părţi din fondul de reparaţii la care a contribuit şi care face obiectul prezentei cereri.

Prin adresa nr. ...  pârâta i-a transmis că pentru a-și recupera banii trebuie să se adreseze fostului preşedinte al Asociaţiei din perioada respectivă, d-na S.I., toate acestea în condiţiile în care singurul raport juridic pe care l-a avut cu privire la această sumă de bani este strict cu pârâta, Asociaţia de Proprietari ... .

Faţă de toate aceste considerente, consideră că demersul său este temeinic şi legal, în sensul în care pârâta trebuie să îi restituie suma de bani datorată, împreună cu dobânda legală de la momentul naşterii dreptului de restituire a sumei de bani, respectiv 31.03.2016, şi până în la data plăţii efective.

În drept, invocă disp. art. 1345 C.civ.

În dovedirea susţinerilor solicită încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, precum şi orice alte probe utile cauzei.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 52 lei potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 din OUG 80/2013.

La data de 12.04.2019 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea pârâtei Asociaţia de Proprietari ... .

În apărare pârâta, a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii promovate si întemeiate pe prevederile art. 1345 Noul Cod Civil , avându-se in vedere dispoziţiile art. 1348 Noul Cod Civil conform căruia cererea de restituire nu poate fi admisa, daca cel prejudiciat are dreptul la o alta acţiune pentru a obţine ceea ce ii este datorat

Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justa cauza are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuziva a instituţiei prin care sa fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat in toate ipotezele in care se poate vorbi de o îmbogăţire si o însărăcire deşi exista temei juridic pentru ambele. In toate cazurile in care  însărăcitul dispune de o acţiune, alta decât in rem verso, fie ca ea poate fi intentata împotriva îmbogăţitului, fie împotriva unei terţe persoane, mecanismul îmbogăţirii fără justa cauza nu este funcţional .

Reclamanta avea si are posibilitatea de a promova o posibila acţiune în pretenţii în măsura în care la momentul anului 2016 a cunoscut faptul ca restului de bani din întreg fondul de reparaţii al blocului ... a ramas in evidentele Asociaţiei de Proprietari.

Mai mult, in măsura in care reclamanta achita contravaloarea întreţinerii ( in valoarea căruia se regăsea si fondul de reparaţii ) si implicit lua la cunoştinţa de plata fondului de reparaţii avea posibilitatea sa conteste cuantumul acesteia, sa solicite a nu mai contribui la fondul de reparaţii, cerere care putea fi solicita pe orice cale inclusiv pe cale judecătoreasca conform art. 12 litera d din HG 1588 / 2007 (in vigoare la momentul constituirii fondului de reparaţii).

Precizează ca, potrivit acestui text de lege invocate mai sus reclamanta avea dreptul sa conteste listele de plata la timpul respectiv in termen de 10 zile de la data afişării listelor de plata. Termenul de 10 zile este termen de decădere, prevăzut de legiuitor. Pe cale de consecinţa, având in vedere ca reclamanta nu a contestat in termenul prevăzut expres de lege listele de plata se prezuma ca a fost de acord cu sumele pe care le are de plata către asociaţia de proprietari, inclusiv cu contribuţia la constituirea si alimentarea fondului de reparaţii.

Astfel, reclamanta avea si are din punct de vedere juridic si alte acţiuni de drept prin care sa si recupereze suma de bani cu care considera ca parata s-a îmbogăţit.

Pe fondul cauzei arată că potrivit prevederilor art. 45 alin. 3 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea si funcţionarea asociaţiilor de proprietari ( in vigoare la momentul constituirii fondului de reparaţii) proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au obligaţia sa aprobe si un fond de reparaţii anual, necesar pentru repararea si îmbunătăţirea proprietăţii comune.

Comitetul executiv va pregăti si va prezenta adunării generale suma anuala necesara pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează in avans, in transe lunare egale, revăzute in lista de plata a cheltuielilor asociaţiei de proprietari. Plăţile pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune se vor face din fondul de reparaţii. Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari pot aproba si alte fonduri cu caracter special, fondul de reparaţii are un caracter special fiind destinat in mod exclusiv pentru repararea şi întreţinerea părţilor comune, pentru îmbunătăţirea si eficienta condominiului si nu poate fi restituit decât daca este destinat efectuării lucrărilor ce vizează părţile comune ( curăţenie , reparaţie etc) .

Sume de bani cu titlul de fond de reparaţie strânse de locatarii blocului ..., conform celor susţinute de reclamanta in urma cu 7 ani, sunt aspecte pe care nu le cunosc întrucât in urma cu 7 ani administrator era d-na R.E., persoana in măsura sa ofere mai multe amănunte legate de constituirea si folosirea fondului de reparaţii si masurile dispuse de adunarea generala.

