Plângere împotriva ordonantei de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi tara. Admisibilitate.

ÎNCHEIEREA PENALA NR.20/IR/2O februarie 2007

Plângere împotriva ordonantei de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi tara. Admisibilitate.

Potrivit art.145 aliniatul 2/1 din Codul de procedura penala, în cursul urmaririi penale, durata masurii obligarii de a nu parasi tara nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul când ea este prelungita în conditiile legii. Masura obligarii de a nu parasi tara poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, în caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputând sa depaseasca 30 de zile.

Potrivit art.140/2 alin.1 din Codul de procedura penala, împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a masurii obligarii de a nu parasi tara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta.

Prin încheierea penala nr.10 din 15 februarie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr.775/111/2007, în baza art.140/2 Cod procedura penala, s-a respins ca inadmisibila plângerea formulata de inculpatul B.R.L. împotriva ordonantei din data de 05.02.2007, emisa în dosar 101/D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Oradea, prin care s-a dispus prelungirea fata de inculpat a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara.

Pentru a pronunta astfel tribunalul a constatat ca, prin plângerea înregistrata la data de 08.02.2007, inculpatul B.R.L. a solicitat infirmarea ordonantei emisa în dosar nr. 101/D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Oradea, prin care la data de 05.02.2007 s-a dispus prelungirea fata de acesta a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara.

În urma verificarii actelor dosarului de urmarire penala, instanta a constatat ca, plângerea formulata de inculpat în baza art.140/2 Cod procedura penala este inadmisibila. Astfel, inculpatul a formulat plângere împotriva ordonantei de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi tara, iar în baza dispozitiilor art.140/2 Cod procedura penala, invocate de inculpat se poate face plângere doar împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea acestei masuri, iar nu prelungirea ei, ceea ce nu este cazul în speta, masura fiind luata de catre judecator prin încheierea nr.97/2006 data de Tribunalul Bihor, prin care s-a dispus înlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.R.L. solicitând admiterea acestuia, casarea hotarârii si, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, iar, în subsidiar, revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea.

Inculpatul recurent sustine, în esenta, ca în mod gresit prima instanta a apreciat ca inadmisibila plângerea formulata, în speta fiind incidente prevederile art.145/1 Cod procedura penala  combinat cu art.140/2 si urmatoarele Cod procedura penala.

Curtea de Apel Oradea, prin încheierea penala nr.20/IR din 20 februarie 2007, a admis recursul penal declarat de inculpatul recurent B.R.L. împotriva încheierii penale nr.10 din 15 februarie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, pe care o casat-o si a dispus rejudecarea cauzei de catre Tribunalul Bihor.

În motivare a retinut ca, din actele si lucrarile aflate la dosar, rezulta ca prin încheierea nr.97/02.10.2006 data în dosar nr.6176/111/P/2006 a Tribunalului Bihor s-a admis cererea formulata de inculpat, dispunându-se înlocuirea masurii arestarii preventive luata prin încheierea nr.92 din 20.09.2006 a Tribunalului Bihor în baza careia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.105/2006 cu masura obligarii de a nu parasi România.

Prin ordonanta din 11.10.2006 emisa în dosar nr.101/D/P/2006 al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Bihor s-a dispus prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara pe o durata de 30 zile, respectiv de la 11.10.2006 pâna la 09.11.2006. Ulterior, prin ordonanta din 07.11.2006 data în acelasi dosar, procurorul a dispus prelungirea masurii preventive, pe o durata de 30 zile, de la 10.11.2006 pâna la 09.12.2006, iar prin ordonantele din 07.12.2006 si 05.02.2007 s-a dispus prelungirea masurii pe o durata de câte 30 zile.

Potrivit dispozitiilor art.145/1 al.2 combinat cu art.145 al.2/1 Cod procedura penala, în cursul urmaririi penale, durata masurii obligarii de a nu parasi tara nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul în care este prelungita în conditiile legii. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputând depasi 30 zile, iar durata maxima a masurii în cursul urmaririi penale este de 1 an.

În cauza dedusa judecatii, procurorul a dispus prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara începând cu data de 11.10.2006, cu respectarea prevederilor legale sus mentionate.

În aliniatul 2 indice 1 al art.145 Cod procedura penala cu referire la prevederile art.145/1 al.2 Cod procedura penala se prevede în mod expres ca dispozitiile art.140/2 Cod procedura penala se aplica în mod corespunzator.

Articolul 145/2 Cod procedura penala se refera la plângerile formulate împotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute în art.136 lit.b si c Cod procedura penala.

În speta, inculpatul a formulat plângere împotriva ordonantei procurorului prin care s-a prelungit masura preventiva prevazuta în art.136 lit.c Cod procedura penala, respectiv masura obligarii de a nu parasi tara. În consecinta, fata de dispozitiile invocate, instanta de fond avea obligatia de a verifica daca plângerea a fost efectuata în termen prevazut de art.140/2 al.1 Cod procedura penala, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta si sa procedeze la solutionarea pe fond a plângerii cu respectarea prevederilor inserate în aliniatul 2 si urm. din art.140/2 Cod procedura penala.

Având în vedere ca prima instanta nu s-a conformat dispozitiilor ce reglementeaza materia masurilor preventive, solutionând cauza pe exceptia inadmisibilitatii, în conformitate cu prevederile art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, în cauza s-a admis recursul declarat, s-a casat hotarârea atacata si s-a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond.

1

Domenii speta

Spete similare