Deţinuţi politici
Dosar nr.5030/83/2010
Sentinţa civilă nr.1882/30.09.2010
Reclamanta , prin acţiunea înregistrată a chemat, în judecată, în calitate de pârât, Statul
Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice având sediul în Bucureşti, str.
Apollodor, nr. 17, sector 5 şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu
titlu de daune morale.
În susţinerea cererii, partea reclamantă arată că tatăl său, defunct, a fost strămutat de
autorităţi de la domiciliu (refugiat) în localitatea Hodsag, Iugoslavia, în perioada martie 1941
– sept. 1945.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În drept reclamata invocă dispoziţiile Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter
politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 –
22 decembrie 1989.
În urma examinării cererii tribunalul apreciază că solicitarea de faţă este
neîntemeiată deoarece reclamanta nu are vocaţie la beneficiul Legii nr. 221/2009. Cel puţin
următoarele raţiuni fundamentează concluzia:
1. în speţă, nu există o hotărâre judecătorească care să poată fi considerată ca
reprezentând o condamnare cu caracter politic;
2. măsura nu a fost dispusă în perioada 6 martie 1945 - 22.12.1989;
E drept că Legea nr. 221/2009, are în vedere, în mod explicit, acest interval de timp
doar în privinţa condamnărilor cu caracter politic (art. al. 1, 3 şi art. 4 alin. 1 din lege), însă a
fortiori ratione, şi măsura administrativă trebuie să fi fost luată în aceeaşi perioadă de
referinţă.
Corectitudinea acestei interpretări este atestată, în parte, de condiţia prevăzută de art. 3
din lege – măsura să fi fost luată de organele fostei miliţii sau securităţi – de vreme ce aceste
organe au aparţinut exclusiv regimului totalitar comunist instaurat la 6 martie 1945, şi, în
parte, de data edictării actelor normative pe care se întemeiază măsurile administrative
considerate de legiuitor ca având caracter politic (art. 3 lit. a – f), toate situându-se în acelaşi
interval.
În fine, fără a ignora regula titulus non lex, şi titlu legii dezvăluie univoc intenţia
legiuitorului de a considera drept măsuri administrative cu caracter politic doar acele măsuri
care au fost luate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
3. măsura administrativă nu a fost dispusă de organele fostei miliţii sau securităţi ale
statului român, ci de forţele sovietice de ocupaţie, la 13 ian. 1945 guvernul Rădescu, înaintând
chiar o notă de protest vicepreşedintelui sovietic al Comisiei Aliate de Control pentru
România;
4. măsura administrativă nu se întemeiază pe vreunul din actele administrative
prevăzute de art. 3 lit. a – f din Legea 221/2009;
5. fapta pentru care a fost dispusă măsura nu a urmărit niciunul din scopurile prevăzute
de art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Pentru considerentele expuse, tribunalul în temeiul dispoziţiilor legale enunţate, a
respins, ca fiind nefondată, cererea reclamantei.
Curtea de Apel Alba Iulia
Legea nr. 221/2009. Deportările/strămutările în URSS pe motiv de apartenenţă etnică (a etnicilor germani) nu intră sub incidenţa acestei legi şi nu au caracter politic.
Curtea de Apel Constanța
Persoana arestata pe teritoriul României de agenti ai altui stat. Lipsa caracterului politic al arestarii si, ulterior, al deportarii în fosta URSS. Inaplicabilitatea Legii nr. 221/2009.
Curtea de Apel Alba Iulia
Legea nr. 221/2009. Persoanele ce au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite contra capacităţii de apărare a ţării din motive de conştiinţă nu beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009, întrucât aceste infracţiuni nu au caracter politic.
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Tribunalul Covasna
Despăgubiri - Legea nr. 221/2009