Sumele de bani restituite locatarului A.S. au fost destinate curăţeniei pe scara blocului ... si au avut acesta destinaţie întrucât a existat o situaţie excepţională ( in temeiul art. 25 alin. 3 din Legea nr. 230/2007) - hotărârea fiind dispusa pe baza acordului scris al majorităţii proprietarilor dintr-un un bloc.

 În aceasta speţa (curăţenia pe casa scării la blocul ... efectuata din fondul de reparaţii de către Dl. A.S. ) a făcut obiectul unei cercetări penale in dosarul .../9/2017 instrumentat de către PARCHETUL DE PE LINGĂ JUDECATORIA BUZĂU , la reclamaţia facută de către M.M., dosar soluţionat cu ordonanța de clasare din data de 06.02.2018, întrucât conduita culpabila dedusa anchetei nu exista.

De asemenea, locatara M.D. nu se poate sustrage de la plata fondului de reparaţii constituit la nivelul blocului ... întrucât in calitate de proprietar are obligaţia de a suporta toate cheltuielile efectuate pentru părţile comune ale blocului inclusiv reclamanta, chiar daca nu a semnat tabelul privitor la plăţile ce s-au făcut la blocul ... din fondul de reparaţii nu poate fi exceptata de la plata reparaţiilor făcute din aceşti bani ia acest bloc . temei legal : HG 1588/2007 art. 32 alin. (3) niciun proprietar de apartament sau de spaţiu cu alta destinaţie decât aceea de locuinţa nu va fi exceptat de la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunţării la folosirea unei părţi din proprietatea comuna, a abandonării apartamentului sau a spaţiului cu alta destinaţie decât aceea de locuinţa ori în alte situaţii.

Având in vedere prevederea explicita din textul de lege, exceptarea reclamantei de la a contribui la repararea părţilor comune la blocul ... de către funcţionarii asociaţiei de proprietari ar fi constituit un abuz in serviciu, fapta sancţionată de lege.

Destinaţia sumelor de bani constituite in fondul special de reparaţii este atributul exclusiv al Adunării generale a Asociaţiei de proprietari, iar organele reprezentative ale Asociaţiei nu pot decide asupra restituirii acestui fond, chiar daca banii in realitate sunt ale proprietarilor.

Aşa cum si reclamanta a precizat in cuprinsul cererii de chemare in judecata sumele de bani strânse de-al lungul anilor au fost destinate in scopul folosirii acesteia la reparaţiile ce ar fi fost necesare in legătură cu acest bloc ... si pentru suportarea lucrărilor de curăţenie.

Ca răspuns la susţinerile reclamantei învederează faptul ca nu sunt ţinuţi in a dovedi reparaţiile efectuate la blocul ... si chiar mai mult, conform legii nu se poate impune Asociaţiei de Proprietari ca pentru eventualele reparaţii, îmbunătăţiri etc. la blocul ... se existe in mod expres acordul scris al reclamantei.

In ceea ce priveşte dobânda legala solicitata, reclamanta nu precizează temeiul legal in baza căruia o solicită. Este o cerere neîntemeiata în măsura in care fondul de reparaţii constituit conform legii are o destinaţie speciala , nu poate fi restituit si implicit nu poate genera penalităţi.

In dovedirea cererii înţelege sa se folosească de proba cu înscrisuri, martori precum si orice mijloc de proba a cărui necesitate va rezulta din dezbateri.

In drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 si urm. Cod procedura civila .

La termenul de judecată din data din data 18.06.2019 reclamanta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei sens în care s-a emis adresă la pârâtă pentru a se realiza această dovada.

La termenul de judecată din data de 24.09.2019 instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei.

La același termen de judecată s-a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și s-a dispus emiterea unei adrese către pârâtă pentru a se comunica 1. dacă există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor, prin care să se fi decis restituirea către proprietari a sumei de 7.540 lei, iar în caz afirmativ, să depună la dosar o copie a hotărârii ; 2.  dacă există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor sau a altui organ al asociaţiei, cu privire la suma de 900 lei şi suma de 1.140 lei aşa cum rezultă din procesul – verbal din 31.03.2016, sume destinate reparaţiilor la luminator, respectiv la peretele blocului, iar în caz afirmativ, să depună la dosar o copie a hotărârii ; de asemenea, dacă sumelor de bani menţionate anterior, li s-a dat destinaţia arătată, să depună la dosar dovada efectuării reparaţiilor.

Până la termenul de judecată din data de 19.11.2019 pârâta nu a răspuns solicitării instanţei.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 31.03.2016 locatarii blocului ... din cadrul pârâtei, Asociația de proprietari ... au hotărât retragerea fondului de reparații în valoare de 7540 lei, hotărâre luată cu 17 voturi exprimate.

Prin proces-verbal s-a stabilit ca din suma totală de 7540 lei, 900 lei sunt destinați reparațiilor la luminator și 1140 lei sunt destinați reparațiilor la peretele exterior terasă, etaj  ....

Totodată, numitului A.S. i s-a predat suma de 4873 lei.

Cu privire la modul în care au fost cheltuiți acești bani, reclamanta M.D. a formulat o plângere penală.

Înregistrată sub nr. .../P/2017 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, plângerea a fost soluționată, în parte, prin ordonanța de clasare din data de 06.02.2018, sub aspectul infracțiunii de delapidare întrucât conduita culpabilă dedusă anchetei nu există (f. 14).

Totodată, prin referatul cu propunerea de clasare s-a concluzionat faptul că  suma de bani ce i se cuvine proprietarului apartamentului nr. ... din blocul ... aferent Asociației de proprietari ..., urmare a deciziei de restituire a fondului de reparaţii, se află la pârâtă.

Instanța mai reține și faptul că reclamanta este proprietarul apartamentului nr. ... din ... începând cu data de 09.01.2017, data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. ... la BNP, aceasta achiziționând apartamentul de la numitul R.C.A..

În drept, instanța va analiza cererea de chemare în judecată prin raportare la temeiul de drept indicat în susținerea acțiunii, respectiv art. 1.345 C.civ. potrivit căruia cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri, art. 1.347  C.civ.  (1) restituirea nu este datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei. (2) Cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiţiile prevăzute la art. 1.639 şi următoarele și respectiv art. 1.348 C.civ.  cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Astfel, îmbogățirea fără justă cauză este definită a fiind un fapt juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului unei alte persoane fără ca prin acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic.

Pentru ca îmbogățirea fără justă cauză să dea naștere raportului juridic de obligații și acțiunea în restituire să fie admisă este necesar, a fi îndeplinite atât condiții materiale cât și condiții juridice, condiţii ce se desprind din textele de lege mai sus menţionate.

Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire sunt:

1.să existe o îmbogățire a pârâtului, în cazul de față este îndeplinită această condiție materială, pârâta îmbogățindu-se cu o suma de bani pentru care s-a dispus restituirea către proprietarul apartamentului 16.

2.să existe o însărăcire a reclamantei, rezultată dintr-o pierdere economică, respectiv ieșire a unei valori din patrimoniu.

Această a doua condiție materială nu este îndeplinită în prezenta cauză.

După cum se poate observa, la data de 31.03.2016 proprietarii blocului ... au dispus restituirea sumei de 7540 lei către proprietari, sumă ce a fost achitată cu titlu de fond de reparație de către aceştia din urmă.

Încheindu-se acest proces verbal în luna martie 2016, fondul de reparaţie a fost achitat anterior acestei date (de altfel rezultă și din cererea de chemare în judecată că acest fond a fost achitat pe parcursul a 7 ani) iar anterior acestei date reclamanta nu era proprietar asupra apartamentului nr. ..., dobândind această calitate de la data de 09.01.2017, respectiv de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, aspectul menționat mai sus rezultă și din cuprinsul procesului verbal din data de 31.03.2016, în dreptul apartamentului nr. ... apărând mențiunea R. –numele fostului proprietar al apartamentului.

Nefiind proprietar anterior lunii martie 2016, instanţa prezumă faptul că plăţile, cu titlu de fond de reparaţii aferent apartamentului nr. 16 pentru care se solicită restituirea, nu au fost realizate de către reclamantă.

Astfel, reclamanta nu a realizat dovada faptului că patrimoniul acesteia a fost micşorat, micşorare echivalentă cu fondul de reparații pentru care s-a dispus restituirea, atât timp cât nu a achitat acest fond de reparații pentru perioada de referință și atât timp cât restituirea s-a dispus pentru fostul proprietar, respectiv R.C.A..

3.Între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelare directă, in mod evident, nici această ultimă condiție materială nu este îndeplinită.

În atare situație, apare inutilă verificarea îndeplinirii condițiilor juridice ale acțiunii privind îmbogățirea fără justă cauză, respectiv dacă îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare este lipsită de cauză juridică, dacă îmbogățitul este de bună credință și dacă însărăcitul are sau nu la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.

Instanța mai reține și faptul că întemeindu-și dreptul pretins pe un fapt juridic și nu pe un act juridic, în cauză nu sunt incidente disp. art. 1282 alin. 2 C.civ. referitoare la drepturile dobândite de succesorii cu titlu particular ai părților.

În atare condiții, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanta M.D. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari ....