1. Funcţionari publici. Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

1.  Funcţionari publici. Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 nu sunt aplicabile funcţionarilor publici şi ca atare nu beneficiază de acordarea tichetelor de masă. Legea nr. 142/1998 creează cadrul legislativ al unui sistem de protecţie socială pentru salariaţii încadraţi în baza unui contract individual de muncă ce permite acordarea de către angajatori salariaţilor proprii alocaţii de hrană sub forma tichetelor de masă.  Acordarea alocaţiei individuale de hrană  nu reprezintă o obligaţie legală ci doar o facultate pentru angajatori ce conduce la efectuarea unei plăţi voluntare din partea acestora. Funcţionarii publici au beneficiat de această facilitate numai sub incidenţa OUG nr. 245/2000 act normativ respins prin Legea nr. 725/2001 aşa încât dreptul respectiv şi-a încetat existenţa din acel moment. Sub acest aspect s-a pronunţat ICCJ prin Decizia nr. XIV din 18 febr. 2008 într-un recurs în interesul legii.

(Sentinţa nr. 357 din  4 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea secţia comercială şi de contencios administrativ în dos. nr. 32/90/2008, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform decizia nr. 531/R-C din 23 mai 2008 a CA Piteşti).

La data de 07.01.2008, reclamanţii: A. O., ş.a.  au chemat în judecată oraşul Brezoi- reprezentat prin primar, judeţul Vâlcea,  solicitând instanţei de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunţa să  oblige pe pârât la plata contravalorii tichetelor de masă, prevăzută de Legea nr. 142/1998, care nu au fost acordate în ultimii trei ani, respectiv pe perioada 2004 – 2007, indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data punerii la dispoziţia fiecărui funcţionar public a tichetelor de masă la care este îndreptăţit, în funcţie de perioada lucrată.

In motivarea acţiunii, se arată că reclamanţii, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei oraşului Brezoi, Judeţul Vâlcea, au dreptul la tichete de masă, conform Legii nr. 142/1998.

Astfel, se arată că potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, „salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi a celorlalte persoane fizice sau juridice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator „.

Reclamanţilor, în calitatea de funcţionari publici în cadrul oraşului Brezoi, nu le-au fost acordate drepturilor menţionate mai sus, motivat de lipsa fondurilor, deşi dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr.142/1998 dispun că aceste drepturi se plătesc în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, ceea ce presupune că pârâta avea obligaţia să prevadă în bugetul de venituri şi cheltuieli anual sumele necesare acoperirii şi acestor drepturi.

De asemenea, reclamanţii invocă faptul că alte instituţii bugetare au aplicat prevederile Legii nr.142/1998 şi nu au considerat că acordarea tichetelor de masă reprezintă doar o facultate a acestora şi nu o obligaţie imperativă prevăzută de lege.

Pentru aplicarea unitară a legii în timp şi spaţiu şi eliminarea măsurilor discriminatorii se impune ca toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, conform principiului egalităţii în profesie şi a relaţiilor de muncă, se impune obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă şi respectiv la contravaloarea acestora pentru perioada 2004 -2007 .

In dovedirea acţiunii s-a solicitat proba cu acte.

Acţiunea este timbrată legal şi s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Examinând acţiunea formulată de reclamanţi, în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale aplicabile şi probele administrate, tribunalul constată că este nefondată.

Din actele şi probele dosarului, rezultă că pârâta nu a prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru perioada 2004 – 2007 suportarea contravalorii tichetelor de masă, aşa cum dispune art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998.

Intr-o atare situaţie, susţinerea reclamanţilor că au dreptul la contravaloarea tichetelor de masă, care nu au fost acordate pe ultimii 3 ani, respectiv pentru perioada 2004-2007, este neîntemeiată.

Referitor la tichetele de masă s-a constatat că prin Legea nr. 142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaţilor săi, acestea constituind o alocaţie individuală de hrană, suportată integral de angajator.

Potrivit art.1 alin.2, tichetele de masă se acordă însă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Normele de  aplicare ale Legii nr. 142/1998 din 14.01.1999 prevăd la art. 1 că angajatorii persoane juridice sau fizice prevăzute la art.1 din Legea nr.142 stabilesc împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz contractarea achiziţionării tichetelor de masă cu una sau mai multe unităţi emitente.

Tichetele se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori şi organizaţiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoare nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie, criteriile de selecţie pentru cei care le primesc.

În consecinţă, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinaţie.

În al doilea rând, acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul salariaţilor îndreptăţiţi, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecţie etc., de unde se deduce că nu toţi salariaţii beneficiază de ele.

Deosebit, tichetele se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori şi sindicate sau reprezentanţii acestora, după caz.

Aşadar, acordarea tichetelor de masă este o facultate pe care o prevede legea şi lăsată la aprecierea instituţiei publice, dacă dispune de fondurile băneşti necesare pentru a le acorda.

Prin urmare, acest drept nu este obligatoriu şi nu se poate susţine că pârâta neprevăzând în bugetul anual de venituri şi cheltuieli sume cu aceste destinaţii, ar încălca principiul de aplicare unitară a legii în timp şi spaţiu, deoarece principiul autonomiei locale dă posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a se gospodări în funcţie de veniturile de care dispun.

Faptul că alte autorităţi publice au aplicat prevederile Legii nr.142/1998, nu justifică acţiunea formulată de reclamanţi din moment ce fiecare instituţie bugetară este obligată să respecte planul de venituri şi cheltuieli aprobat anual.

Potrivit art.1. alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”

Aşa fiind, tribunalul urmează să respingă acţiunea formulată de reclamanţi ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare