Nepronunţarea asupra tuturor cererilor depuse la dosar

Nepronunţarea asupra tuturor cererilor depuse la dosar

Dosar nr. 80/258/2006 – decizia civilă nr. 242/R din 25.03.2009

Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de FA şi AA. Aceste persoane - deşi nu au indicat nici un  text legal - rezultă din cuprinsul acţiunii, că au formulat pretenţii proprii în legătură cu imobilul din litigiu şi că se pretind moştenitorii legali al proprietarului tabular. Prin urmare, cererea lor trebuia să fie calificată ca şi cerere de intervenţie în interes propriu şi trebuia să fie soluţionată după regulile impuse de dispoziţiile art. 49 şi urm. din Codul de pr.civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1901 din data de 4 Decembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul RM în contradictoriu cu pârâţii TI şi TA prin curator.

În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate că  pârâtul TI a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 110 mp., pe care se află o casă din lemn cu o cameră şi o bucătărie înscrisă în CF nr.5262 prin uzucapiune de peste 40 ani, să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului de către reclamant de la pârâtul TI în baza antecontractului  autentic de vânzare cumpărare nr.646/17.06.2003, să dispună intabularea dreptului de proprietate în registrul de publicitate imobiliară şi obligarea pârâtului TI la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare.

Examinând cererea formulată instanţa de fond a avut în vedere că asupra imobilului înscris în CF nr.5262, nr.top.382, casă şi curte în suprafaţă de 122 mp, figurează în calitate de proprietar tabular pârâta TA.

Din conţinutul antecontractului autentificat sub nr.646/17.06.2003 de BNP, încheiat între pârâtul TI şi reclamantul RM, rezultă că primul, în calitate de promitent al  vânzării, a preluat suma de 50.000.000 ROL cu titlu de preţ al vânzării-cumpărării, în schimbul căruia s-a obligat să vândă prin act autentic de vânzare cumpărare reclamantului, în calitate de promitent al cumpărării, dreptul său de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul cauzei, dobândit cu titlu de  cumpărare, neintabulat încă pe numele său.

La dosarul cauzei s-a depus dovada dobândirii cu titlu de cumpărare a imobilului de către pârâtul TI, respectiv actul de cumpărare al acestuia, deşi în antecontract se face referire la acesta.

De asemenea, în acţiunea introductivă nu este indicat anul

începerii posesiei de către pârât, neexistând nici o altă dovadă în acest sens, pentru ca instanţa  să fie în măsură să aprecieze legea aplicabilă în cauză pentru constatarea uzucapiunii ce se invocă, respectiv Decr.Lege nr.115/1939 sau dispoziţiile Codului civil, arătându-se doar  că acesta posedă imobilul de peste 40 ani.

Reclamantul a propus martori  în vederea dovedirii acestei împrejurări. Deşi cererea privind proba testimonială a fost admisă, ei nu au fost prezentaţi în faţa instanţei, astfel s-a constatat decăderea reclamantului din administrarea acestei probe.

În fine, instanţa a mai avut în vedere că numiţii FA şi AA prin înscrisul depus la dosar la fila 38 au arătat că sunt nepoţii proprietarei tabulare TA şi, deşi în şedinţa publică din data de 17.05.2007 s-a pus în discuţie acest aspect, reclamantul nu a înţeles să-i cheme în judecată şi pe aceştia, invocând că nu sunt descendenţii pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul RM solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul  admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În esenţă apelantul a criticat sentinţa susţinând că instanţa de fond nu a exercitat rol activ în soluţionarea litigiului dedus judecăţii. Astfel, deşi a fost admisă proba testimonială, martorii nu au fost audiaţi pentru că au refuzat să se prezinte în faţa instanţei. În aceste condiţii, instanţa avea la îndemână să cheme martorii în faţa instanţei sub sancţiunea amenzii sau să pună în discuţie înlocuirea lor.

Apelantul a mai arătat  că în condiţiile în care el a refuzat să cheme în judecată alte persoane, instanţa tot în virtutea rolului activ trebuia să se pronunţe şi cu privire la cererea depusă de numiţii FA şi AA, care au pretins că sunt moştenitorii proprietarei tabulare TA.

În apel aceste persoane au depus o cerere prin care au solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei pronunţate de judecătorie.

Apelantul RM a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a celor două persoane.

În vedere stabilirii că valoarea litigiului este sub 100 mii lei, tribunalul a pus în discuţie recalificarea căii de atac din apel în recurs.

Reprezentantul apelantului a susţinut că obiectul litigiului reprezintă constatarea dobândirii unui drept şi prin urmare hotărârea este supusă apelului şi recursului.

Referitor la calea de atac, având în vedere Decizia nr.32/2008 a ÎCCJ, dată în interesul legii, tribunalul a stabilit că  obiectul litigiului este constatarea existentei unui drept patrimonial, astfel evaluabil în bani. Valoarea litigiului fiind sub 100 mii lei, instanţa a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs.

Examinând în recurs, sentinţa sub aspectul motivelor invocate, precum şi din oficiu, potrivit art.304/1 Cod pr.civ. tribunalul reţine următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numiţilor FA şi AA, nu va fi analizată în această fază procesuală pentru că ei nu au fost citaţi în acest proces la instanţa de fond. Nefiind părţi în prima fază procesuală ei nu sunt părţi nici în recurs.

Critica referitoare la lipsa rolului activ al instanţei de fond este întemeiată. În procesul civil părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale participanţilor la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialităţii. Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

 Potrivit art.129 Cod pr.civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Reclamantul a invocat în susţinerea cererii dispoziţiile art. 1846-1855 Cod civil dar cu toate acestea hotărârea a fost pronunţată în temeiul D-L. 115/1938

Din analiza prevederilor art. 1837-1890 Cod civil, rezultă că pentru a se dobândi dreptul de proprietate pe calea prescripţiei achizitive de 30 de ani, se impune a se dovedi că s-a exercitat o posesie reală, respectiv că posesorul a avut detenţia materială a imobilului (corpus) şi s-a comportat ca un adevărat proprietar (animus), o perioadă de minim 30 de ani. De asemenea, mai este necesar a se dovedi că posesia a fost utilă, respectiv neviciată. Pentru a nu fi viciată posesia trebuie să fie continuă, publică, paşnică şi să nu fie precară. De asemenea posesia nu trebuie să fie echivocă.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de FA şi AA. Aceste persoane - deşi nu au indicat nici un  text legal - rezultă din cuprinsul cererii, că au formulat pretenţii proprii în legătură cu imobilul din litigiu şi că se pretind moştenitorii legali al proprietarului tabular. Prin urmare, cererea lor trebuia să fie calificată ca şi cerere de intervenţie în interes propriu şi trebuia să fie soluţionată după regulile impuse de dispoziţiile art. 49 şi urm. din Codul de pr.civ.

Neprocedând în acest mod, prima instanţă a soluţionat cauza fără să cerceteze litigiul pe fond. Astfel fiind, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea formulată de FA şi AA şi va cerceta dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii referitoare la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive, în temeiul art. 1846-1855 C. civ. Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va avea în vedere de asemenea şi criticile pe care recurentul le-a formulat împotriva sentinţei în faţa instanţei de recurs.

Domenii speta

Spete similare