Acţiune în tăgada paternităţii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

Titlu:

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 27.02.2019 sub nr. 5560/212/2019 reclamantul T P, cu CNP....9, domiciliat în orașul N, prin reprezentant convențional Cabinet de avocat B D, cu sediul în mun. C, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional, în contradictoriu cu pârâtul T R L, prin reprezentant legal T N M, domiciliat în orașul N, rezident în A, prin reprezentant convențional Cabinet de avocat I M, cu sediul în mun. C, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional, a solicitat :

-  să se constate că reclamantul nu este tatăl pârâtului,

- să se dispună radierea numelui reclamantului de la rubrica ,, tatăl minorului ,, din registrul stării civile și din certificatul de naștere al minorului,

- să se dispună ca autoritatea părintească asupra pârâtului minor să se exercite în exclusivitate de către mama sa T N M și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată că reclamantul s-a căsătorit cu T N M la data de 07.05.2004 și că împreună au doi copii, respectiv T M R și T A G iar în cursul lunii septembrie a anului 2013, soția reclamantului a părăsit domiciliul plecând în A.

Arată că nu este tatăl minorului T R L dată fiind împrejurarea că a fost despărțit de mama acestuia o perioadă îndelungată iar conceperea copilului a avut loc la mult timp după separarea în fapt a soților.

Prin cererea înregistrată la această instanță în cadrul dosarului nr. 7548/212/2018, T N M a solicitat desfacerea căsătoriei părților și stabilirea situației celor trei  minori. Instanța de judecată a disjuns capătul de cerere având ca obiect tăgada paternității din cererea reconvențională și a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T N M pe care a admis-o și a respins cererea de chemare în judecată.

În drept au fost invocate prev. art. 429, art. 430 din C. civ.

În probațiune a solicitat admiterea probei prin înscrisuri, prin interogatoriul numitei T N M și proba testimonială.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată ( f. 34 ).

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare ( f. 37 ) prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române motivat de faptul că minorul este născut în A și are reședința în această țară.

De asemenea invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece minorul este născut la data de ...... iar acțiunea în tăgada paternității este formulată la mai mult de trei ani de la nașterea minorului.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, prin declarația unor martori, prin interogatoriul reclamantului și prin expertiza ADN.

La data de 20.05.2019, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare ( f. 46 ) prin care a solicitat respingerea celor două excepții solicitând să se constate caracterul nefondat al susținerilor pârâtului.

În motivarea excepției de necompetență generală se arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Regulamentului CE nr. 2201/2003 și că instanța română este competentă întrucât minorul are cetățenie română.

În ceea ce privește cealaltă excepție se arată că a aflat despre nașterea minorului, în luna iunie 2016, ocazie cu care a aflat că copilul este al unui alt bărbat.

În continuare sunt reluate susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 24.06.2019, instanța a pus în discuție excepția invocată și a rămas în pronunțare pe marginea acesteia. Prin încheierea pronunțată la data de 12.08.2019, instanța a dispus respingerea excepției de necompetență invocată.

La termenul de judecată din data de 07.10.2019, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât.

În dovedirea excepției invocate instanța a admis părților cererile în probațiune formulate, respectiv acelea prin înscrisuri și a dispus respingerea cererii în probațiune prin declarația a doi martori, solicitată de către reclamant, pentru motivele prezentate în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul de judecată arătat anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 11234/21.10.2019 pronuntata de Judecatoria C in dosarul nr. 5560/212/2019, a fost dată următoarea soluţie:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul T R L, prin reprezentant legal T N M, domiciliat în orașul N, rezident în A , prin reprezentant convențional Cabinet de avocat I M, cu sediul în mun. C, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional, iar pe cale de consecință,

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T P, cu CNP...., domiciliat în orașul N, prin reprezentant convențional Cabinet de avocat B D, cu sediul în mun. C, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional, în contradictoriu cu pârâtul T R L, prin reprezentant legal T N M, domiciliat în orașul N, rezident în A, prin reprezentant convențional Cabinet de avocat I M, cu sediul în mun. C, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional, ca prescrisă .

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanţei  pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantul nu este tatăl pârâtului, să se dispună radierea numelui reclamantului de la rubrica ,, tatăl minorului ,, din registrul stării civile și din certificatul de naștere al minorului, să se dispună ca autoritatea părintească asupra pârâtului minor să se exercite în exclusivitate de către mama sa T N M și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 47 din Legea 71/2011, stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.

Astfel cum reiese din analiza susținerilor necombătute ale celor două părți din această cauză, pârâtul minor T R L, este născut la data de ......, aspecte rezultate și din analiza înscrisului depus de către pârât la dosarul cauzei ( f. 43 ).

Astfel cum reiese din analiza susținerilor reclamantului, coroborate cu cele rezultate din verificările efectuate din oficiu de către această instanță, în sistemul ECRIS al acestei instanțe, constată că reclamantul și mama pârâtului, respectiv T N M sunt căsătoriți iar prin cererea de chemare în judecată ( în prezent suspendată ) ce face obiectul dosarului nr. 7548/212/2018 al acestei instanțe a fost solicitată de către ambele părți, desfacerea căsătoriei, încheiată la data de 07.05.2004.

Având în vedere prev. art. 414 alin. 1 şi 2 din C.civ.  copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, dar paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Astfel cum reiese din analiza cererii de chemare în judecată, reclamantul ar fi aflat că nu este tatăl pârâtului, în luna iunie a anului 2016.

În conformitate cu prevederile art. 430 alin. 1 din C.civ. soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.

Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, situației de fapt prezentă în cauza dedusă judecății, constată că reclamantul, prezumat în mod legal ca fiind tatăl pârâtului, beneficia de termenul de trei ani în care putea formula acțiunea în tăgada paternității, acesta curgând de la data nașterii minorului, adică de la data de .......

Prin prisma apărărilor formulate de către reclamant, instanța de fond a constatat că acesta invocă împrejurarea că termenul de trei ani nu curge  de la data la care reclamantul era prezumat ca fiind tatăl pârâtului, ci de la data la care a aflat că prezumția de paternitate a reclamantului nu corespunde adevărului, adică din luna iunie a anului 2016, când reclamantul ar fi aflat că nu el este tatăl biologic al pârâtului.

În vederea dovedirii susținerilor sale, reclamantul invocă convorbirile redate la dosarul cauzei prin mesajele transmise de pe telefonul mobil, imprimate pe suport de hârtie, pe care reclamantul le-a purtat cu presupusul tată biologic al minorului, respectiv numitul R M.

Din analiza înscrisurilor mai sus arătate, dincolo de limbajul trivial ce caracterizează o parte însemnată a discuțiilor avute de către cele două persoane și de nerespectarea din partea acestora a oricărei reguli gramaticale, constată că interlocutorul reclamantului recunoaște că ar fi întreținut relații intime cu soția reclamantului, însă acestea nu sunt corelate cu vreo dată calendaristică și cu atât mai puțin nu sunt legate de concepția minorului, reprezentat de pârâtul din această cauză.

Având în vedere aceste aspecte precum și prev. art. 427 alin. 1 din C.civ. conform căruia acţiunea în stabilirea filiaţiei nu se prescrie în timpul vieţii copilului şi cu prevederile art. 433 alin . 2 din C.civ. acţiunea în tăgada paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului, faţă de care instanţa de fond a considerat că în momentul în care copilul va considera necesar să pornească acţiunea în tăgada paternităţii în paralel cu cea în stabilirea filiaţiei, ca să se stabilească paternitatea faţă de adevăratul tată biologic al acestuia, va putea face acest lucru neîngrădit în dreptul său dar reținând și jurisprudenţa CEDO în cauze în care s-a acordat prevalenţă prezumţiei de paternitate asupra realităţii biologice, Curtea apreciind că nu este nerezonabil ca instanţele interne să acorde o importanţă mai mare intereselor copilului şi familiei în care trăieşte decât intereselor pe care le-ar putea avea reclamantul de a verifica un fapt biologic ( cauza Iyilik împotriva Turciei, nr. 2899/05, punctul 32, cauza I.L..V. contra României, nr. 4901/04, punctul 40 ), va constata că termenul de prescripție de trei ani, reglementat de prevederile legale mai sus redate, a început să curgă, față de situația de fapt prezentă în această cauză, de la data nașterii minorului pârât, respectiv de la data de ......, acesta împlinindu-se la data de 18.02.2018.

Instanța de fond a reținut că la data de 16.05.2018, data la care reclamantul din această cauză a formulat cerere reconvențională în cadrul dosarului civil nr. 7548/212/2018 ce are ca obiect cererea privind desfacerea căsătoriei și unele cereri accesorii, formulate de către mama pârâtului din această cauză, în contradictoriu cu reclamantul din această cauză, prin care a formulat inclusiv o acțiune în tăgada paternității, termenul de prescripție de trei ani, mai sus arătat, era deja împlinit, astfel încât în cauză nu sunt incidente prev. art. 2539 alin 2 din C.civ..

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a procedat la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant ca prescrisă.

Instanța de fond a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel T P, solicitând admiterea  apelului, casarea şi trimiterea spre rejudecare pentru solutionarea fondului cauzei, sau retinerea şi rejudecand urmeaza sa se dispună schimbarea în tot a hotararii apelate si rejudecand sa se  dispună admiterea actiunii.

În motivarea apelului se arată că nu mai locuieşte impreuna cu intimata din anul 2016, astfel încât nu mai formează o familie de mai bine 3 ani de zile. În prezent, a introdus actiune de divort, cauza fiind suspendata ( dosar nr 7548/212/2018)

Precizează apelantul că ultima oara a vazut-o pe parata in luna august 2014, copilul s-a născut in februarie 2015, iar el a cunoscut despre faptul ca nu e copilul lui în iunie 2016, la cateva luni dupa nastere. Prin urmare, termenul de 3 ani socotit de la data la care sotul a cunoscut ca este prezumat tată al copilului, va curge din momentul in care acesta a luat cunostinta in mod efectiv de insăşi nasterea copilului.

În drept, apelantul a invocat art. 466 NCPC.

Intimatul T R L, prin reprezentant legal T N M, a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Se arată că prezumatele discuţii cu numitul R ar fi avut loc prin luna iunie 2016. Chiar si asa, prezumatele discuţii ar fi avut loc undeva prin iunie 2016, iar apelantul nu a efectuat niciun demers pentru tăgada paternitate si nici nu si-a exprimat vreodată acest dubiu fata de mama. Adevărul este ca de cinci ani tatăl se sustrage de la obligaţiile sale in ceea ce priveşte creşterea si educarea celor trei minori, intimata fiind singura care se zbate pentru a oferi acestora o viata decenta. Aceasta acţiune in tăgada constituie o tergiversare in plus a acţiunii de divorţ si implicit a achitării pensiei de intretinere fata de minori.

Se mai arată că intimata a formulat acţiune pentru autoritate exclusiva in A, obţinând hotărâre ce urmează a fi recunoscuta de statul roman. Nici măcar cu aceasta imprejurare, citat fiind, tatăl nu a invederat instanţei austriece ca nu ar fi tatăl minorului T R L si nici nu a arătat vreun interes fata de ceilalţi doi fii tot minori.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză medico – legală de cercetare a filiaţiei prin examen ADN.

Analizând apelul formulat, Tribunalul constată următoarele:

Apelantul a criticat soluţia instanţei de fond, apreciind că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Se mai susţine că prezumţia de paternitate a fost răsturnată, impunându-se admiterea acţiunii.

Verificând soluţia dată excepţiei invocate, Tribunalul apreciază că se impunea respingerea acesteia.

Potrivit art. 430 alin. 1 NCC, soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.

Raportat la această dispoziţie, se constată că o asemenea acţiune este supusă prescripţiei extinctive, ea putând fi promovată în termen de 3 ani de la următoarele momente: a) data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului; b) o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii, moment la care copilul poate fi şi major. 

În opinia Curţii Europene, instituirea unor termene de prescripţie pentru acţiunea în tăgada paternităţii poate servi intereselor de siguranţă juridică şi intereselor copilului şi, de aceea, limitările aduse dreptului tatălui prezumtiv de acces la o instanţă nu sunt, ca atare, incompatibile cu dispoziţiile Convenţiei europene (Rasmussen c. Danemarcei, 28 noiembrie 1984; Mizzi c. Maltei, 12 ianuarie 2006).

Cu toate acestea, CEDO a apreciat că situaţiile în care o prezumţie legală prevalează în faţa realităţii biologice nu sunt întotdeauna compatibile cu obligaţia statelor de a asigura respectul efectiv al vieţii private şi de familie, chiar ţinând seama de marja de apreciere lăsată statelor contractante. În situaţia în care reclamantului nu i s-a dat posibilitatea de a contesta paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei, nu a fost stabilit un echilibru just între interesul general privind protejarea legăturilor de familie, pe de o parte, şi dreptul reclamantului de a răsturna prezumţia de paternitate, având în vedere realitatea biologică stabilită în urma analizelor de sânge, pe de altă parte. Astfel că, în ciuda marjei de apreciere a autorităţilor naţionale, acestea nu au reuşit să asigure respectul vieţii private a reclamantului, fiind încălcat în acest mod art. 8 din Convenţie (C.E.D.O., Mizzi c. Maltei, 12 ianuarie 2006, www.echr.coe.int şi în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea, op. cit., ed. a 2-a, p. 181).

Drept urmare, nu se poate reţine că momentul din care curge termenul de prescripţie extinctivă este doar cel al naşterii efective a minorului, ci şi momentul în care reclamantul a aflat cu certitudine că nu el este tatăl minorului, doar de la acest moment având interes să promoveze acţiunea, deoarece, având în vedere că instituirea unui termen de prescripţie pentru acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate servi intereselor de siguranţă juridică şi intereselor copilului, atunci se prezumă că interesul reclamantului curge de la data naşterii minorului sau de la data când a aflat că nu poate fi tatăl acestuia.

Momentul la care reclamantul a aflat cu certitudine că soţia sa a întreţinut relaţii extraconjugale cu un alt bărbat a fost în luna iunie 2016, potrivit mesajelor aflate la filele 15 – 29 dosar fond.

Deci, momentul de la care reclamantul avea interes să formuleze o acţiune în tăgadă de paternitate a început să curgă în luna iunie 2016, iar cererea a fost formulată la data de 27.02.2019, deci în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de art. 430 alin. 1 NCC.

Faptul că expertiza medico – legală de cercetare a filiaţiei prin examen ADN a confirmat suspiciunile reclamantului, suspiciuni ce au apărut în luna iunie 2016,  constituie motive suficiente pentru a situa începutul curgerii termenului de prescripţie la o altă dată decât cea a naşterii copilului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va proceda la analiza cauzei pe fondul acesteia.

Pe fondul cauzei, instanţa constată următoarele:

Conform art. 429 alin. 1 Cod civil acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil, la alin. 2, acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului.

Aşadar, paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Acţiunea se introduce de următoarele persoane: a) soţul mamei sau fostul soţ al mamei împotriva copilului; b) mamă sau copil împotriva soţului mamei; c) tatăl biologic al copilului împotriva soţului mamei şi a copilului. Tăgada de paternitate a fost definită ca fiind acea acţiune prin care se urmăreşte răsturnarea în justiţie a prezumţiei de paternitate care operează împotriva soţului femeii căsătorite care a născut un copil.

Tăgăduirea paternităţii reprezintă negarea paternităţii pe cale judecătorească, urmărindu-se răsturnarea prezumţiilor de paternitate. Prezumţia de paternitate nu are un caracter absolut, iar acţiunea în tăgăduire de paternitate este o acţiune de stare civilă (în contestaţie), care pune în discuţie un raport de filiaţie existent, având ca obiect modificarea elementelor care intră în conţinutul stării civile – ca atribut de identificare a persoanei.

Întrucât mesajele depuse de reclamant din care rezultă că mama copilului a avut relaţii extraconjugale cu un alt bărbat nu sunt suficiente pentru admiterea unei acţiuni în tăgada paternităţii, Tribunalul a recurs la probe ştiinţifice pentru a se afla adevărul, respectiv s-a procedat la efectuarea unei expertize medico – legală de cercetare a filiaţiei prin examen ADN.

Din raportul de expertiză medico – legală de cercetare a filiaţiei prin examen ADN aflat la filele 40 - 42 dosar apel se reţine că studiul comparativ al celor trei genotipuri (profile ADN) evidenţiate indică faptul că T P este exclus de la filiaţia biologică a minorului T R L. Expertiza a concluzionat că numitul T P nu este tatăl biologic al minorului T R L.

Intimata a contestat rezultatele expertizei, însă instanţa consideră neîntemeiate criticile, întrucât expertiza ADN este modalitatea de expertizare genetică cea mai completă şi cu cel mai mare grad de probabilitate. Expertiza ADN are un grad de probabilitate extrem de ridicat şi face inutilă orice altă expertizare în materie sau orice alt probatoriu.

Având în vedere concluziile acestei expertize, instanța de apel apreciază că acţiunea în tăgada de paternitate a fost dovedită.

Urmare a admiterii acţiunii în tăgadă de paternitate, Tribunalul va dispune radierea numelui reclamantului T P de la rubrica „tatăl minorului” din registrul de stare civilă şi din certificatul de naştere al minorului.

Cererea pentru exercitare autoritate părintească exclusivă va fi respinsă, având în vedere soluţia pronunţată în acţiunea în tăgadă de paternitate, constatându-se deja că apelantul nu este tatăl minorului. Autoritatea părintească priveşte aspecte ce interesează pe părinţii copilului, apelantul fiind o persoană străină de acest minor, aşa cum s-a dovedit. Mai mult, din hotărârea depusă la filele 30 – 31 apel se reţine că Instanţa Districtuală T din Republica A a acordat mamei autoritate părintească exclusivă pentru copii rezultaţi din căsătoria lui T P cu T N M, inclusiv pentru minorul T R L.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, Tribunalul va admite apelul formulat, va schimba în tot sentinţa civilă nr. 11234/21.10.2019 pronuntata de Judecatoria C in dosarul nr. 5560/212/2019, în sensul că va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata că reclamantul T P (CNP: ....9)  nu este tatăl minorului T R L (CNP: ......), născut la data de ......, în V, A, va dispune radierea numelui reclamantului T P de la rubrica „tatăl minorului” din registrul de stare civilă şi din certificatul de naştere al minorului.

Pentru motivele arătate, instanţa va respinge ca nefondată cererea pentru exercitare autoritate părintească exclusivă.

În temeiul art. 453 NCPC, instanţa va obliga intimata să plătească apelantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.790 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (40 lei pentru judecata în fond şi 50 lei pentru judecata în apel) şi onorariu expertiză (2.700 lei).

Domenii speta

Spete similare