Arestare preventivă. Omisiunea deducerii
Prin sentinţa penală nr. 453 din 12 iunie 2007, Judecătoria Bârlad a admis cererea de contopire formulată de condamnatul I.S. şi, după contopire, a stabilit o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.445/R din 12 septembrie 2007 s-a casat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-a dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare durata arestării preventive din perioada 2 aprilie – 10 iulie 2003 şi o perioadă executată de la 10 august 2007, la zi.
Curtea de Apel Constanța
Neîndeplinirea cumulata a dispozitiilor art. 148 lit. f Cod procedura penala. Pericolul social concret al faptei nu coincide cu pericolul pentru ordinea publica prin lasarea inculpatului in libertate.
Judecătoria Bacău
Propunere arestare preventivă
Tribunalul Bacău
Prelungirea arestarii preventive
Curtea de Apel Craiova
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara. Instanţa a reţinut în mod greşit schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii.
Curtea de Apel Constanța
Respingerea revocarii liberarii provizorii sub control judiciar si a cererii de luare a masurii arestarii preventive. Incalcarea art. 290 Cod procedura penala vizând publicitatea sedintei de judecata privind cererea de revocare a liberarii provizorii...