Divort

Noţiunea de interes superior al copilului

Noţiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se ţină seama, are un caracter complex, instanţa trebuind să aibă în vedere întregul context situaţional, respectiv de împrejurări privind vârsta şi sexul copilului, ataşamentul acestuia faţă de unul sau altul dintre părinţi, de posibilităţile materiale şi moralitatea părinţilor şi, în general, de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Prin sentinţa civilă nr. 1505 din data 29.06.2021 Judecătoria A a admis în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect divorţ, reclamantul PM, în contradictoriu cu pârâta PE, astfel cum a fost precizată.

A admis cererea conexă formulată de reclamanta PE.

A desfăcut căsătoria prin acord.

După divorț, pârâta a revenit la numele avut anterior căsătoriei, acela de ”I” conform acordului părţilor.

După divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce o priveşte pe minora PDI, născută la data de 08.07.2014, se realizează în comun, de către ambii părinți conform acordului părţilor.

A stabilit locuința minorei la domiciliul mamei şi a obligat paratul-reclamant la plata în favoarea minorei a pensiei de întreţinere, în cota procentuală de ¼ lunar din venitul lunar net, începând cu data formulării acţiunii (09.10.2020) şi până la majoratul acesteia.

A stabilit program de legături personale ale tatălui cu minora, după cum urmează:

- primul şi al treilea week-end din luna, de vineri ora 16.00 până duminica ora 16.00;

- în a doua şi a patra săptămână a fiecărei luni în zilele de marți şi joi intre orele 16.00 - 19.00, cu respectarea programului școlar şi extrașcolar în măsura in care se vor suprapune peste intervalul orar al programului de vizitare;

- ziua de naștere a minorului, între orele 10.00 – 18.00, în anii pari, cu respectarea programului școlar şi extrașcolar în măsura in care se vor suprapune peste intervalul orar al programului de vizitare.

- în vacanța de vară, în anii pari, prima jumătate a fiecărei vacanțe, iar în anii impari a doua jumătate a fiecărei vacanțe, în toate cazurile începând cu orele 11,00 ale primei zile şi până la orele 18,00 ale ultimei zile;

- în vacanța de iarnă, şi în cele intersemestriale, în anii pari, prima jumătate a fiecărei vacanțe, iar în anii impari, a doua jumătate a fiecărei vacanțe, în toate cazurile începând cu orele 11,00 ale primei zile şi până la orele 18,00 ale ultimei zile;

- în vacanța de primăvară, în anii pari, prima jumătate a vacanței, iar în anii impari, a doua jumătate, începând cu orele 11.00 ale primei zile şi până la orele 18.00 ale ultimei zile.,

Întreg programul de vizitare se va realiza cu luarea minorului din domiciliul mamei si cu readucerea la acelaşi domiciliu la terminarea programului de vizitare.

Este definitivă cu privire la divorţ şi la capetele de cerere accesorii privind numele reclamantei şi exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din susţinerile părţilor şi din certificatul de căsătorie serie CG nr. 405755 (f.23)  eliberat de Primăria O, instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 15.09.2017, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 29 din 15.09.2017 la Primăria O. Din relația celor doi au rezultat minora PDI.

Instanţa a constatat că la termenul din data de 10.06.2021, în şedinţa publică, s-au prezentat reclamanta şi pârâtul,  personal, ambii solicitând desfacerea căsătoriei prin acord şi arătând că s-au înţeles şi cu privire la parte din capetele accesorii, respectiv revenirea paratei la numele purtat anterior căsătoriei si exercitarea in comun a autorităţii părinteşti privind minora.

Privitor la capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile  art. 373, alin. 1, lit.”a” Cod Civil  potrivit cărora divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt.

Tot astfel, art. 374 Cod Civil prevede că divorțul prin acordul soților poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie.

Potrivit art. 930 alin 1 şi 2 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soți, iar în aceeaşi cerere soții vor stabili modalitățile în care au convenit să fie soluționate cererile accesorii divorțului.

De asemenea, art. 931 alin. 1 Cod procedură civilă  prevede că instanţa a verificat dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor, şi în caz afirmativ a pronunţat divorțul fără a face menţiune despre culpa soţilor, iar prin aceeaşi hotărâre, instanţa a luat act de învoiala soților cu privire la cererile accesorii.

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de  art. 930 Cod procedură civilă  şi de asemenea instanţa a constatat, în condiţiile art. 374 alin 3 Cod Civil şi  art. 931 alin. 1 Cod procedură civilă, consimţământul liber exprimat al fiecărui soț cu privire la pronunţarea divorțului prin acord.

În consecinţă instanţa, a admis cererea formulată, şi a pronunţat divorţul fără a face menţiune despre culpa soților în condiţiile art. 931 alin. 1 Cod procedură civilă, a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi înregistrată sub nr. 29 din 15.09.2017 în registrul stării civile al Primăriei O, prin acordul părţilor.

Cu privire la cererile accesorii divorțului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 930 alin. 2 şi 931 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă şi a constatat consimţământul liber exprimat al fiecărui soț cu privire modalitatea de soluţionare a fiecărei cereri accesorii, a lua act de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, astfel:

Instanţa a reţinut că potrivit  art. 383 Cod Civil la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.

Având în vedere solicitarea ambelor părţi, instanţa a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior acela de „Ivan”.

În ce priveşte autoritatea părintească asupra minorei PDI, instanţa a aratat că, potrivit art. 483 C.Civ., autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinți, fiind exercitată numai în interesul superior al copilului. Această reglementare trebuie coroborată cu prevederile art. 263 C.Civ., care stabileşte că ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

Ambele părți au arătat că doresc ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în comun.

Conform art. 397 C.Civ., regula o constituie exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, excepţii fiind admise când, pentru motive temeinice şi în considerarea interesului superior al copilului, autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi prevederile art. 6 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stabileşte că „respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează, printre altele, prin egalitatea șanselor şi nediscriminare şi responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti”.

Având în vedere acordul părţilor, care respectă interesul superior al copilului, autoritatea părintească asupra minorei PDI, a fost exercitată în comun şi în mod egal de către ambii părinți, potrivit art. 503 şi 506 Cod Civil.

În ce priveşte capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorei, instanţa a reţinut că fiecare părinte a solicitat stabilirea locuinței minorei la domiciliul său.

Instanţa a urmat să pornească de la principiul interesului superior al copilului, care, în noul Cod civil, apare ca un principiu de bază al societății românești. Totodată, va avea în vedere și recomandările Comisiei Europene privind legislația familiei, conform cu care autonomia copilului trebuie respectată în concordanță cu nevoile de dezvoltare și cu nevoia acestuia de a acționa în mod independent, dar și prevederile Legii nr.272/2004 R, potrivit cu care instanța de tutelă determină interesul superior al copilului, având în vedere mai multe criterii: nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate, avându-se în vedere vârsta și etapa de dezvoltare a minorului, identitatea culturală, lingvistică, religioasă și spirituală a copilului, opiniile și preferințele copilului, în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre părinții săi, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și orice altă persoană semnificativă din viața copilului, față de care acesta a dezvoltat legături de atașament, capacitatea fiecăreia dintre părți de a îngriji copilul și de a răspunde nevoilor acestuia, capacitatea fiecăreia dintre părți de a comunica și coopera în chestiunile care privesc copilul, beneficiile pe care dezvoltarea și menținerea de relații semnificative cu ambii părinți le-ar avea asupra copilului.

Principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, fiind consacrat de art. 3 alin. 1 din Convenţia O.N.U., cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990 cu privire la drepturile copilului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să țină seama în special de interesul superior al copilului şi de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar, în ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele.

În acest sens, instanţa a reţinut că minora a dezvoltat legături firești cu ambii părinți, până la momentul la care pârâta, după despărțirea in fapt, a introdus o cerere de ordonanța preşedinţială, respinsă ca inadmisibila, reclamantul luând minora la domiciliul său, sub pretextul unei vizite, însă refuzând sa o mai aducă mamei cu motivul ca minora refuza să îşi vadă mama.

Instanţa a reţinut ca minora a locuit cu părinţii săi în casa bunicilor paterni, iar de la separarea în fapt a părăsit aceasta casă cu mama sa, reclamantul a păstrat legătura cu copilul, astfel cum rezulta din interogatoriul administrat reclamantului. De asemenea, reclamantul a recunoscut ca în ziua în care părţile au avut termen în dosarul de ordonanța preşedinţială formulat de pârâta, pârâta a fost de acord ca reclamantul să ia minora la domiciliul sau, în vizita, însă nu a mai adus-o înapoi. Reclamantul a precizat ca minora a fost cea care nu a mai dorit sa se întoarcă la mama sa.

Din declaraţia martorei PF reiese ca minora este cea care refuza să aibă contact cu mama sa, întrucât aceasta ar avea o relaţie cu un alt bărbat, martora declarând- se şocată că pârâta i-ar fi făcut minorei cunoştinţă cu aceasta persoana. De asemenea, martora a declarat că nu a fost de acord ca minora să meargă la şcoală unde fusese înscrisă de mama, întrucât „cat timp are mama, are si tata”, arătând ca l-a determinat pe fiul său sa obțină transferul la scoala din O. De asemenea, a declarat ca a avut o altercație cu pârâta când aceasta a venit sa viziteze copilul, întrucât aceasta a dorit să intre în curte, iar martora nu a fost de acord. De asemenea, a declarat ca minora nu a vrut să îşi vadă mama.

Din declaraţia martorei LI reiese că pârâta a venit să îşi vadă copilul, a văzut-o când o mângâia pe minora, a auzit ca pârâta şi mama reclamantului se certau, aceasta din urma lovind-o pe pârâta. Pârâta i-a spus martorei că a venit sa vadă copilul, iar martora i-a recomandat sa plece, acum că a văzut-o.

Din declaraţiile martorilor propuși de pârâtă, reiese că reclamantul şi mama acestuia îi interzice pârâtei să vadă copilul, aspect nerecunoscut de reclamant şi de mama sa.

Potrivit concluziilor raportului psihologic privind situaţia minorei în cauză, comunicat instanţei prin adresa nr. 7944/20.04.2021 emisă de D.G.A.S.P.C. T, instanţa constată ca evaluarea psihologica a minorei a relevat aspecte care contrazic flagrant susţinerile reclamantului si martorei PF. S-a reţinut ca minora doreste prezenta mamei, relatia cu mama fiind una de ataşament, s-a relevant ca minora este ataşată de mama şi simte nevoia prezentei acesteia. De asemenea, s-a arătat că alegerea unuia dintre părinți este circumstanțială, copilului îi este teamă să îşi manifeste afecțiunea faţă de unul dintre părinți în prezenta celuilalt, subconștient pentru a nu-l pierde. Se arată ca relația dintre părinți fiind conflictuala, copiii pot prelua opiniile şi pozițiile mediului în care trăiesc. Se arată că minora îşi doreşte şi prezenta tatălui în viaţa sa, manifestând relaţie de atașament şi cu tatăl.

În raport de aceste concluzii, dar si de probele administrate, instanţa a constatat ca există  prezumția ca tatăl a influențat în mod negativ relația fiicei cu mama. Este îngrijorătoare atitudinea tatălui care se prevalează de faptul că minora nu ar vrea să meargă la mamă, în organizarea unilaterală a timpului minorei şi a schimbării școlii copilului, rolul unui părinte funcțional fiind să explice copilului importanţă păstrării relației cu mama şi chiar să îl încurajeze în acest sens, dar şi să aibă disponibilitatea să negocieze toate aspectele privind viaţa copilului cu celălalt părinte. În mod natural, un copil îşi iubește în egală măsură ambii părinți, iar acesta trăiește experiențe frustrante în plan emoțional şi psihic când este expus conflictului dintre părinți, neputând gestiona la vârsta sa acest conflict sau influenta adulților.

Din punct de vedere emoțional, pentru minora este o traumă să îi fie îndepărtată brutal din viaţa ei prezenta mamei. Este un lucru nefiresc şi contrar unei dezvoltări armonioase atitudinea reclamantului de a izola minora de parata pretextul că minora nu vrea să relaţioneze cu mama, deși referatul întocmit de psihologi specializați din cadrul DGASPC releva o cu totul alta situaţie.

De asemenea, împrejurarea că după despărțirea în fapt a părţilor, pârâta are o relaţie cu o alta persoana nu o face mamă nedemnă (aşa cum încearcă reclamantul să acrediteze). În realitate, ambii soți foarte probabil după definitivarea sentinţei de divorţ îşi vor reface viaţa, iar minora va trebui să accepte acest lucru.

Astfel, luând concluziile raportului de evaluare psihologica, instanţa a apreciat că se  impune scoaterea copilului de sub influenta exclusivă a tatălui, restabilirea legăturilor fireşti ale minorei cu mama şi creșterea interacțiunii dintre ele, cu atât mai mult cu cât mama a demonstrat că are o capacitate de cooperare si comunicare mai mare cu tatăl, din moment ce în perioada în care minora se afla la mama, aceasta a permis tatălui să îşi vadă copilul de câte ori a dorit.

Instanţa a apreciat că întrucât afectarea modelului parental al mamei produce prejudicii emoționale ireversibile, reluarea constantă, zilnică, a prezentei mamei în viaţa copilului este absolut necesară. Instanţa retine şi faptul că, anterior despărțirii în fapt a părţilor, minora a locuit cu ambii părinți, aceştia fiind ajutați de bunica paterna întrucât mama făcea naveta zilnic la București la locul de muncă. În plus, instanţa retine ca mama este în măsură să se ocupe de creşterea şi educarea minorei, luând în considerare şi concluziile referatului de anchetă socială.

Concluzionând, având în vedere vârsta minorei, interesul constant al mamei faţă de aceasta, condiţiile materiale relativ apropiate ale părţilor, dar şi stabilitatea emoțională, necesitatea unei creșteri normale sunt motive care conduc la concluzia că interesul minorei este să îi fie stabilita locuința la mama sa.

Cu privire la obligaţia legală de întreţinere, instanţa reţine că, în baza dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din Legea nr.272/2004 potrivit cărora exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relațiilor personale cu el precum şi prin asigurarea creșterii, educării şi întreținerii sale, instanţa a stabilit contribuția părinţilor la cheltuielile de creștere, educare şi învățare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 499 C.civ., care stabilesc că tatăl şi mama sunt obligați în solidar să dea întreţinere copiilor lor minori, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educația, învățătura şi pregătirea lor profesională.

Dată fiind stabilirea locuinței minorelor la mamă, instanţa a stabilIT în sarcina reclamantului pârât o pensie de întreţinere în favoarea minorelor,  în conformitate cu prevederile art. 529-533 C.civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 529 alin. 1 şi 2 C.civ,  întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, dar nu mai mult de o treime din venitul lunar net pentru doi copii.

În situaţia de faţă, instanţa a constatat că reclamantul pârât realizează venituri constante, motiv pentru care urmează să stabilească pensia de întreținere în raport de venitul lunar net al paratului conform adeverinței de venit depusă la dosar.

În consecință, instanța la obligat pe reclamantul pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cuantum de 1/4 din venitul lunar net, începând cu data formulării acţiunii (09.10.2020) si pana la majoratul acesteia.

În ceea ce priveşte stabilirea programului de vizitare, instanţa a  reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 401 alin. 1 C.civ., potrivit cărora părintele ce a fost separat de copilul sau are dreptul de a avea legături personale cu acesta. De asemenea, art. 16 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinți, daca a fost separat de unul dintre aceştia.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaște rudele şi de a întreține relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Prin derogare de la regula conform căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături cu minorul este recunoscut in considerarea interesului exclusiv al copilului. Noțiunea de interes al copilului are caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestuia, de ocupația si de comportamentul părinţilor, de ataşamentul copiilor fata de părinţii lor, de interesul pe care aceştia l-au manifestat fata de copil, de legăturile afective, de posibilitățile materiale ale părinţilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca posibilitatea părintelui si a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar daca relația dintre părinți s-a rupt, iar masurile naționale care stânjenesc aceasta posibilitate reprezintă o ingerinţa in dreptul protejat de art. 8 din Convenţia europeana.

Esenţa acţiunii in stabilirea unui program de vizita este aceea de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla curgere a timpului. In lumina jurisprudenţei C.E.D.O., părintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, iar autorităţile naţionale sunt obligate sa dispună aceste masuri. O asemenea obligaţie nu are însa caracter absolut, deoarece este posibil ca reluarea convieţuirii cu minorul sa nu se realizeze atât de uşor si sa necesite masuri pregătitoare. Ca atare, natura si anvergura masurilor pe care autorităţile trebuie sa le ia depind de circumstanţele fiecărei cauze, iar înţelegerea si cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important.

Pornind de la dispoziţiile menţionate anterior, instanţa constată că în favoarea reclamantului legea recunoaşte dreptul de a menţine legături personale cu minora, după un program stabilit exclusiv in favoarea copilului. In acest sens, instanta apreciaza ca stabilirea programului de vizita de va face luând in considerare interesul superior al minorei, necesitatea ca tatăl să o poată vedea şi să ţină personal legătura cu ea, pentru a constata felul în care evoluează îngrijirea, creşterea şi sănătatea, dezvoltarea fizică şi morală şi pentru a putea realiza şi o apropiere sufletească normală între copil şi tată, dar fără însă ca aceasta să interfereze cu stabilitatea sa emoţională, cu activităţile normale ale copilului sau cu relația cu celălalt părinte, precum şi fără a afecta sentimentul de stabilitate de care trebuie să beneficieze minora.

Având în vedere vârsta minorei, aproximativ 6 ani şi relația de atașament cu tatăl sau, instanţa stabileşte un program de legături personale ale tatălui cu minora, după cum urmează:

- primul şi al treilea week-end din luna, de vineri ora 16.00 până duminica ora 16.00;

- în a doua şi a patra săptămână a fiecărei luni în zilele de marți şi joi intre orele 16.00 - 19.00, cu respectarea programului școlar şi extrașcolar în măsura în care se vor suprapune peste intervalul orar al programului de vizitare;

- ziua de naștere a minorului, intre orele 10.00 – 18.00, in anii pari, cu respectarea programului școlar si extrașcolar în măsura în care se vor suprapune peste intervalul orar al programului de vizitare.

- în vacanţa de vară, în anii pari, prima jumătate a fiecărei vacanțe, iar în anii impari a doua jumătate a fiecărei vacanțe, în toate cazurile începând cu orele 11,00 ale primei zile şi până la orele 18,00 ale ultimei zile;

- în vacanţa de iarnă, şi în cele intersemestriale, în anii pari, prima jumătate a fiecărei vacanţe, iar în anii impari, a doua jumătate a fiecărei vacanţe, în toate cazurile începând cu orele 11,00 ale primei zile şi până la orele 18,00 ale ultimei zile;

- în vacanţa de vacanţa de primăvară, în anii pari, prima jumătate a vacanţei, iar în anii impari, a doua jumătate, începând cu orele 11.00 ale primei zile şi până la orele 18.00 ale ultimei zile.,

În ce priveşte sărbătorile de Paşte şi de Crăciun, instanţa a arătat că este de notorietate faptul că aceste sărbători cad întotdeauna în vacanțele de primăvară şi iarnă, astfel ca nu este necesară stabilirea unui program de vizită distinct cu privire la aceste date.

Întreg programul de vizitare se va realiza cu luarea minorului din domiciliul mamei si cu readucerea la acelasi domiciliu la terminarea programului de vizitare.

La data de 30.09.2021 împotriva acestei sentinţei civile a declarat apel, apelantul reclamant PM.

Apreciază că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte rezolvarea dată capătului de cerere 1 privind stabilirea locuinței minorei rezultate din relația cu pârâta şi pentru acest motiv solicită schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul de a stabili ca minora PDI să locuiască la domiciliul acesteia  în comuna O, sat OJ, judeţul T.

Deşi instanţa a afirmat că urmăreşte să respecte interesul minorei şi să pronunţe o hotărâre în acord şi cu recomandările Comisiei Europene privind legislaţia familiei si prevederile Legii 272/ 2004 R , sentinţa nu este în concordanţă cu principiile enunţate .

Daria Ioana are vârsta de 6 ani şi de la naștere a locuit împreuna cu părinţii şi bunicii paterni în satul OJ, într-un imobil ce corespunde nevoilor acestora. În acești 6 ani de viată s-a creat o legătura afectivă puternică între minora şi părinţii, dar şi intre minora si bunica paternă în vârsta de 47 de ani.

Din depoziția tuturor martorilor a reieșit că atunci când acesta şi pârâta erau plecați din domiciliu să muncească, minora s-a aflat în grija bunicii, aceasta o conducea la şi de la grădinița şi tot cu bunica ei dormea până în urma cu puţin timp.

Conform raportului de evaluare psihologica întocmit de DGASPC T" Evaluarea psihologica a minorei PDI releva următoarele aspecte : ţinuta corecta, grad de curățenie corespunzător, atitudine deschisa, cooperanta inteligenţă medie bună, limbaj dezvoltat corespunzător vârstei. "

De aici rezulta că minora este  un copil dezvoltat corespunzător vârstei, iar aceasta dezvoltare a fost posibila datorita grijii pe care i-a acordat-o şi condiţiilor pe care i le-a oferit.

Instanţa de fond a ales să strice acest echilibru şi să schimbe domiciliul minorei şi a decis ca pentru viitor să locuiască împreună cu mama ei într-un imobil care nu îi este familiar. Nici persoanele cu care urmează să locuiască nu îi sunt prea bine cunoscute întrucât bunicii materni nu au fost apropiați de ea, nu s-au vizitat prea des în timpul relației acestora de căsătorie, iar fetița nu are nici un fel de atașament faţă de aceştia, afecțiune sau simpatie.

Arată că, pârâta face naveta în municipiul Bucureşti unde are un contract de muncă, astfel ca absenţa ei din domiciliu este îndelungată. Mai mult decât atât, pârâta intră cu ușurință in relaţii amoroase dupa cum au declarat martorele PF si LI ceea ce o face sa piardă o parte însemnata din puţinul timp pe care l-ar putea petrece cu minora; fetita a ajuns la vârsta şcolara, are nevoie de o prezenta constanta în viaţa ei care în mod responsabil să o ajute să-şi organizeze timpul de după scoală pentru odihna, joaca, teme etc.

Prin stabilirea domiciliului minorei la mama, instanţa a nesocotit mai multe din criteriile stabilite de legea 272/ 2004R menţionate in preambulul motivării acestei soluţii si anume : "nevoile fizice, emoționale si psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate având-se in vedere vârsta si etapa de dezvoltare a minorului (...) forţa şi stabilitatea relației dintre copil si fiecare dintre părinţii săi, natura, forţa si stabilitatea relației dintre copil si orice alta persoana semnificativa din viaţa copilului fata de care acesta a dezvoltat legături de atașament, capacitatea fiecărei părţi de a îngriji copilul si de a răspunde nevoilor acestuia ..."

A apreciat că, prin hotărârea pronunţată, judecătorul a urmărit să-l pedepsească considerând ca este un obstacol între minora şi mama sa.

Raportul de evaluare psihologică a relevat faptul că minora este atașată de ambii părinți şi chiar dacă din septembrie 2020 copilul locuiește cu acesta nu a încercat nici un moment să impună copilului dorința acestuia şi să o îndepărteze de mama. Alături de apelant şi părinţii acestuia copilul se simte în siguranţă.

Pârâta se arată doar la nivel declarativ interesată de situaţia minorei. Din declaraţiile martorilor reiese că a vizitat-o o singură dată pe minora în perioada septembrie 2020- iunie 2021 şi atunci provocând scandal. Nu i-a adus nici măcar o jucărie fetiței, dar voia ca fata să o însoțească sa-i cumpere „ceva”.

În lipsa unui program de vizitare clar stabilit printr-o hotărâre judecătoreasca prin care minora să aibă legaturi personale cu mama sa, fetița are teama că mama sa nu o mai aduce în domiciliul apelantului. Minora a mai trăit un asemenea moment atunci când pârâta a luat-o în domiciliul sau din L şi de acolo a apelat-o telefonic pe bunica paterna spunându-i „ că inima mea e rupta în doua pentru tine, că o să fugă de la L" (fila 81 dosar-răspuns martor la I. av.r.).

Dacă pârâta şi-ar fi dorit cu adevărat să păstreze legături personale cu minora, avea la îndemână demersuri juridice pentru a-şi realiza acest drept.

Contrar probelor administrate în cauza, ignorând interesul minorei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre greşită în ceea ce priveşte stabilirea locuinței minorei bazând-se doar pe propriile presupuneri. În situaţia separării părinţilor, copilul nu mai poate petrece timp egal cu ambii părinți şi chiar daca instanţa de fond apreciază ca este absolut necesar ca prezenta mamei în viaţa copilului să fie dosarului pârâta este cea mai mare parte a timpului plecată din domiciliu la Bucureşti, la serviciu sau să-si întrețină relațiile amoroase şi chiar dacă minora s-ar afla în domiciliul mamei, pârâta nu îi poate fi alături timpul necesar.

Pentru aceste motive solicită  admiterea apelului şi pronunţarea o hotărâre care să fie susținută de probele dosarului.

Probe: înscrisuri şi proba testimonială cu martorul GV, domiciliată în comuna O, sat OJ, judeţul T.

În drept: art 466 si urm C.pr.civ.

La data de 04.11.2021 intimata pârâtă PE a depus la dosar întâmpinare, în condiţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Apreciază ca instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt cu privire la minora PDI şi a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorei.

Nici acum, în apel, reclamantul nu a înțeles că minora are nevoie de o dezvoltare normala din punct de vedere emoțional, sens în care aceasta are nevoie atât de mama cât şi de tata.

Faptul că relațiile de familie dintre pârâtă şi reclamant s-au vătămat în mod iremediabil, iar acum fiecare dintre acestea încercă să îşi găsească câte un partener în viată nu are nici o influenta asupra relațiilor dintre mamă-fiica pe de o parte şi dintre tată-fiica pe de altă parte.

După separarea în fapt de reclamant aceasta a considerat că minora are nevoie şi de afecțiune din partea tatălui. Din acest motiv, de fiecare dată când acesta solicita să ia minora în domiciliul acestuia, era de acord.

 S-a mai arătat că după ce a introdus acea cerere de ordonanță preşedinţială inadmisibilă, reclamantul folosindu-se în mod injust de aşa-zisele susţineri ale minorei că nu vrea sa mai vina la el, nu i-a mai permis sa aibă legături cu aceasta.

Asa cum a reţinut si instanţa de fond aceste susţineri nu sunt reale. Din contra, dacă reclamantul conștientiza nevoile de afecțiune ale minorei, acesta trebuia din proprie inițiativă să o încurajeze pe minoră să vina la intimată. Acesta, din contra, a încercat să o îndepărteze pe minora de acesta, aspect care are o influență negativă asupra creșteri si educației minorei.

În orice caz, reclamantul nu spune adevărul atunci când susţine că minora nu mai vrea să locuiască cu aceasta. Dacă aşa stăteau lucrurile măcar să o lase să o viziteze pe minora la domiciliul apelantului.

De câte ori a încercat în aceasta perioadă să ia legătura cu minora , în sensul că a mers la domiciliul reclamantului, vizitele se finalizau cu acte de violentă la adresa acesteia, atât din partea bunicii paterne cât şi din partea reclamantului.

Mult timp, fără ca reclamantul să știe a putut păstra legătura cu minora prin intermediul unei persoane care îi permitea să vorbească cu aceasta la telefon.

Chiar şi după pronunţarea prezentei hotărâri a instanţei de fond a încercat să vadă copilul şi să ajungă la o înțelegere cu reclamantul. A fost imposibil ca să pot să ia legătura cu minora. Reclamantul a încercat în tot aceasta perioada să o împiedice să vorbească cu minora.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond atunci când a apreciat că este în interesul minorei să locuiască la acesta, fiind conștientă că minora trebuie să interacționeze cu tatăl şi nu urmăreşte să obstrucționeze această relaţie. De fapt, a şi dovedit că până ce reclamantul a luat-o definitiv la el, atunci când minora locuia cu pârâta, îi permitea minorei să-si viziteze tatăl si rudele din partea acestuia.

Menţionează că nu sunt adevărate susţinerile că lucrează în Bucureşti şi nu se poate ocupa de minora. Lucrează în ture, 12/24h sau 12/48 h iar când sunt la locul de munca minora locuiește cu părinţii acestuia.

În schimb, reclamatul lucrează zilnic iar de minoră se ocupă numai bunica paternă.

Consideră că motivele de apel sunt neîntemeiate, sens în care solicită respingerea apelului ca nefondat.

În drept, conform art.205 C.proc. civilă.

Solicită cheltuieli de judecată.

În probațiune: înscrisuri.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale, Tribunalul va respinge apelul, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de apel reclamantul critică sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte rezolvarea dată capătului de cerere  privind stabilirea locuinței minorei rezultate din relația cu pârâta şi pentru acest motiv solicită schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul de a stabili ca minora PDI să locuiască la domiciliul acesteia  în comuna O, sat OJ, judeţul T.

Potrivit art.496 C.civ., locuinţa copilului minor este la părinţii săi, iar dacă aceştia nu locuiesc împreună vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului, în caz de neînţelegere între părinţi instanţa de tutelă fiind cea în drept să o stabilească, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-¬i pe părinţi şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.

Ţinând seama de aceste dispoziţii legale dar şi de criteriile stabilite de art. 21 din Legea nr. 272/2004, instanţa de fond a apreciat în mod legal şi temeinic că interesul superior al copilului reclamă în acest moment stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei.

Apelantul susţine că intimata pârâtă  nu manifesta interes fata de copil, aspect contestat de parata. Se constata astfel un conflict între părinţi cu privire la locuinţa minorei, acest conflict fiind unul născut imediat după separarea în fapt, persistând şi în prezent şi, dat fiind modul de derulare al lui, producând efecte negative puternice asupra minorei, aspecte fată de care instanţa a analizat cererea reclamantului şi susţinerile pârâtei având în vedere, cu prioritate, interesul superior al minorei.

Din prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, actualizată, reiese că orice măsură s-¬ar dispune, în temeiul acestei legi, cu privire la un minor, aceasta trebuie să se facă exclusiv în vederea interesului superior al minorului întrucât ceea ce primează întotdeauna este interesul minorului şi o bună protejare a bunurilor acestuia.

Aşa cum reiese din probatoriul administrat, în timpul convieţuirii soţii au avut domiciliul comun la locuinţa bunicilor paterni iar după separarea în fapt a acestora  minora a locuit o perioadă împreună cu mama sa, după care, la solicitarea tatălui de a i se acorda un drept de vizită, minora nu a mai fost adusă la locuinţa mamei. Mai mult, probatoriul a relevat că tatăl nu a mai permis mamei să aibă legături personale cu minora, motivând fără fundament că minora nu-şi doreşte acest lucru.

Or, probatoriul administrat în cauză, respectiv depoziţii martori coroborat cu adresa 7944/20.04.2021 emisă de DGASPC T ( fila 65, dosar fond) relevă o situaţie de fapt contrară susţinerilor apelantului, şi anume că minora, în vârstă de 7 ani se simtă ataşată de mamă şi simte nevoia prezenţei acesteia.

Potrivit concluziilor raportului psihologic privind situaţia minorei în cauză, comunicat instanţei prin adresa nr. 7944/20.04.2021 emisă de D.G.A.S.P.C. T (f.65 dosar fond), instanţa constată că evaluarea psihologică a minorei a relevat aspecte care contrazic flagrant susţinerile reclamantului si martorei PF. S-a reţinut că minora doreşte prezenţa mamei, relaţia cu mama fiind una de ataşament, s-a relevat că minora este ataşată de mamă şi simte nevoia prezenţei acesteia. De asemenea, s-a arătat că alegerea unuia dintre părinți este circumstanțială, copilului îi este teamă să îşi manifeste afecțiunea faţă de unul dintre părinți în prezenta celuilalt, subconștient pentru a nu-l pierde. Se arată că relația dintre părinți fiind conflictuală, copiii pot prelua opiniile şi pozițiile mediului în care trăiesc. Se arată că minora îşi doreşte şi prezenţa tatălui în viaţa sa, manifestând relaţie de atașament şi cu tatăl.

În raport de aceste concluzii, dar si de probele administrate, tribunalul, în acord cu instanţa de fond, apreciază  că există prezumția că tatăl a influențat în mod negativ relația fiicei cu mama. Este îngrijorătoare atitudinea tatălui care se prevalează de faptul că minora nu ar vrea să meargă la mamă, în organizarea unilaterală a timpului minorei şi a schimbării școlii copilului, rolul unui părinte funcțional fiind să explice copilului importanţă păstrării relației cu mama şi chiar să îl încurajeze în acest sens, dar şi să aibă disponibilitatea să negocieze toate aspectele privind viaţa copilului cu celălalt părinte. În mod natural, un copil îşi iubește în egală măsură ambii părinți, iar acesta trăiește experiențe frustrante în plan emoțional şi psihic când este expus conflictului dintre părinți, neputând gestiona la vârsta sa acest conflict sau influenta adulților.

Noţiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se ţină seama, are un caracter complex, instanţa trebuind să aibă în vedere întregul context situaţional, respectiv de împrejurări privind vârsta şi sexul copilului, ataşamentul acestuia faţă de unul sau altul dintre părinţi, de posibilităţile materiale şi moralitatea părinţilor şi, în general, de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Probele au relevat o dorinţa a minorei de a petrece mai mult timp cu mama sa, in contextul in care tatăl si bunica paterna au încercat sa îngrădească posibilităţilor celor doua de a se întâlni. Declaraţiile martorilor confirmă faptul că ambii părinţi iubesc în egală măsură copilul, însă prin faptul că pârâta a fost cea care s-a ocupat efectiv de creşterea şi educarea copilului, înainte si după pronunţarea divorţului, cu excepţia perioadei în care apelantul nu a mai permis minorei să meargă împreună cu mama sa, este evident că între cele doua, mamă şi fiică, s-a creat o legătură afectivă mult mai puternică.

Prin urmare, sentimentul de stabilitate şi apartenenţă al minorei este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferenţiere între părinţi în condiţiile în care nu există o inegalitate între părţi din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază, ambii părinţi oferind condiţii locative corespunzătoare creşterii şi dezvoltării armonioase a minorei, aspect relevat şi de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar şi de martorii audiaţi.

Aşadar, în speţă au o greutate mai mare circumstanţele legate de compatibilitatea emoţională dintre părinte şi copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-¬a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinţi o creează pentru copil (incluzând aici şi mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte). Fată de situaţia actuală a minorei, astfel cum a fost prezentată, luând în considerare şi vârsta sa, se impune ca un criteriu important pentru stabilirea locuinţei acesteia să fie capacitatea părintelui de a-¬i asigura un climat de linişte şi calm, care să îi confere un sentiment de echilibru şi siguranţă, absolut necesar pentru o buna dezvoltare psiho¬afectivă.

Pentru toate aceste motive, tribunalul apreciind apelul ca fiind neîntemeiat, îl va respinge în temeiul art. 480 alin. 1 C. pr. civ. şi, în baza art. 453 C. pr. civ. va obliga apelantul reclamant la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100 lei, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare